PSD, PNL, USR, UDMR și Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale au anunțat că vor intra împreună la guvernare, iar în cadrul întâlnirii de marți, 10 decembrie, s-a discutat inclusiv despre ideea susținerea unui candidat comun la alegerile prezidențiale.
Astfel, de când CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale și a dispus reorganizarea acestora de la zero, lista posibilităților a fost din nou deschisă. Această decizie presupune posibilitatea partidelor de a schimba candidații pe care i-au susținut anterior. Inițial, s-a discutat despre posibilitatea ca Elena Lasconi, Marcel Ciolacu sau Kelemen Hunor să candideze din nou. Ulterior, pe lista presupunerilor a fost adăugat și Ilie Bolojan. Însă propunerile s-au diversificat de când a apărut posibilitatea ca toate partidele care intră la guvernare să susțină un singur candidat.
Activistul Radu Hossu a analizat șansele candidaților posibili care au fost deja vehiculați, susținând că Nicușor Dan, actualul primar al Capitalei, ar fi varianta cea mai bună.
”Kelemen Hunor ieri propunea câteva nume de candidați: Daniel David, Daniel P. Funeriu, Theodor Paleologu și Nicușor Dan. Ceea ce vreau să reiterez, după ce am făcut o analiză, este că Nicușor Dan este ceea ce eu propun și susțin. Și înainte să-mi săriți în cap că vă fur eu primarul și astfel viitorul de la București, să știți că propunerea inițială vine din partea Coaliției România Europeană (din care cu mândrie fac parte, la invitația profesorului Valentin Naumescu), un grup civic informal, academic, cu valențe politice de Think Tank și Do Tank, care i-a propus lui Nicușor Dan asta vineri 7 decembrie la Cluj și Nicușor nu a refuzat oferta. În continuare, aseară Grupul pentru Dialog Social (GDS) propunea o dezbatere publică legată de un candidat unic al coaliției de guvernare și Nicușor Dan era nominalizat. Deci, înainte să aruncați cu roșii în mine, aruncați în toți acești oameni faini din societatea civilă și academică”, a scris Radu Hossu pe Facebook.