Un bebeluş în vârstă de numai 8 ore, diagnosticat cu o afecţiune severă, a fost transportat cu un elicopter SMURD, miercuri, de la Bistriţa la Cluj-Napoca.

„Astăzi, 03 aprilie a.c., elicopterul SMURD de la Târgu Mureş a fost solicitat să intervină de urgenţă în Bistriţa, pentru a sprijini eforturturile de salvare a vieţii unui bebeluş în vârstă de doar 8 ore, aflat în stare critică”, a anunțat, miercuri seară, Inspectoratul General al Aviaţiei.

Bebeluşul a fost diagnosticat cu detresă respiratorie, fiind necesară transferarea de urgenţă la o unitate spitalicească din Cluj-Napoca.

„Echipajul elicopterului a procedat la preluarea şi transferarea bebeluşului la Cluj-Napoca, unde a fost predat în siguranţă echipelor medicale, în vederea continuării investigaţiilor şi administrarea tratamentului necesar.”, a mai transmis sursa citată.

Potrivit sursei citate, elicopterele şi avioanele SMURD execută în mod regulat misiuni de transport neonatal, pe parcursul lunii trecute fiind înregistrate 19 intervenţii aeriene pentru salvarea bebeluşilor aflaţi în stare critică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.