Netflix informează printr-un episod al serialului ”Spycraft” ca serviciile secrete ruse ar fi folosit tactica ”kompromat” împotriva consulului român din Chișinău. Acesta si-a dat demisia in 2009 după ce un videoclip în care întreținea relații intime cu o angajată a lui au fost făcute publice.
Consulul României la Chișinău, surprins în momente intime cu o angajată și filmat cu camera ascunsă
Conform Gândul, în luna iulie 2009, ziarul ”Curentul” a publicat o înregistrare video în care apărea Ion Nuică, consulul României la Chișinău. Acesta se afla într-o cameră de hotel, împreună cu o femeie – presupusă angajată a consulatului – iar imaginile în care aceștia întrețineau relații sexuale au fost filmate cu o cameră ascunsă.
Filmul compromițător debuta șocant: ”Așa vor să ne ”aibă” românii și pe noi, cum ”a avut-o” consulul român la Chișinău Ion Nuică pe o angajată a consulatului”, se menționa în timp ce imnul național al României – ”Deșteaptă-te, române” – se auzea în fundal, pe un fond vizual roșu, galben și albastru.
Mass-media a preluat respectivele imagini compromițătoare în care consulul Ion Nuică și partenera sa apăreau dezbrăcați, iar diplomatul a demisionat pe data de 13 iulie 2009. Totuși, reprezentanții Ministerului de Afaceri Externe al României au precizat că nu respectiva înregistrare video ar fi fost adevăratul motiv al demisiei consulului Ion Nuică.
”Consulul nostru (n.red. – Ion Nuică) este chemat în ţară încă de săptămâna trecută şi îşi anunţase încă de pe atunci intenţia de a demisiona. Astăzi, luni, el doar a semnat actul în sine”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE, Alin Şerbănescu, la vremea respectivă. Chestionat în legătură cu filmarea compromițătoare în care apărea consulul României la Chișinău, Alin Şerbănescu a transmis că ”din moment ce (n.red. – consulul Ion Nuică) era deja demisionar, pentru MAE este irelevant filmul apărut în presă”.
”Coincidență”, înregistrarea a fost dată publicității cu doar două săptămâni înainte de alegerile parlamentare anticipate din Moldova, când partidele pro-București, cu mesaje unioniste, se aflau ”pe val”. Vladimir Voronin – președintele de atunci al Republicii Moldova -, a acuzat România de ”complicitate în protestele de la Chișinău (nota red. – care avuseseră loc în 7 aprilie 2009) și de destabilizarea situației din țară”. Ion Nuică nu a comentat atunci respectiva înregistrare.
NETFLIX: ”Ținta a fost Ion Nuică, un bărbat căsătorit, consulul României în Republica Moldova”
”Spionajul este o chestiune serioasă. De-a lungul istoriei, instrumentele și tehnologiile concepute în acest scop au fost la fel de importante ca și spionii”. Așa este prezentat, pe pagina NETFLIX, documentarul-serial ”Spycraft” (”Secretele spionajului”).
NETFLIX abordează subiectul ”Consulul României la Chișinău” în episodul 3 al serialului ”Spycraft” care se bucură de o audiență apreciabilă.
otrivit realizatorilor acestui documentar, Ion Nuică a căzut ”în plasa” întinsă de serviciile secrete ruse, operațiunea de compromitere a acestuia funcționând ireproșabil.
”Kompromat a fost scopul unui videoclip postat pe un site din capitala României, București. Ținta a fost Ion Nuică, un bărbat căsătorit, consulul României în Republica Moldova, o țară în Europa de Est. Îl arată pe Nuică făcând sex cu o angajată a consulatului român din Moldova. Kompromat este o tactică a serviciilor secrete, în special a celor din Rusia, în perioada KGB-ului, dar și ulterior – a compromite un occidental cu înalte atribuții, cu ajutorul unei rusoaice apetisante, acesta fiind preluat, apoi, în romane sau în filme de spionaj.
Înregistrarea secretă a fost obținută printr-o cameră cu stenopă (n.red. – fotografierea fără obiectiv, acesta din urmă fiind înlocuit cu un orificiu de pătrundere a luminii), ascunsă în plinta din colțul camerei. Înregistrarea a fost menită să-i afecteze realegerea în Parlament, ceea ce s-a întâmplat. Nuică a demisionat. Dacă Kompromat ar fi o artă, experții spun că rușii ar fi maeștri”, se menționează în episodul 3 al serialului ”Spycraft” difuzat de NETFLIX.
Citește și: Electric Castle – primul festival din România pe Netflix