Firma care deține hotelul Belvedere, Unita Turism Holding SA, s-a arătat nemulțumită de despăgubirile de peste 22,3 milioane de lei (aproximativ 4,5 milioane de euro) oferite de administrația locală în urma exproprierii a două parcele de teren cu o suprafață totală de 3,1 ha de pe Cetățuie. Societatea a dat în judecată Primăria Cluj-Napoca, cerând magistraților să dispună anularea parțială a hotărârii de aprobare a PUG-ului privind încadrarea funcțională a parcelelor de expropriate, pentru a crește valoarea terenului. Instanța de fond a respins cererea, însă Unita Turism Holding SA a declarat recurs împotriva hotărârii.
Tribunalul Timiș a respins cererea formulată de Unita Turism Holding SA împotriva Municipiului Cluj-Napoca și a Consiliului Local prin care solicita magistraților să anuleze parțial HCL nr. 493/2014 prin care s-a aprobat documentația „Actualizare Plan Urbanistic General al mun. Cluj-Napoca” în ceea ce priveşte încadrarea funcţională a parcelelor de teren expropriate de Primăria Cluj-Napoca. Cele două parcele se află în Unitatea Teritorială de Referinţă: Zonă Construită Protejată – Zonă Verde – Scuaruri, Grădini, Parcuri Publice („UTR ZCP_Va”), iar firma care deține hotelul Belvedere dorește ca municipalitatea să le încadreze în Unitatea Teritorială de Referinţă: Zona Construită Protejată – Zonă De Activităţi Economice cu Caracter Terţiar („UTR ZCP_Et”).
Potrivit documentelor cuprinse la dosarul cauzei, Municipiul Cluj-Napoca și Consiliul Local au arătat în fața magistraților faptul că Unita Turism Holding SA nu mai este proprietara terenurilor a căror reîncadrare o solicită, prin urmare, acțiunea inițiată în instanță nu este justificată.
Unita Turism nu mai este proprietara terenurilor
Societatea a formulat cererea de chemare în judecată împotriva Municipiului Cluj-Napoca și a Consiliului Local la data de 19 aprilie 2022, când încă avea în proprietate cele două parcele de teren. Însă, între timp, lucrurile s-au schimbat.
La data de 2 noiembrie 2022, a fost adoptată HCL nr. 829 privind aprobarea declanşării procedurii de expropriere a imobilelor care constituie coridorul de expropriere aferent lucrării de utilitate publică de interes local la obiectivul de investiţii „Amenajarea ansamblului urban Cetăţuia din Cluj-Napoca”. Mai mult, la data de 7 februarie 2023 a fost emisă decizia de expropriere, iar imobilele la care face referire firma care deține Hotelul Belvedere sunt incluse în coridorul de expropriere.
Legea nr. 255/2010 prevede următoarele: „Transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii.”
Astfel, la data emiterii deciziei de expropriere, 7 februarie 2023, a încetat calitatea de proprietar a Unita Turism Holding SA asupra celor două imobile.
„În speță, instanța observă că deși la data promovării cererii de chemare în judecată reclamanta a justificat un interes, derivat din calitatea ei de proprietar a celor două parcele, la momentul discutării excepției aceasta nu mai putea prevala un interes personal și actual, de vreme ce imobilele în discuție nu îi mai aparțin. Aceasta nu are niciun interes în a schimba regimul juridic al unor imobile aflate în patrimoniul Municipiului Cluj-Napoca.”, au motivat judecătorii de la Tribunalul Timiș.
În ciuda faptului că nu mai are niciun drept de proprietate asupra terenului de 3,1 ha, firma care administrează hotelul Belvedere, a arătat că solicitările formulate nu sunt lipsite de interes, pe motiv că valoarea despăgubirilor va fi determinată de încadrarea parcelelor, susținând că sumele acordate de Primăria Cluj-Napoca sunt derizorii. Instanța a respins argumentele rând pe rând.
