Bătăuşii, după isprava lor, s-au postat pe Facebook numindu-se Brigada organizată

Cheful de majorat al unei tinere, organizat în noaptea de sâmbătă spre duminică a săptămânii trecute, în localitatea clujeană Negreni, a fost brusc „spart” de o gaşcă agresivă, din zonă, în care se aflau, culmea, şi două fete! Intruşii, la intervenţia tatălui fetei, care a încercat să-i scoată din căminul cultural, i-au dat bărbatului cu un scaun în cap şi l-au potopit de lovituri. În aceleaşi momente sora sărbătoritei, în vârstă de 13 ani, aflată afară, a făcut un atac de panică când fetele din grup i-au spus că-l va vedea pe tatăl ei abia a doua zi, la spital. Apoi, imediat după incident, „eroii” s-au postat în echipă completă, pe Facebook, pentru a arăta lumii că reprezintă „Brigada organizată”! Poliţia cercetează cazul, în vederea stabilirii gradului de vinovăţie al celor implicaţi în incident.

 

Scandalul, început de tinerii sosiţi neinvitaţi

Părinţii Paulei – tânăra din Negreni al cărei chef de majorat a fost lamentabil compromis în noaptea respectivă – păşesc în sala de aşteptare a I.M.L.Cluj. Bărbatul, dl. Dănuţ are o vânătaie în zona creştetului iar soţia lui îşi masează, în răstipuri, capul plângându-se de ameţeli serioase. După o scurtă discuţie introductivă, dl. Dănuţ acceptă să-mi relateze întâmplarea care i-a adus, pe amândoi, la instituţia medicală clujeană. Mărturiseşte acesta: „Sâmbăta trecută i-am organizat majoratul fetei mele cele mari, Paula, în sala Căminului cultural din comună. Au venit, aşa cum era normal, toţi prietenii şi colegii ei, însă ne-am trezit şi cu o echipă de tineri neinvitaţi, din zonă, însoţiţi şi de două fete… La un moment dat, cam după miezul nopţii aceştia au început să se lege – când de unul, când de altul – şi atunci, văzând că le strică tuturor dispoziţia şi compromit, efectiv, evenimentul le-am zis să părăsească sala. A început cearta între noi şi mama soacră a intervenit, ca să-i liniştească pe tineri. Însă, rapid, fără să le pese de vârsta ei, aceştia au aruncat-o la pământ pe aceasta şi mie mi-au dat cu un scaun în cap. Atât de repede s-a petrecut totul, încât n-am avut nicio posibilitate să mă apăr. Aşa că din momentul acela, pentru câteva zeci de secunde n-am mai ştiut ce se întâmplă cu mine”… Preia, în continuare soţia lui firul relatării: „După ce l-au văzut leşinat pe soţul meu au început să-l lovească şi cu picioarele, apoi şi pe mine, prilej cu care am ajuns pe podea, dând cu capul de pardoseală. Mi-am pierdut cunoştinţa, nu-mi mai amintesc ce s-a întâmplat, ştiu doar că mi-am regăsit-o în timp ce mă aflam prăvălită peste soţ, ca să-l apăr de loviturile lor, implorându-i să nu-l mai lovească! Ştiu doar că un vecin m-a scos din mâinile şi picioarele lor – iar cei mai agresivi erau doi consăteni, Adi şi Claudiu, restul fiind dintr-un sat vecin, mutaţi recent la noi. În tot acest timp fiica cea mică, în vârstă de 13 ani, a făcut atac de panică pentru că o fată din gaşca lor i-a spus că n-o să-l mai vadă pe tatăl ei decât la spital, a doua zi. Ea nu-l văzuse pe tatăl ei fiindcă acesta reuşise, după ce şi-a mai revenit din lovituri, să se închidă într-o cămăruţă a căminului”. Completează dl.Dănuţ spusele soţiei: „Se aflau cu toţii la uşă şi urlau la mine să ies de acolo şi să-mi cer scuze de la ei, fiindcă nu pleacă până nu-mi scot toţi dinţii din gură şi apoi mă omoară! Fiica cea mică leşinase între timp, la auzul afirmaţiilor celor două fete, astfel că la faţa locului a venit rapid şi salvarea, iar fetiţa a fost dusă la spital. Însă de ea, până atunci, din fericire s-a ocupat o vecină, asistent medical de profesie, aşa că a fost evitat la limită un posibil mare necaz pentru noi! Şi, culmea – am aflat mai târziu acest lucru –  în timp ce vecina o resuscita pe fiica mea cea mică agresorii au trecut pestea ea, călcând-o în picioare”…

