Avocaţii implicaţi în acheta crimelor scot la iveală tot mai multe indicii potrivit cărora Gheorghe Dincă îşi răpea victimele cu scopul de a le vinde traficantilor de carne vie. Nici anchetatorii nu exclud aceasta varianta, dovada faptul ca au decis largirea cercului de suspecti care ar fi putut să-l ajute pe Gheoghe Dincă.

Avocatul familiei Luizei Melencu spune că deţine date și informații care, deşi nu pot fi făcute publice pentru moment, ar arată că fata a fost victima unei rețele de trafic de persoane din care făcea parte Gheorghe Dincă. 

”Față de celelalte potențiale victime cred că Luiza era foarte interesantă pentru el. Nu s-ar fi îndurat să o omoare și a dat-o mai departe. Era o femeie frumoasă și nu impune un risc. Cred că Luiza poate fi traficată și nu moartă. ”, a spus Pop.

Tonel Pop a subliniat că Parchetul a lărgit cercul de suspecţi şi vizează apropiații lui Gheorghe Dincă, pentru a identifica posibili colaboratori în săvârșirea faptelor odioase. 

„Sunt date și informații care mă conduc către această concluzie. Astăzi s-a început o anchetă extinsă în sensul în care se urmărește anturajul acestui individ. Parchetul a lărgit cercul către potențialii complici ai acestuia” 

Şi declaraţiile primului apărător din oficiu al lui Gheorghe Dincă întăresc ideea că planul iniţial al monstrului nu presupunea uciderea Alexandrei. Faptul că a găsit-o pe fata cu telefonul în mână ar fi fost factorul declanşator al crimei, susţine avocatul Bogdan Alexandru.

Inculpatul a spus că a plecat la solicitarea Alexandrei pentru a-i lua niște medicamente și să cumpere ceva de mâncare. Așa s-a justificat plecare de acasă. Că dânsul apoi s-a dus și a mai luat și o cartelă și a mai dat și un telefon nu mai e un secret. Am fost destul de explicit. dânsul când s-a întors acasă și a găsit-o pe Alexandra cu telefonul în mână s-a întâmplat ce s-a întâmplat, dar nu se gândea că o omoară. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.