Dreptul la exprimare şi de a-ţi arăta nemulţumirea pentru ceea ce întreprind guvernanţii este unul fundamental. Dacă nici acesta nu se poate realiza, atunci degeaba au murit tinerii în decembrie 89.
Greva generală din 1 iunie anul curent a fost departe de ceea ce şi-au dorit iniţiatorii şi, în zadar se agită liderii sindicali, lumea a înţeles, în cea mai mare parte, că sunt unele realităţi implacabile peste care nu se poate trece. Avem nevoie imperioasă de o reducere a enormului aparat guvernamental, de o aşezare a sistemului de pensii pe baze rezonabile şi, în consecinţă, de micşorarea urgentă a deficitului bugetar. Nu ne putem dispensa nici de viitoarea rată a împrumutului de la FMI şi, în aceste condiţii, măsuri de austeritate se impun.
Dacă cele două proiecte de legi, pentru care îşi va angaja răspunderea Guvernul, sunt măsurile cele mai adecvate, aceasta este o altă chestiune şi una foarte dureroasă. Mi-am exprimat îndoiala, în editorialul precedent, că reducerea salariilor şi a pensiilor sub 1000 de lei, este una suportabilă. După votul din Parlament, vom vedea ce se va mai întâmpla, dar orice Guvern va trebui să prescrie medicamente amare pentru ca statul să poată funcţiona în continuare.
În acest moment suntem, din păcate, într-o stare de confuzie totală. Profesorul Piperea, le recomanda celor afectaţi de măsurile preconizate, să meargă în instanţe şi apoi la CEDO, dar – pentru un jurist – aceasta mi se pare o propunere mai mult populistă decât realizabilă. Mă îndoiesc că la Strasbourg li se va da dreptate petiţionarilor, când şi în alte ţări din Europa s-au luat măsuri similare, iar teoria „drepturilor câştigate” este mai mult un deziderat decât un concept juridic bine structurat. Judecătorii de la Curtea Europeană nu trăiesc sub un clopot de sticlă, iar dreptate, în abstract, nu există. Chiar dacă voi fi acuzat că am rămas marxist, sunt convins, că dreptul exprimă nişte realităţi economice şi sociale, deci face parte din suprastructură. Judecată deplină este numai cea de apoi; oamenii încearcă să formuleze reglementări mai mult sau mai puţin reuşite. În seara zilei de 2 iunie, la emisinea părincipală de ştiri de la TVR1- prin vocea domnului Piperea, am aflat cu stupoare că şi magistraţii se pregătesc pentru o grevă, ceea ce este nu numai nelegal, dar şi sfidător pentru noi toţi, ţinând seama de nivelul retribuţiilor din justiţie chiar redus cu 25%. Dacă te gândeşti că preşedintele Asociaţiei magistraţilor este doamna Mona Pivnicieru, cu accentul ei inimitabil, nu ar trebui să mă mire la ce se mai gândesc judecătorii, în marea lor înţelepciune. Le sugerez totuşi, că ar fi mai bine să se reflecteze la cauzele de corupţie care încep cu judecători de la instanţa supremă şi nu se opresc până la cei din judecătorii.
Jenantă este şi ameninţarea liderilor sindicali că nu vor închide anul şcolar 2010. Poate ar trebui să facem, aşa cum au procedat autorităţile române după 1918 în Ardeal. Au numit ca învăţători şi profesori pe cei care aveau cât de cât cunoştiinţe, adică preoţi, notari etc pentru ca învăţământul să continue şi au reuşit. Apoi, s-a înfinţat Universitatea Regele Ferdinand din Cluj, chair dacă Iorga a avut îndoieli că aceasta va avea cadre didactice corespunzătoare exigenţelor. Timpul a dat dreptate entuziaştilor şi nu Profesorului: Universitatea clujeană, în scurt timp, a devenit una din cele mai bune din ţară. La situaţii de forţă majoră, trebuie luate măsuri corespunzătoare. Există profesori pensionari, cărora nu le arde de grevă şi pot să evalueze elevii. Sper că dascălii mai au un dram de raţiune şi anul şcolar se va finaliza.
Apropo de pensii. Milioanele de pensionari, din care mulţi nu au vechimea completă sau sunt de invaliditate, nu pot fi finanţaţi sine die din contribuţia sectorului privat. Este un adevăr ce nu poate fi ocolit. Dezbaterile cu privire la măsurile anticriză trebuie să se poarte pe proiecte fezabile şi nu pe insulte şi afirmaţii aberante. Dezbaterile au coborât la un nivel de neacceptat, cum s-a întâmplat la Antena 3, în discuţia dintre Gabriela Vrânceanu-Firea şi deputatul Cristian Boureanu, care s-au înjurat ca la uşa cortului. (Apropo de demisii : Dacă cineva ar trebui să demisioneze de urgenţă, aceasta ar fi doamna Vrânceanu-Firea, mai ales după „performanţa” din ziua alegerilor prezidenţiale. Ar fi un gest de minimă responsabilitate şi de respect penrtu telespectatori).
Revenind la titlul articolului, măcar acum, în ceasul al 12-lea, s-ar cuveni să ne apucăm de treabă şi să arătăm de ce suntem în stare şi în sens pozitiv. Germania, la sfârşitul războilui, a fost o ţară în ruine şi cu o suprafaţă mult micşorată. Totuşi, în 10 ani, prin muncă, au devenit prima putere economică a Europei. Din păcate, vorbele lui Arghezi, noi nu avem nemţi. Am speranţa că se vor forma într-un termen rezonabil.