„În ceea ce privește argumentul reclamantei cum că în continuare are interes deoarece încadrarea parcelelor determină cuantumul despăgubirilor, cele acordate de autoritățile locale fiind derizorii, instanța consideră că acest aspect excede acestui cadru procesual, într-un eventual litigiu privind valoarea despăgubirii putând obține valoarea reală a imobilelor și eventualul prejudiciu cauzat, prin raportare la toate caracteristicile bunurilor expropriate, inclusiv posibilitatea de punere în valoare a acestora. Mai mult, chiar acceptată teza reclamantei, un astfel de interes nu este actual, de vreme ce nu s-a făcut dovada declanșării unui demers pe cale căruia să se urmărească obținerea unei despăgubiri în cuantum mai ridicat decât cel stabilit de autoritățile publice locale.”, au conchis magistrații.
Tribunalul Timiș a respins, la data de 23 martie 2023, cererea de chemare în judecată formulată de societatea Unita Turism Holding SA. Cu toate acestea, firma a formulat recurs împotriva deciziei, iar primul termen a fost stabilit pentru data de 7 septembrie 2023.
Între timp, Primăria Cluj-Napoca continuă demersurile pentru realizarea proiectului. După finalizarea etapei de exproprieri, urmează pregătirea procedurii de licitație. Studiul de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Amenajarea ansamblului urban Cetăţuia din Cluj-Napoca” a fost deja finalizat, iar în prezent autoritățile lucrează la elaborarea Planul de Urbanistic Zonal (PUZ) pentru o suprafață de aproximativ 10 hectare. Conform informațiilor prezentate de municipalitate în ședința de prezentare a bugetului municipiului Cluj-Napoca pentru anul 2023, se estimează că lucrările efective vor putea începe la începutul anului viitor și vor fi finalizate până în anul 2026.
Cetățuia, fortificația cu o istorie de peste 300 de ani
Cetățuia, cunoscută și sub numele de Fellegvár în limba maghiară, este o fortificație construită în timpul perioadei Habsburgice pe vârful dealului cu același nume din cartierul Gruia din Cluj-Napoca. Construcția Cetățuii a avut loc între anii 1715 și 1735, conform planurilor elaborate de arhitectul militar Giovanni Murando Visconti. Fortificația este formată din ziduri sub formă de stea, o redută și bastioane, iar în exterior este înconjurată de un val de pământ.
Porțile de acces dinspre vest și sud nu mai există în prezent, singurele porți care au rămas în picioare sunt cele din sud-est și nord. În trecut, deasupra porților și în interiorul incintei se aflau diverse clădiri care serveau ca spații administrative, adăposteau o garnizoană și un depozit de armament. Principalul scop al ridicării fortificației a fost să asigure controlul asupra orașului după trecerea Transilvaniei sub stăpânirea austriacă. Cu toate acestea, în timp, fortificația a fost utilizată și ca închisoare, în special în perioada Revoluției din 1848. Un eveniment tragic a avut loc aici la 11 mai 1849, când pastorul sas Stephan Ludwig Roth, unul dintre eroii Revoluției, a fost închis și executat.
Din cetățuia veche au supraviețuit doar câteva elemente: o parte din ziduri, patru clădiri și reduta, care a fost transformată în Turnul Parașutiștilor. Cu atât mai mult că alunecările de teren din zonă au afectat profund întregul ansamblu.
Mi se pare o intreaga mizerie ca astia ne vand tara fara nicio remuscare.
e vanduta gata. numai tu nu ai aflat inca. mars la vot, injectatule!
ce ai fumat ?
Oare vom asista încă odată la punerea în opera a unor blocuri de beton asa cum s-a făcut în tot centrul istoric al orașului și pe malul Someșului? Cât mai trebuie sa suportăm aceste lucrări lipsite de sens?
sa se faca blocuri peste blocuri acolo, ce te ute pe tine?! ai casa acolo? sa defriseze tot si sa betoneze, care e baiu?!?!