Negocierile pe tema majorării salariale dintre reprezentanţii concernului finlandez Nokia şi liderii Sindicatului Liber Nokia, afiliat la CNSRL Frăţia, vor fi reluate, astăzi, la sediul companiei din Jucu.
Potrivit purtătorului de cuvânt al companiei Nokia, Simona Alb, procentul cu care va fi majorat salariul angajaţilor va fi stabilit în urma discuţiilor, creşterea cu 5% anunţată în zilele trecute de unele cotidiene nefiind reală.
Sindicatul Liber Nokia România a început în data de 20 octombrie negocierile cu conducerea companiei finlandeze în vederea unei majorări salariale cu 50%. Reprezentanţii celui de-al doilea sindicat de la Nokia, afiliat la Cartel Alfa Cluj, nu participă la negocieri.
Salariul unui muncitor al companiei Nokia este de 835 de lei, la care se adaugă bonurile de masă, în valoare de 200 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.