Faptul ca Marius Nicoara nu a reactionat nici verbal, nici prin presa la jignirile aduse de Ioan Rus la celebra intalnire de la Hotel „Royal” nu mai mira pe nimeni. In acest sens, „Gazeta de Cluj” va prezinta fata ascunsa a medaliei, motivele pentru care, de fapt, Nicoara se teme atat de mult de Ioan Rus.
Inceputurile „prieteniei”
In vara anului 2004, atunci cand pentru alegerile la Primarie au ajuns, in turul doi, Emil Boc si Ioan Rus, PNL-ul lui Nicoara se afla in plina alianta cu PD, ambele formatiuni candidand sub sigla „Dreptate si Adevar”, prescurtat D.A. In acea perioada, Marius Nicoara, dupa cum ar fi fost si firesc, ar fi trebuit sa-l sustina pe Emil Boc in lupta pentru fotoliul de primar, dar, tocmai la mijlocul turului doi, acesta a ales sa faca o mica deplasare in strainatate, pentru a fi departe de evenimente.
In acest fel, el a lasat greutatea intregii campanii pe umerii organizatiei municipale a PNL de la acea vreme, acestia descurcandu-se cu bine si in lipsa lui. Datorita acestui fapt, tanara organizatie municipala a primit, drept rasplata din partea lui Emil Boc, o functie de viceprimar.
Nu este de mirare ca aceeasi organizatie municipala a reusit sa se descurce cu brio si fara „liderul” Marius Nicoara, considerand „palmaresul” de succes al acestuia din trecut. De amintit, in acest sens, faptul ca in anul 2004, acelasi Nicoara a ajuns presedinte al Consiliului Judetean (CJ) nu prin vot liber, ci fiind numit, dupa diverse intalniri obscure cu diversi consilieri judeteni pe care ii avea la mana sau cu care facea afaceri pe bani „judeteni”. Dintre numele de mentionat ar fi doamna Helene Malai, care la acea vreme era consilier judetean si avea un birou de traduceri pe strada Eroilor, consilierul judetean Andro Marinel sau „gasca” PSD cumparata, in frunte cu fostul presedinte al CJ, Gratian Serban, al carui fiu, Dan Serban, devenise prieten bun cu Nicoara si care primise multe contracte de la administratia locala la acea vreme.
In aceeasi ordine de idei, este de amintit si infrangerea la scor pe care Marius Nicoara a suferit-o in fata lui Alin Tise in anul 2008 pentru scaunul de presedinte CJ sau esecul din 2009 suferit contra actualului edil, Sorin Apostu. Relevant este si faptul ca in noiembrie 2008, Marius Nicoara abia reusea sa obtina locul de senator, clasandu-se abia pe locul al doilea, dupa un cvasi-necunoscut, Ioan Benea, actualul sef al Loteriei Romane. Nicoara a reusit, totusi, sa-si adjudece locul de senator datorita bunei prietenii pe care i-o purtau Calin Popescu Tariceanu si Bogdan Olteanu, care la acea vreme preferau sa piarda doi deputati de Iasi pentru a-i redirectiona voturile lui Nicoara la Cluj.
Nicoara se intoarce in tara la comanda
Dupa ce s-a intors din scurta vizita in strainatate, conform spuselor vechilor colegi, Marius Nicoara a incercat sa-si castige functia de presedinte al CJ prin diverse manevre dubioase, tipice „job”-ului de bisnitar pe care il ocupa pana nu demult.
Readucem aminte faptul ca in vara anului 2004, presedintia Consiliului Judetean se alegea prin votul consilierilor judeteni. Dupa terminarea primului tur pentru Primarie, cand au fost desemnati finalisti Emil Boc si Ioan Rus, la Consiliul Judetean nu era nevoie de campanie, functia de presedinte CJ fiind votata, la interventia lui Marius Nicoara, abia dupa finalizarea turului doi pentru primar. Calculul era simplu, daca era desemnat castigator Emil Boc, Nicoara ar fi fost sustinut de PD datorita aliantei D.A, iar daca ar fi fost desemnat Ioan Rus, Marius ar fi „jucat” cu PSD-ul.
