„România a fost o poartă a furtunilor”. „Stema municipiului Cluj-Napoca este ilegală”. „‹‹Istoria Clujului›› va fi cea mai amplă lucrare referitoare la istoria judeţului scrisă vreodată”
Nicolae Edroiu: Problema pe care aţi ridicat-o dumneavoastră privind stema municipiului este o chestiune care e în atenţia şi a locuitorilor, a cetăţenilor, cât şi a comunităţii ştiinţifice, a comisiilor de heraldică având competenţa de a stabili şi aproba proiectele care vin în vederea definitivării ei. Este în atenţie de mai mult timp, deoarece la Cluj a existat o tradiţie heraldică, oraşul nostru, aşezarea de pe Someşul Mic, primind dreptul de oraş liber la 20 august 1316, prin privilegiu regal şi, după o jumătate de secol, în 1369, şi-a definitivat stema. În acest context e bine să menţionăm că, în curând, peste şapte ani, Clujul va împlini 700 de ani. Şapte secole de existenţă şi, în acest context, se lucrează le elaborarea unei monografii istorice a Clujului. El ar trebui să aibă în faţă o stemă, blazonul care este simbolul reprezentativ al acestei comunităţi. Iată, în 1369 avem mărturie un sigiliu pe un document păstrat la arhive, în care se reproduce stema adoptată atunci. Este vorba de o imagine heraldică, adică reprezintă stilizat o secţiune din zidul oraşului, poarta şi trei turnuri. Menţionez, oraşul medieval şi-a trasat o primă centură de ziduri, aşezând pe două laturi traseul pe vechiul zid roman. Este o îmbinare a realităţilor arheologice şi istorice din vremea oraşului roman, a municipiului Napoca. În anul 118, împăratul Hadrian ridică oraşul Napoca la rangul de municipiu. Deci, iată, vom avea 1900 de ani de viaţă municipală la Napoca şi 700 de viaţă orăşenească la Cluj. Deci, această imagine, această stemă care o avem, pentru prima dată reprezentată în 1359, a fost utilizată după aceea secole de-a rândul, în veacurile XV, XVI, XVII, XVIII, după instaurarea dominaţiei habsburgice. A fost folosită apoi după 1867, în contextul instaurării dualismului austro-ungar. Este stema folosită după instaurarea administraţiei româneşti în 1919, până în 1940. Este utilizată în intervalul 1940-1944, s-a revenit apoi la administraţia românească până în 1948, când stemele teritoriale şi orăşeneşti au fost anulate. După decembrie 1989, s-a pus iarăşi problema realizării noilor steme ce trebuiau concepute după toate regulile heraldice şi, în acest sens, a fost elaborată o hotărâre de guvern în anul 1993, conform căreia urmau să se elaboreze stemele de judeţe, municipii, oraşe şi comune. Este vorba de vreo 3000 de simboluri care trebuiau să fie realizate la nivelul întregii ţări. O nouă reglementare în domeniu a venit în 2003, când guvernul a emis o nouă hotărâre cu privire la stemele judeţelor sau ale oraşelor. În cazul Cluj-Napoca, a fost elaborată o primă stemă în 1994, dar care nu respecta nici legea, nici bunul simţ public. Nu respecta exigenţele istorice, tradiţia istorică, nu respecta regulile heraldice sau exigenţa estetică. Ea a fost jurizată, cunoaştem în ce împrejurări, la comisia judeţeană, dar, odată ajunsă la comisia zonală, unde eu sunt preşedinte, nu a mai fost acceptată. Cu toate acestea, a fost trimisă la Comisia Naţională de Heraldică, de unde a fost returnată pentru refacere. Practic, s-a încercat să se realizeze o stemă nouă, cu simboluri care sunt, de fapt, monumente reproduse, fără a fi realizate artistic. Reproducerea de monumente nu este un criteriu heraldic. În al treilea rând, cele trei câmpuri heraldice, secţiuni ale scutului, redau culorile din drapelul României, roşu, galben şi albastru, ceea ce este total interzis. După regulile heraldice, nu poate fi degradat un simbol al unei instituţii superioare, în cazul acesta chiar stema ţării, prin redarea ei într-o stemă de nivel inferior. Ca să nu mai vorbim de aspectul estetic. În cele din urmă, actuala conducere a primăriei municipiului Cluj-Napoca, prin domnul primar Sorin Apostu, a fost receptiv şi, într-o discuţie purtată în urmă cu câteva săptămâni, l-am informat asupra situaţiei existente şi dânsul a scos de pe rol procesul împotriva comisiei de heraldică, intentat de către fostul primar Gheorghe Funar.
