O anchetă penală a scos la iveală abuzurile la care a fost supus un tânăr, în faţa iubitei sale. Scenele au fost puse la cale de rivalul său şi au fost înregistrate cu telefonul mobil. 

Magistraţii Judecătoriei Deva au condamnat şapte tineri la pedepse cu închisoarea pentru sechestrarea, tâlhărirea şi abuzarea sexuală unui bărbat de 25 de ani. Robert Caşlarov a primit 3 ani şi 4 luni de închisoare, Florin Ciurar a fost condamnat la 4 ani şi o lună de închisoare, iar Aurel Ciurar, Ioan Dan Dani, Cristian Oliviu Dani, Tina Catana şi Alexandra Strassburger au fost condamnaţi la doi ani de închisoare cu suspendare.

Sentinţa nu este definitivă şi a fost atacată cu apel. Victima a reclamat că în 19 ianuarie, în jurul orei 02:00, în timp ce se afla în locuinţa prietenei sale, în vârstă de 20 ani, din comuna Hărău, mai mulţi tineri au intrat peste cei doi şi l-au agresat. Tânărul le-a declarat poliţiştilor că după ce a fost lovit, a fost deposedat de 950 de euro şi privat de libertate până în dimineaţa zilei de 19 ianuarie, în jurul orei  6:00. Obert Caşlarov, (22 de ani) fostul al tinerei ar fi pus la cale infracţiunile. Apoi, împreună cu cei şase însoţitori, a părăsit imobilul, constrângând-o şi pe tânără să îi însoţească.

Ancheta a scos la iveală detalii tulburătoare. În noaptea de 18/19 ianuarie 2019, în jurul orei 2.00 , după o înţelegere prealabilă, cei şapte s-au deplasat cu o maşină în satul Chimindia, la domiciliul victimelor, au pătruns fără drept în locuinţa acestora, iar, ulterior, au refuzat să părăsească imobilul, au lovit în mai multe rânduri cu palmele, pumnii, picioarele şi diferite obiecte pe persoanele vătămate, pe care nu le-au mai lăsat să părăsească incinta, până dimineaţă, în jurul orei 6.00. Robert Caşlarov a spart o măsuţă din sticlă şi ochelarii de vedere ai rivalului său, pe care a sărit cu picioarele.

L-au abuzat sexual în faţa iubitei „În aceeaşi împrejurare inculpaţii au folosit cioburile de sticlă provenind din măsuţa distrusă pentru a-l ameninţa pe tânăr, pe care l-au aşezat pe un scaun şi apoi toţi inculpaţii, pe rând, l-au lovit cu palmele şi cu pumnii şi l-au scuipat. Împotriva voinţei acestuia, Alexandra Strassburger l-a aşezat în genunchi pe cioburile de sticlă rezultate urmare spargerii măsuţei. De asemenea, Tina Catana a aruncat cu urină peste persona vătămată, l-a obligat să o sărute în zonele intime. Alexandra Strassburger i-a introdus degetele în gură, după ce anterior şi-a atins zona intimă. În tot acest timp, persoana vătămată a solicitat să fie eliberat, însă inculpaţii au refuzat în mod expres acest lucru şi chiar l-au deposedat pe acesta de telefonul mobil, iar ceilalţi inculpaţi prin acţiunile lor şi modul de poziţionare în cameră, au întărit convingerea persoanei vătămate că nu are nicio posibilitate de părăsi imobilul, în vreun fel. Sub ameninţări cu acte de violenţă, dar profitând şi de starea de neputinţă a persoanei vătămate de a se apăra, indusă prin violenţele anterioare, Robert Caşlarov a luat din portmoneul tânărului suma de 950 euro, pe care i-a rupt şi i-a aruncat în focul din sobă”, se arată în dosar. Ce şapte i-au vandalizat maşina tânărului, din care au furat un MP3 player, două stick-uri de memorie şi un ceas.

De asemenea, au agresat-o şi pe iubita sa, pe care au răpit-o şi au transportat-o în Aiud. „Persoana vătămată a acceptat să plece împreună cu inculpaţii fiind speriată şi sub imperiul unei puternice stări de temere cauzată de toate violenţele exercitate de aceştia în cursul nopţii atât asupra sa, a tatălui său, cât şi asupra concubinului său. Persoana vătămată a fost reţinută împotriva voinţei sale pe raza localităţii Aiud, în diferite imobile, chiar şi la restaurant, fiind în permanenţă însoţită de inculpatul Caşlarov Robert sau supravegheată de ceilalţi, până în seara de 19 ianuarie 2019, ora 19.00 când a fost găsită de organele poliţiei din localitate”, se arată în dosar.

Tinerii au fost foarte încrezători în reuşita acţiunilor lor, aşa încât Robert Caşlarov a filmat întreaga operaţiune, cu ajutorul telefonului mobil.

sursă: adevarul.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.