Angajații Filarmonicii de Stat Transilvania sunt nemulțumiți de numirea noului manager interimar al Filarmonicii de Stat Transilvania, care îl înlocuiește pe Marius Tabacu cel care a ocupat funcția în ultimii 13 ani și a decedat recent în urma unei boli grave. Noul manager interimar, numit de Consiliul Județean Cluj, este Cătălin Nistor, absolvent al Academiei de Muzică ”Gheorghe Dima” Cluj-Napoca și membru al Corului Filarmonicii de Stat Transilvania. Pe lângă această activitate, Cătălin Nistor este și un cunoscut staroste care a prestat pe la nunți, dovadă fiind și filmulețele postate pe contul său de YouTube, transmite Cluj 24.

Angajații Filarmonicii de Stat sunt revoltați de noua numire a lui Nistor.

”Am fost anunțați de Cătălin Nistor că el este noul manager interimar numit. Nu se poate ca în locul lui Marius Tabacu, cel care a tradus <<Trilogia Transilvană>> și vorbea trei limbi străine, să pui un astfel de manager, fără nicio consultare cu cei din Filarmonică. Nistor nu are nicio competență să conducă Filarmonica”, au spus angajații.

Reprezentanții Filarmonicii Transilvania au confirmat numirea lui Cătălin Nistor ca director interimar al instituției.

Acesta a fost numit de către Consiliul Județean Cluj, fără ca administrația Filarmonicii să fie consultată în acea sens. Domnul președinte Alin Tișe spune că decizia nu a fost una politică și că în cel mai scurt timp se va organiza concursul pentru preluarea funcției de director, iar acest concurs se va desfășura în prezența unei comisii formate din specialiști în domeniu. Considerăm că numirea lui Cătălin Nistor ca director interimar, fără consultarea membrilor administrației Filarmonicii, este nepotrivită și, de aceea, nu vom comenta nici informațiile apărute în presă despre personalitatea și competențele acestuia. Nu a fost alegerea noastră. Am fost asigurați de organizarea cât mai rapidă a concursului și așteptăm să vedem cine se va dovedi a fi persoana cea mai potrivită pentru a prelua această funcție după Marius Tabacu. Sperăm că totul ca decurge așa cum trebuie și cum e corect într-un oraș care se pretinde un pol al culturii în România”, au spus reprezentanții Filarmonicii clujene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here