Rep.: Din punctul dumneavoastră de vedere, ce simbol consideraţi că ar fi cel mai bun pentru a reprezenta cu adevărat municipiul Cluj-Napoca? Credeţi că ar trebui să revenim la stema veche?
N.E.: Simbolul vechi ar trebui menţinut şi, alături de el, adăugate alte elemente. Stema ar trebui să fie foarte clară, expresivă şi simbolurile să fie reţinute uşor. Ar trebui să mai fie unul, maxim două simboluri. Alături de acest aspect de urbanism, care este reprezentat de stema veche şi cu care Clujul este recunoscut încă din Evul Mediu, ar trebui să se regăsească noi elemente care să reprezinte noile etape, noile aspecte ale Clujului. Eu aş insista în mod deosebit pe latura culturală, ştiinţifică, de învăţământ. Dar este problema celor care vor întocmi stema, în urma concursului de oferte.
Rep.: Din discuţiile pe care le-aţi avut cu autorităţile locale, credeţi că vom avea o stemă nouă în următorul an?
N.E.: Din punctul nostru de vedere, dorim ca stema să se realizeze în cel mai scurt timp. Problema este că, din 1999, actualul simbol al municipiului este folosit fără ca acesta să fie aprobat, deci este ilegal.
Rep.: Sunteţi unul dintre renumiţii profesori specializaţi pe istorie medievală. În altă ordine de idei, locuitorii municipiului nostru cunosc foarte puţine lucruri despre istoria urbei şi a judeţului nostru. De exemplu, majoritatea clujenilor nu cunosc faptul că urbea de pe Someş a fost una dintre cele mai importante aşezări umane din Transilvania. Cât de mult s-au schimbat lucrurile din Evul Mediu şi până acum?
N.E.: Rezumând etapele evolutive, putem spune că a fost unul din primele oraşe întemeiate pe mai vechea vatră municipală romană. I-a fost acordat dreptul de oraş liber din 1316 şi a avut o evoluţie spectaculoasă în veacurile XIV, XV, XVI cu legături comerciale înspre centrul şi apusul Europei, înspre Marea Mediterană, Veneţia şi Genoa, Marea Baltică sau înspre imperiul Otoman. În secolul XVI, era denumit „oraşul comoară”. Era, indiscutabil, cel mai important oraş din voievodatul Transilvaniei şi, după 1541, din principatul Transilvaniei, recunoscut prin schimburile sale comerciale, prin atelierele meşteşugăreşti. De aceea a fost declarat oraş liber şi în continuare a avut o evoluţie extraordinară în veacurile XVII şi XVIII cu noile elemente însumate sub aspect politic. Mai multe Diete s-au ţinut la Cluj, a fost guberniul principatului la Cluj, practic conducerea principatului transilvănean şi apoi, să reţinem, este locul primei universităţi în 1581, cu reluarea sub aspect de universitate în 1872 şi cu dezvoltare deosebită în perioada interbelică. Şi chiar şi după al doilea război mondial, Clujul şi-a menţinut puterea şi chiar şi astăzi putem spune că este principalul oraş al Transilvaniei.
N.E.: De acum 1900 de ani, de când oraşul Napoca a fost ridicat la rangul de municipiu, această aşezare a fost un important centru politic şi administrativ în această parte a Dacia Supperior. A cunoscut o dezvoltare urbanistică extraordinară, urmele arheologice indică acest lucru. Reluarea caracterului de oraş în evul mediu, după acel intermezzo din veacurile IV- XIII, recâştigarea caracterului de oraş liber în 1316 a dus iarăşi la propulsarea lui ca important centru politic, administrativ, religios şi urbanistic. Clujul este centrul mai multor religii. În timp, a fost protopopiat romano-catolic, după aceea a fost un centru calvin. Mai mult, Cluj-Napoca este sediul unei biserici mondiale, al bisericii unitariene, care s-a răspândit în întreaga Europă şi apoi chiar şi peste Ocean. Deci are suficiente date, elemente, evenimente din trecut cu care se poate mândri şi care trebuie să şi le reţină pentru activitatea viitoare. Şi nu mă îndoiesc că va fi şi în continuare, prin devoltarea pe plan urbanistic, unul dintre principalele oraşe ale ţării.