Greva generală din 1 iunie anul curent a fost departe de ceea ce şi-au dorit iniţiatorii şi, în zadar se agită liderii sindicali, lumea a înţeles, în cea mai mare parte, că sunt unele realităţi implacabile peste care nu se poate trece. Avem nevoie imperioasă de o reducere a enormului aparat guvernamental, de o aşezare a sistemului de pensii pe baze rezonabile şi, în consecinţă, de micşorarea urgentă a deficitului bugetar. Nu ne putem dispensa nici de viitoarea rată a împrumutului de la FMI şi, în aceste condiţii, măsuri de austeritate se impun.
Dacă cele două proiecte de legi, pentru care îşi va angaja răspunderea Guvernul, sunt măsurile cele mai adecvate, aceasta este o altă chestiune şi una foarte dureroasă. Mi-am exprimat îndoiala, în editorialul precedent, că reducerea salariilor şi a pensiilor sub 1000 de lei, este una suportabilă. După votul din Parlament, vom vedea ce se va mai întâmpla, dar orice Guvern va trebui să prescrie medicamente amare pentru ca statul să poată funcţiona în continuare.
În acest moment suntem, din păcate, într-o stare de confuzie totală. Profesorul Piperea, le recomanda celor afectaţi de măsurile preconizate, să meargă în instanţe şi apoi la CEDO, dar – pentru un jurist – aceasta mi se pare o propunere mai mult populistă decât realizabilă. Mă îndoiesc că la Strasbourg li se va da dreptate petiţionarilor, când şi în alte ţări din Europa s-au luat măsuri similare, iar teoria „drepturilor câştigate” este mai mult un deziderat decât un concept juridic bine structurat. Judecătorii de la Curtea Europeană nu trăiesc sub un clopot de sticlă, iar dreptate, în abstract, nu există. Chiar dacă voi fi acuzat că am rămas marxist, sunt convins, că dreptul exprimă nişte realităţi economice şi sociale, deci face parte din suprastructură. Judecată deplină este numai cea de apoi; oamenii încearcă să formuleze reglementări mai mult sau mai puţin reuşite. În seara zilei de 2 iunie, la emisinea părincipală de ştiri de la TVR1- prin vocea domnului Piperea, am aflat cu stupoare că şi magistraţii se pregătesc pentru o grevă, ceea ce este nu numai nelegal, dar şi sfidător pentru noi toţi, ţinând seama de nivelul retribuţiilor din justiţie chiar redus cu 25%. Dacă te gândeşti că preşedintele Asociaţiei magistraţilor este doamna Mona Pivnicieru, cu accentul ei inimitabil, nu ar trebui să mă mire la ce se mai gândesc judecătorii, în marea lor înţelepciune. Le sugerez totuşi, că ar fi mai bine să se reflecteze la cauzele de corupţie care încep cu judecători de la instanţa supremă şi nu se opresc până la cei din judecătorii.
Jenantă este şi ameninţarea liderilor sindicali că nu vor închide anul şcolar 2010. Poate ar trebui să facem, aşa cum au procedat autorităţile române după 1918 în Ardeal. Au numit ca învăţători şi profesori pe cei care aveau cât de cât cunoştiinţe, adică preoţi, notari etc pentru ca învăţământul să continue şi au reuşit. Apoi, s-a înfinţat Universitatea Regele Ferdinand din Cluj, chair dacă Iorga a avut îndoieli că aceasta va avea cadre didactice corespunzătoare exigenţelor. Timpul a dat dreptate entuziaştilor şi nu Profesorului: Universitatea clujeană, în scurt timp, a devenit una din cele mai bune din ţară. La situaţii de forţă majoră, trebuie luate măsuri corespunzătoare. Există profesori pensionari, cărora nu le arde de grevă şi pot să evalueze elevii. Sper că dascălii mai au un dram de raţiune şi anul şcolar se va finaliza.
Apropo de pensii. Milioanele de pensionari, din care mulţi nu au vechimea completă sau sunt de invaliditate, nu pot fi finanţaţi sine die din contribuţia sectorului privat. Este un adevăr ce nu poate fi ocolit. Dezbaterile cu privire la măsurile anticriză trebuie să se poarte pe proiecte fezabile şi nu pe insulte şi afirmaţii aberante. Dezbaterile au coborât la un nivel de neacceptat, cum s-a întâmplat la Antena 3, în discuţia dintre Gabriela Vrânceanu-Firea şi deputatul Cristian Boureanu, care s-au înjurat ca la uşa cortului. (Apropo de demisii : Dacă cineva ar trebui să demisioneze de urgenţă, aceasta ar fi doamna Vrânceanu-Firea, mai ales după „performanţa” din ziua alegerilor prezidenţiale. Ar fi un gest de minimă responsabilitate şi de respect penrtu telespectatori).
Revenind la titlul articolului, măcar acum, în ceasul al 12-lea, s-ar cuveni să ne apucăm de treabă şi să arătăm de ce suntem în stare şi în sens pozitiv. Germania, la sfârşitul războilui, a fost o ţară în ruine şi cu o suprafaţă mult micşorată. Totuşi, în 10 ani, prin muncă, au devenit prima putere economică a Europei. Din păcate, vorbele lui Arghezi, noi nu avem nemţi. Am speranţa că se vor forma într-un termen rezonabil.
Adrian Man
04.06.2010
