Chiar dacă județul Cluj este fruntaș la accesarea de bani europeni, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe, a declarat că în 2022 se puteau face mult mai multe.

„În mod personal, eu nu sunt mulțumit de anul 2022. Mi-aș fi dorit să realizăm mai multe. Putem discuta în detaliu despre cauze și efectele acestora, dar eu aș fi vrut să atragem mai mulți bani europeni, să mișcăm mai repede licitațiile, să avem mai mulți bani implementați.

Aș spune că a fost un an călduț, nu a fost un an extraordinar, dar nici rău. A fost unul dintre cei mai buni din punct de vedere al banilor europeni. Dar, dacă discutăm despre implementarea banilor europeni, acolo mi-aș fi dorit mai multe. Am fost în media județelor care au făcut câte ceva”, a declarat Alin Tișe la un post local de radio.

În ceea ce privește bugetul Consiliului Județean Cluj pe anul 2022, șeful CJ Cluj ar fi vrut o implementare mai mare a banilor europeni.

„Suntem la un procent de 70%. Aș fi vrut să fiu mult mai sus. În schimb, am avut realizări importante în ceea ce privește fondurile câștigate. De departe am fost primii în România în atragerea fondurilor europene”, a adăugat Tișe.

În luna noiembrie a anului 2022, Consiliul Județean Cluj a anunțat că a reușit ca în exercițiile financiare 2007-2013 și 2014-2020 să atragă suma de aproximativ 1 miliard de euro, finanțare europeană, prin intermediul proiectelor de dezvoltare a județului Cluj, deja implementate sau aflate în derulare, scrie Zcj.ro.

Citește și: Primăria Cluj Napoca a anulat licitația pentru supervizarea parkingului de pe Traian Vuia EXCLUSIV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.