Rep.: Sunt extrem de multe voci care afirmă că învăţământul universitar s-a transformat într-unul de „business” şi aici mă refer la cazul Universităţii de Medicină din Iaşi, unde un candidat poate să înceapă cursurile universităţii dacă plăteşte 5000 de euro. Nu credeţi că aceste lucruri pot afecta prestigiul învăţământului superior?
N.E.: Sunt şi asemenea cazuri şi ele sunt detestabile, de neacceptat. Poate din cauză că, după 1990, fiind restrâns numărul de universităţi şi de locuri pentru care era o concurenţă extraordinară, acum s-a deschis mai larg prin numărul de universităţi care au fost create atât de stat, cât şi particulare. Unii studenţi şi-au negociat o diplomă, crezând că e suficient să o obţină şi apoi să se realizeze, chiar fără să aibă cunoştinţe. Competenţa profesională cerne însă lucrurile şi le aşează aşa cum trebuie. Trebuia făcut mai mult, atât de către organismele univeristare, cât şi de către cele ministeriale, pentru a se realiza o echitate în legatură cu gradul de pregătire, promovarea pe competenţă. Probabil că în timp şi prin competiţia la nivel european, să se realizeze, în final, o aşezare firească a lucrurilor, dar probabil vor mai fi, o perioadă, abateri de la competenţa cinstită, profesională.
Rep.: Nicio universitate din România nu se clasează în topul primelor 500 de universităţi din lume. Care credeţi că este motivul pentru care nicio universitate de la noi nu a reuşit să ajungă în acest top?
N.E.: Fiecare universitate trebuie să îşi reaşeze curicula şi personalul ştiinţific, didactic. Probabil că trebuie făcute investiţii pe programe de cercetare. UBB încearcă acest lucru, universitatea noastră are 17 membri ai Academiei Române. Trebuie create şcoli ştiinţifice, a fost o rupere a ritmului până acum 20 de ani, dar, în timp, se va remedia această situaţie şi vom relua ritmul care să ne permită să accesăm acest top.
Rep.: Săptămânile trecute s-a pus piatra de temelie la redactarea unei istorii contemporane a Clujului. Cât de necesar este acest demers şi de ce s-a început atât de târziu?
N.E.: Săptămânile trecute s-au pus bazele acestui proiect la care am lucrat, de fapt, în ultimii doi ani. Institutul nostru a conceput anul trecut o istorie mai amplă a Clujului. Clujul s-a bucurat de mai multe istorii între timp, una după mijlocul secolului XIX, în patru volume, apoi, în perioada interbelică, s-a bucurat de o monografie în 1974, de vreo 570 de pagini şi cu un album istoric. Alte lucrări, cuprinzând comunicări ştiinţifice la sesiuni de comunicări, au apărut în 1990, 2000, 2006, pe diferite momente şi cred că acum este momentul să realizăm o monografie ştiinţifică mai amplă, în mai multe volume şi un ghid turistic în mai multe limbi de circulaţie internaţională. Cred ca va fi cea mai ampla lucrare şi cu informaţia adusă la zi. Vor fi câteva volume, pe epoci, va fi Clujul pe documente şi ghidul ştiinţific de prezentare a tradiţiilor istorice. Primul volum va putea să apară în anul 2010.
Rep.: Gazeta de Cluj a iniţiat o campanie prin care încercăm să aducem în atenţia clujenilor adevăratele simboluri ale oraşului. Numitorul comun al acestor simboluri este starea deplorabilă în care se află. De ce credeţi că autorităţile locale au ignorat aceste simboluri de-a lungul anilor? Putem observa o lipsă de interes?
