Deputatul PDL Adrian Gurzau a trimis o noua opinie de-a sa in legatura cu guvernul USL. De aceasta data el vorbeste despre rezultatele la referendum, date care au fost facute public inca de joia trecuta. De atunci au trecut patru zile in care probabil a rumegat cum sa abordeze acest subiect si critica la adresa social-liberalilor. Acesta face calcule in ceea ce priveste romanii aflati in afara tarii, spunand ca la momentul refendumului din 2011 erau 970.000 de romani pe teritoriul Italiei si 870.000 de conationali pe teritoriul Spaniei. El face aceste calcule pentru a explica ca „lovitura de stat” din aceasta vara este o non-discutie. Adrian Gurzau isi face „datoria” de democrat-liberal a grupului de la Cluj si il apara pe presedintele Traian Basescu, spre deosebire de liderul partidului in care face parte, Vasile Blaga, care parca ar fi facut o intelegere cu Victor Ponta si Crin Antonescu.

„Oricât s-ar strădui liderii Uniunii Social Libeale să ne reintroducă în atmosfera tentativei de lovitură de stat din vara anului trecut, între datele furnizate de Institutul Național de Statistică și listele electorale există diferențe semnificative, care fac demonstrația faptului că, periodic, USL aruncă non-subiecte în spațiul public cu scopul de a masca faptul că doar mimează buna guvernare.
Au fost recenzați locuitorii din România care sunt numai o parte a celor care au cetățenia română, calitate obținută în marea majoritate a cazurilor prin naștere. Conform a ceea ce încă mai reprezintă Constituția României, aceștia nu pot fi deposedați în mod abuziv de cetățenie și nici de dreptul de vot care decurge din această calitate. Și în nici un caz pentru faptul că au decis să locuiască altundeva decât în România. Numai regimul opresiv comunist retrăgea abuziv cetățenia celor care alegeau să locuiască în țări străine.
Știu că pe liderii USL îi bântuie gânduri totalitare – se vede după ce au clocit în tentativa de Constituție pe care vor să o ofere românilor, o reînviere a Marii Adunări Naționale -, dar la recensământ se calculează numărul locuitorilor, adică cei ce se află pe teritoriul României, și se estimează foarte vag numărul celor aflați în străinătate.
Așa se face că INS a numărat puțin peste 20 de milioane de locuitori în România și a estimat vreo 730 de mii de cetățeni aflați în străinătate. Dacă cineva avea bunul simț să studieze datele institutelor similar din țările în care s-au dus românii să muncească – să trimită acasă banii pe care să-i impoziteze acest guvern, ar fi aflat că în Italia, fix în aceeași perioadă ca în cea luată în calcul de către INS, sunt înregistrați 970.000 de români și încă 870.000 de români în Spania. Iar țări sunt multe în lume. Dacă îi adunăm pe toți românii alungați de bunăstarea din România pe alte meleaguri, ajungem la concluzia logică că discuția despre așa-zisa validare a loviturii de stat de astă vară este o non-discuție, un non-subiect aruncat în spațiul public de către Victor Viorel Ponta și Crin Laurențiu Antonescu pentru a sufoca orice discuție serioasă cu privire la incompetența guvernării USL. Să nu se discute despre cum au luat pâinea de pe masa a aproape jumătate de million de români, despre cum și-au dat lege să poată sifona banii publici, despre cum marile lor proiecte sunt făcute doar în scopul căpătuirii personale și a clientele politice șamd.
Pentru a încheia non-subiectul privind câți cetățeni români au drept de vot, reamintesc faptul că toți cetățenii sunt înscriși la naștere în Registrul național al Evidenței Populației și tot acolo se consemnează când primesc act de identitate și când împlinesc vârsta legală de vot. Sunt scoși din registru doar atunci când mor sau când renunță benevol, în scris, la cetățenie. În ceea ce privește listele electorale, acestea se generează pe baza Registrului Evidenței Populației, conform legii – și nu pe baza datelor INS. Dreptul de vot este asociat cetățeniei și nu adresei la care locuiește oricare dintre noi. Nu contează dacă mai stăm sau nu în România. Atâta vreme cât existăm în Registrul Evidenței Populației, rămânem pe listele electorale și avem drept de vot, indifferent de ce vor Ponta și Antonescu” arata deputat PDL Cluj, Adrian Gurzău.

Citeste alte opinii ale lui Adrian Gurzau:

Oltchin- bataia de joc a unui premier lipsit de scrupule

S-a legalizat sifonizarea banului public

Gurzau, preocupat de Dobrogea

Gurzau trimite privatizarea CFR Marfa la Parchet

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.