Sursa foto: monitorulcj.ro

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a semnat 30 de noi contracte de finanțare pentru construcția unor creșe moderne și prietenoase cu mediul, valoarea tatală fiind de peste 404 milioane de lei.

„Acestea li se alătură celor 83 de creşe ale căror contracte au fost semnate în această lună, cu finanţare europeană, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, a precizat ministrul.

Cele 30 de creşe vor fi construite în Cluj-Napoca, Slobozia Bradului – Vrancea (creşe mari, pentru 110 copii), Sibiu, Braşov, Tulcea, Pecica – Arad, Odobeşti – Vrancea, Vânători – Mureş (creşe medii, pentru 70 de copii), Corund – Harghita, Şimoneşti – Harghita, Siret – Suceava, Baciu – Cluj, Breaza – Prahova, Sânsimion – Harghita, Bălceşti – Vâlcea, Teţchea – Bihor, Ştefăneşti – Argeş, Uricani – Hunedoara, Babadag – Tulcea, Lăzăreni – Bihor, Potlogi – Dâmboviţa, Negreşti – Vaslui, Vicovu de Sus – Suceava, Zlatna – Alba, Tarna Mare – Satu Mare, Murgeni – Vaslui, Nădlac – Arad, Comăneşti – Bacău, Hârşova – Constanţa şi Ciucsângeorgiu – Harghita (creşe mici, pentru 40 de copii).

Prin PNRR, Ministerul Dezvoltării finanţează, în total, construcţia a 124 de creşe, prin care se vor crea 7.450 de noi locuri pentru copii în creşele de stat. Finanţarea construcţiei este acordată integral din fonduri europene şi vizează inclusiv racordarea la utilităţi, autorităţile locale punând la dispoziţie doar terenul.

Creşele vor fi construite conform unui proiect tip, elaborat de Ministerul Dezvoltării, care vine în ajutorul autorităţilor publice locale, şi va diminua semnificativ timpul necesar construcţiei.

Clădirile vor avea săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivităţi, bucătărie şi spălătorie proprii, cabinet medical, spaţii administrative şi spaţiu de joacă amplu, în aer liber. Creşele nZEB (near-Zero Energy Building) vor fi dotate cu panouri solare şi fotovoltaice, pentru asigurarea necesarului de energie şi apă caldă din surse regenerabile, iar anvelopa clădirii va fi foarte bine izolată termic, scrie Zcj.ro.

Citește și: CJ Cluj promite că le face dejenilor centură ocolitoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.