Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj nu are încă o situaţie clară a rezultatelor de la bacalaureat. Cu toate că astăzi s-au afişat rezultatele contestaţiilor, ISJ Cluj nu a finalizat centralizarea datelor din cele 22 de centre de corectare. Motivul principal este secretizarea şi desecretizarea fişierelor care se transmit electronic. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, Anca Radu, procedeul de secretizare şi de desecretizare este necesar pentru a evita orice tentativă de fraudă, în caz contrar există riscul ca elevii să îşi poată modifica singuri notele obţinute la examen.
 
Din datele obţinute până acum, procentul liceenilor care au promovat examenul de bacalaureat a crescut în urma contestaţiilor. „În centrul din Gherla, din 16 elevi care nu au promovat examenul de bacalaureat, dar au depus contestaţii, trei elevi au reuşit să obţină note de trecere în urma recorectării lucrărilor” a declarat Anca Radu. Purtătorul de cuvânt a mai precizat faptul că nu are informaţii cu privire la diferenţele de punctaj obţinut în urma contestaţiilor, dar că au fost situaţii în care nu s-a adunat puntajul din oficiul, mulţi elevi obţinând astfel cu un punct în plus în urma recorectării.

Silvia Boncuţiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.