Tatăl fetei: „Erau puşi, evident, pe făcut scandal”

Bărbatul arată în continuare că, după ce şi-au satisfăcut pofta de violenţă tinerii au plecat liniştiţi la un restaurant din vecini, acolo unde i-au găsit şi poliţiştii. Aceştia i-au reţinut, cu promptitudine, şi i-au transportat pentru a le lua declaraţii la Postul de Poliţie Huedin. Continuă dl. Dănuţ, extrem de intrigat: „M-am tot gândit la ce s-a întâmplat în noaptea respectivă şi am ajuns la concluzia că grupul respectiv a venit cu intenţia evidentă de a face scandal… Apoi, culmea-culmilor, a doua zi şi-au postat fotografia pe Facebook, lăudându-se cu fapta lor şi autotintitulându-se ”Brigada organizată”. E limpede, aşadar, că nu avem de ales şi ne vom prezenta cu certificatele medico-legale la poliţie – să facem şi noi ceva pentru ca inşii ăştia să nu capete aripi prea mari, ca să ajungă apoi să terorizeze aşezarea!” Nu-şi încheie bine vorbele şi cei doi soţi sunt invitaţi în sala de consultaţii a I.M.L. Se întorc după câteva minute: bărbatul cu un certificat în care legiştii i-au recomandat patru zile de îngrijiri iar soţia doar cu zero zile, dar cu îndrumarea de a se prezenta la un control neurologic amănunţit, nefiind exclusă existenţa unor leziuni interne. Apoi, înainte de a părăsi încăperea, cei doi îmi lasă datele lor de contact, evident, pentru a păstra legătura şi a-mi comunica desfăşurarea ulterioară a evenimentelor…

Punctul de vedere al I.P.J.Cluj

„Poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice. Persoanele au primit îndrumări legale”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Carmen Pompaş, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

 

LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI:

Primim, înainte de intrarea la tipar a publicaţiei, un telefon de la dl. Dănuţ: „Tocmai ne-am întors de la Clinica de Neurologie din Cluj-Napoca şi, din fericire soţia nu are nimic grav la cap, după bătaia încasată la căminiul cultural, cu prilejul majoratului Paulei, fiica noastră mai mare. În schimb, tot astăzi, am reuşit să ne prezentăm şi la sediul Poliţiei din Huedin şi să facem plângere, pe numele tinerilor din grupul agresiv, pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe. De asemenea, vă înştiinţez că niciunul din grup nu ne-a contactat, măcar în ceasul al doisprezecelea, ca să-şi ceară scuze pentru ce s-a petrecut în Căminul cultural Negreni. Aşa că vom merge – fără urmă de compătimire – împotriva lor, până-n pânzele albe, ca să-şi capete cu toţii pedeapsa, inclusiv fetele care i-au provocat şocul emoţional, cumplit, fiicei mele mai mici”…

6 COMENTARII

  1. Nu va stresati asa zis grup „brigada BD ” ca ne organizam si saptamana viitoare va viztam, acasuca, in patut, la mamicutele voastre acasa, sa va vedem cat de vitezi sunteti.

    Cine suntem? un grup care nu se are bine cu smecherii si care face ce nu face Politia.
    NE VEDEM, PA

  2. MA ADITA MA, MA PRAPADITILOR, NUAVEATI 3 LEI DE O BERE MA SI ATI POHTIT LA BAUTURA SI MANCARE GRATIS MA, LASA CA VA CAUTA SAUL CU BAIETII, AUUUUUU, CAND L-AU CAUTAT PE ALA IN MARASTI SI L-AU SALTAT DIN PAT, TOATA GROAPA A STIUT.

    ASTA E – CINE VREA SA FIE SMECHER, SA FIE .

    SAULE FA TATA TRABA BUNA CU EI, MULTUMIM FRUMOS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.