Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății și Tineretului și Sporturilor, a fost achitat de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul de corupție în care era acuzat că ar fi primit mită de aproape 800.000 de euro de la oameni de afaceri pentru numirea unor manageri de spital și acordarea de contracte publice.

Potrivit instanței, Bănicioiu a fost achitat pentru luare de mită, deoarece „fapta nu există”, iar acuzația de trafic de influență a fost anulată prin prescrierea faptei. Totuși, judecătorii au dispus confiscarea unor sume semnificative de la fostul ministru, însumând aproape 1,3 milioane de lei, provenind din dividende pe care acesta le-ar fi primit prin intermediul unor firme controlate indirect, în perioada 2013-2015, în schimbul traficului de influență.

În același dosar, Cătălina Alexandra Furtună, considerată complice în săvârșirea infracțiunilor, a fost de asemenea achitată, cu toate că un judecător din completul de trei magistrați a emis o opinie separată în care a susținut că ambii inculpați ar fi trebuit condamnați pentru faptele de corupție. Procesul lui Bănicioiu, deschis de DNA în 2021, a fost marcat de eliminarea unor probe, inclusiv interceptări și documente, deoarece acestea au fost considerate inadmisibile de instanță. Procurorii anticorupție au susținut că, în perioada când era ministru, Bănicioiu ar fi primit bani de la oameni de afaceri în schimbul promisiunii de a păstra sau numi anumiți manageri de spital pentru a facilita contracte profitabile pentru firmele celor doi afaceriști.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.