Culisele negocierii functiei de presedinte al CJ
La negocierile prealabile ocuparii functiei de presedinte al Consiliului Judetean (CJ), Marius Nicoara s-a deplasat la sediul UDMR, alaturi de deputatul Horea Uioreanu, de actuala europarlamentara Norica Nicolai si de un reprezentant al organizatiei municipale a PNL. Conform martorilor de la acea vreme, in mijlocul discutiilor cu liderii UDMR, Marius Nicoara a primit un telefon, chiar de la Ioan Rus, care-l intreba ce cauta acolo si ii ordona sa „dispara” de acolo. Aceiasi martori ne povestesc ca Marius Nicoara s-a ridicat in graba si a disparut, nespunand nimanui unde merge si ce face.
Va reamintim ca in perioada aliantei D.A, UDMR-ul era strans legat de PSD, Nicoara neavand, in mod normal, ce sa caute la sediul Uniunii maghiare. Plecand in graba, el si-a lasat practic colegii de partid sa-i negocieze propria functie.
Dupa terminarea turului al doilea pentru desemnarea pirmarului, dupa ce Emil Boc a fost ales castigator, imediat, Marius Nicoara a fost numit de catre consilierii judeteni drept presedinte al CJ si cu ajutorul UDMR. Drept rasplata, UDMR-ul a primit o functie de viceprimar si doua functii de vicepresedinte al CJ, niciuna cu meritul sau pentru implicarea directa a lui Marius Nicoara.
Si totusi, de unde atata subjugare a lui Nicoara in fata lui Ioan Rus?
Martorii de la acea vreme spun ca in perioada in care Ioan Rus era ministru de Interne (2003-2004), atunci cand a fost inchis Iosif Pop, seful BT, se pare ca si Marius Nicoara ar fi trebuit sa fie „inchis”, din acel moment acesta devenind „sluga” lui Ioan Rus.
Acest lucru explica de ce Marius Nicoara, in calitatea sa de presedinte al CJ, a colaborat mereu aproape in exclusivitate cu membrii PSD de la acea data, oferindu-le contracte pe bani multi si neajutandu-si propriul partid si colegii de alianta. Printre pesedistii favoriti ai lui Nicoara se numarau Dan Canta, Liviu Mendrea sau Gratian Serban, fiul acestuia din urma, Dan Serban fiind prieten bun cu Nicoara. Nu ne miram atunci de ce primariile PSD, cum ar fi Chinteni, Caseiu, Ceanu Mare, Viisoara sau Dabaca, au primit mai multi bani de la Consiliul Judetean decat primariile PNL sau PD la un loc.
Favorurile catre PSD nu s-au oprit aici insa. Diverse functii administrative, care ar fi revenit in mod normal PNL sau PD, au ajuns catre social-democrati. Exemplificative in acest sens sunt sefia Palatului Copiilor, unde a fost mentinut Valentin Cuibus, Casa de Asigurari de Sanatate, unde a fost schimbat un consilier judetean PD, Mircea Morosan, si a fost numita doamna Emilia Groza, sotia unui apropiat al lui Ioan Rus. Se pare ca pana la urma erau profitabile pentru ambele parti vizitele tarzii ale lui Marius Nicoara la sediul lui Ioan Rus din str. Rosetti.
Ce spun fostii consilieri?
Pe langa spusele martorilor de la acea vreme, exemplificative sunt si declaratiile a trei fosti consilieri judeteni PNL din acea perioada.
Astfel, B.I. ne-a declarat ca „Marius Nicoara nu s-a consultat in perioada respectiva niciodata cu el, cu privire la niciun proiect, acestea trecand datorita voturilor PSD si UDMR. Un alt consilier PNL, C.I., a tinut sa precizeze faptul ca: „eu venind din alt partid, nu am fost mult timp coleg cu Marius Nicoara, dar atat pot sa va spun ca in scurta perioada in care am fost consilier judetean din partea PNL, nu imi amintesc ca acesta (Marius Nicoara – n.r) sa fi vorbit de doua ori cu mine”.
Un alt fost consiler judetean merge chiar mai departe, spunand ca „nu am inteles niciodata ce a avut Marius Nicoara cu mine, probabil nu am fost dorit de catre dansul pentru ca nu am intrat de prima data pe lista de consilieri eligibili. Am ajuns consilier judetean dupa ce altii din fata mea au ocupat alte functii. Despre colaborarea mea cu Marius Nicoara pot sa va spun ca in anii in care am fost consilier, acesta nu s-a consultat niciodata cu vreunul dintre colegii din PNL in ceea ce priveste proiectele ce trebuiau derulate in interesul judetului”.
Andrei Tomos