N.E.: Au fost deficienţe în acţiunile lor de a stabili priorităţile. Poate au fost şi probleme de ordin financiar. După 1990, au fost şi dificultăţi de alt ordin, dar e bine ca au început să se aşeze lucrurile şi să se repună în valoare vechile monumente, care vor fi tratate în această istorie care urmează să fie scrisă. Reabilitările nu sunt uşor de făcut, dar sperăm că, în timp, lucrurile vor intra în normal. Noi, prin această istorie, încercăm să stabilim acele obiective care trebuie avute în vedere. Eu aş ridica problema şi asupra dezvoltării haotice sub aspect urbanistic a Clujului în marginile hotarului pe care le are.
Rep.: Istoria medievală a României este destul de complicată, sunt multe controverse. Din toată istoria care se învaţă, cât este realitate istorică, ştiinţifică, cât este realitate romantică şi cât este influenţa comunistă?
N.E.: Partea eroică şi pozitivă cred că a fost supralicitată. S-a vorbit mai puţin despre celelalte aspecte. S-a înregistrat mai mult despre ceea ce nu s-a spus. Cred ca s-au depăşit aceste etape romantice, accentuate probabil în perioada interbelică şi cu siguranţă în perioada comunistă, când era mult triumfalism. Profesioniştii vor pune în valoare toate elementele, nu numai cele din care să se creeze mituri.
Rep: Unde s-a situat România în Europa? A fost loc de referinţă, de tranzit, practic, unde am fost noi?
N.E.: A fost o poartă a furtunilor. Ne-am găsit la marginea unor imperii. Şi în antichitate şi în timpurile medievale şi moderne şi de aceea a fost un loc de confruntare. Noi suntem un popor mare, dar, în noul context, avem misiunea de a realiza înscrierea ştiinţifică a trecutului. Fiecare popor a avut o istorie, cu lumini şi umbre.
Rep.: Credeţi că dezvoltarea culturală a României a fost influenţată de existenţa unor războaie, a unor conflicte?
N.E.: Eu nu sunt de acord cu teza că noi întotdeauna am fost răpiţi, furaţi şi de aici toate pierderile noastre. Sunt realităţi care, într-o oarecare măsură sunt adevărate, dar e vorba şi de resursele pe care le avem şi în prezent, dar nu le punem în valoare. Este mult mai simplu să dăm vina pe altcineva decât pe noi.
Rep.: Cultural, când credeţi că va fi punctul culminant al dezvoltării româneşti?
N.E. În perioada interbelică, după crearea României Întregite, a fost o expansiune la nivel ştiinţific, cultural, o ardere de etape şi o reîncadrare în civilizaţia europeană, am revenit la ceea ce eram. A urmat al doilea Război Mondial şi este greu de revenit, pentru că avem un decalaj care s-a creat între timp. Probabil că va fi un nou moment, o nouă etapă culturală, într-o perioadă de durată medie.
Rep.: Avem câteva generaţii care au absolvit facultatea după 1989. Credeţi că vor putea ei să facă diferenţa, să aducă cultura românească la stadiul de cultură europeană?
N.E.: Ne punem mari speranţe în ultimele generaţii de tineri, care, probabil, la a doua, a treia generaţie vor propulsa cultura romanească acolo unde ne dorim. Se mişcă mai bine, merg prin diferite stagii în universităţi europene şi ne punem mari speranţe în această generaţie.
Rep.: Sunteţi directorul institutului George Bariţiu. Cu ce se ocupă acest institut şi care sunt principalele realizări?
N.E.: Institutul de istorie George Bariţiu din Cluj-Napoca al Academiei Române are o istorie de nouă decenii. Este recunoscut prin performanţele sale ştiinţifice, atât în perioada interbelică, cât şi în anii mai puţin faşti, înainte de 1990. În momentul de faţă, realizează cercetări pe istorie zonală, la nivelul întregii istorii naţionale, dar mai ales în contextul desfăşurării în această parte a Europei. În programele noastre ştiinţifice am cuprins realizarea de volume de documente care să multiplice baza informaţională prin multiplicarea de surse, apoi de interpretare şi de realizare a unor sinteze.
Augustin Stanciu
Auzi ma cum regateanul de EDROIU se da mare ardelean,mars acasa-n regat relicva tiganeasca.