Florin Larionesi, vărul lui Traian Larionesi, dezvoltatorul imobiliar care și-a făcut avere din defrișarea pădurilor din nordul țării, construiește unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice din România. Investiția de aproximativ 100 milioane de euro se va realiza în comuna Lunca Mureșului, jud. Alba.

Este vorba despre o suprafață de 190 de hectare pe care ar urma să fie instalate sute de mii de panouri fotovoltaice. Proiectul a fost împărțit în trei loturi, pentru fiecare fiind solicitat avizul Agenției pentru Protecția Mediului Alba.

Instituția a stabilit că proiectele nu se supun evaluării impactului asupra mediului. Cel mai mare dintre proiecte se va întinde pe o suprafață de 89,43 hectare și va cuprinde un număr total de 111.940 de panouri, 40 de transformatoare și 317 invertoare. Puterea instalată va fi de 70 MWh.

Al doilea parc va fi reralizat pe o suprafață de 88,28 hectare și va avea datele tehnice similare cu cel anterior. A treia zonă va avea o suprafață de 13 hectare, va cuprinde 15.940 de panouri și va avea o putere nominală de 6,6 MWh. În total, la Lunca Mureșului vor fi instalate apoape 240.000 de panouri.

Se va subtraversa râul Mureș

Panourile fotovoltaice vor fi montate pe sisteme patentate de susținere, destinate special montării modulelor fotovoltaice, cu structuri metalice pentru fixare. Fixarea structurii metalice de susținere a panourilor fotovoltaice se va realiza prin intermediul unor tije filetate fixate în pământ.

Energia produsă de parcul fotovoltaic va fi livrată în sistemul energetic național prin intermediul unor stații de transformare ridicatoare 20/110 kV. Pentru unul dintre proiecte va fi nevoie și de subtraversarea râului Mureș cu linia de legătură pentru furnizarea energiei electrice în sistemul național.

La prețurile din prezent de pe piață, cu 1MW fotovoltaic instalat costând minim 800.000 de euro, investiția totală ce ar urma să se realizeze la Lunca Mureșului s-a ridica la aproximativ 115 milioane de euro. Investiţia este inițiată de SC Campeador Green Energy SRL Cluj-Napoca.

Nemernicul lui Boc

Florin Larionesi a fost acuzat de Emil Boc că este un ”nemernic” în contextul unor nereguli vizavi de o investiție imobiliară.

„Cum să nu fiu nervos pe cei care au făcut crima aia urbanistică în Mărăști, au avut 40 de locuri de parcare avizate, iar după recepție le-au transformat în apartamente. Și-au bătut joc și de oameni, ca să mai bage niște bani in buzunar. Păi, nu îți este rușine, nemernicule, să îți bați joc de oamenii care locuiesc acolo?”, a spus Emil Boc, la Realitatea FM.

Problema edilului era că o parte dintre garajele ansamblului imobiliar construit la adresa  Calea Someșeni nr. 8 au fost transformate în apartamente și vândute ca atare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.