Casa de avocatură NNDKP (Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen) fuzionează cu casa de avocatură din Cluj-Napoca – Păun Ciprian şi Asociaţii (PCA Law Office) pentru a-şi consolida poziţia pe piaţa clujeană. Prin această fuziune, biroul NNDKP Cluj-Napoca îşi întăreşte serviciile legal & tax.

„Decizia de extindere a prezenţei NNDKP în Cluj a fost luată pe fondul dezvoltării continue a comunităţii locale de afaceri, în contextul în care oraşul şi-a creionat o strategie cu direcţii de acţiune concrete – aş menţiona, de exemplu, zona de start-up din sectorul tehnologiei în care companiile şi autorităţile conlucrează pentru poziţionarea oraşului ca locul unde trebuie să fii, să investeşti, să creşti. Abordarea de business a PCA va amplifica în Cluj conceptul-umbrelă propus de NNDKP la nivel naţional – abordarea integrată a serviciilor juridice şi fiscale propuse clienţilor noştri, sub marca Legal & Tax“, spune Ion Nestor, partener senior şi unul dintre coordonatorii NNDKP.

Noua echipă a NNDKP de la Cluj va număra 20 de avocaţi şi personal administrativ şi va fi coordonată de Ciprian Păun şi Cristina Bidiga, ambii avocaţi cu peste 15 ani de activitate profesională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.