“Suntem în 2010, nu în 1993, pe influenţe de dinainte de revoluţie. Codurile sunt foarte vechi şi nu mai corespund necesitaţilor actuale”
“Ori mesajul pe care îl transmite Parlamentul puterii judecătoreşti este unul clar. Nu ne interesează starea justiţiei şi rămâne în continuare subiect de campanie electorală”, a declarat Dana Gârbovan, preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România
Reporter: Cum comentaţi afirmaţia ambasadorului SUA, Mark Gitenstein, care a afirmat legat de cazul Voicu , că faptul că acesta a fost arestat şi a fost închis este un lucru bun şi că demonstreayă că lucrurile încep să meargă în justiţia română.
Dana Gârbovan: Din punct de vedere juridic nu pot să comentez, este vorba despre un dosar ce se afla în curs de cercetare, dânsul a fost arestat în baza unei hotărâri judecătoreşti, din acest punct de vedere nu am nici un comentariu de facut. Ceea ce trebuie înteles însă foarte bine este faptul că toate aceste persoane beneficiază de prezumţia de nevinovaţie şi că această componentă specifică procesului penal ar trebui mai bine inţeleasă şi de către media. Nu este normal ca toate procesele importante să fie judecate în avans , prin canalele de media, din două puncte de vedere. Odată pentru că se crează o presiune asupra organelor judiciare, chiar dacă este datoria lor să rezistea acestor presiuni şi este datoria noastră, ca judecatori, să dăm o hotărâre independentă de presiunile care se fac. Însă se aduce atingere şi persoanei cercetate într-un mod mai grav decât o face cercetarea penală însăşi, pentru că este evident că, din momentul în care eşti pus sub urmărire penală există anumite bănuieli legate de persoana ta, însa prin aceasta mediatizare excesivă, acestea aduc atingeri mult mai grave imaginii şi statutului persoanei, indiferent de cine este în cauză. Este un prejudiciu care poate fi greu reparat, în condiţiile în care o hotărâre se pronunţă după ani de judecată, şi chiar dacă ar fi achitat, senzaţia publicului va fi că a fost vinovat, indiferent de hotărârea ce se va mai da. O altă componentă a acestei dezbateri mediatice greşit inţeleasă este cea legată de scurgerea informaţiilor din dosarele penale, mai ales în fază de urmărire penală care este nepublică. Informaţiile din dosarele acestea, la care nu au acces părţile şi de regula publicul din motive întemeiate, care privesc cursul anchetei penale sau protecţia martorilor ajung în presă, şi dăunează în mod evident bunului mers al cercetărilor, pentru că martorii se răzgândesc, persoanele cercetate sunt avertizate cu privire la elemetele anchetei şi aşa mai departe.În concluzie putem spune că urmărirea penală nepublică are un rost şi o logică bine definite.
Rep.: Cum vedeţi că va fi afectată percepţia justiţiabilului asupra justiţiei după ce Florin Costiniu, judecător ÎCCJ a fost prezentat încătuşat la televiziune, precum un infractor comun. Se poate oare vorbi despre un linşaj mediatic sau de o nerespectare a drepturilor garantate de Constituţie sau de CEDO?
D.G: Este o componentă a unei proceduri care se aplică în fiecare situaţie. Întradevăr, este un şoc pentru sistem, este adevărat, şi este cu adevărat degradant modul în care s-a efectuat ansamblul operaţiunilor cu presa, cu cătuşele, legaţi doi cu o cătuşa. Nu ştiu daca a fost legală această măsură pentru că din câte ştiu eu, ţin de ministerul de interne aceste lucruri, nu de justiţie. Ordonanţa de reţinere emisă de procuror este pusă în aplicare de organele Ministerului de Interne. A afectat fără îndoială imaginea justiţiei. Mai mult decât asta, a afectat imaginea justiţiei lipsa de reacţie a CSM-ului, vis-à-vis de componenta de integritate şi de deontologie a acestei fapte, pentru că pe noi, ca semnatari ai acelei petiţii Integritate şi Demnitate, acest aspect ne-a interesat. Nu comentăm, nu ne pronunţăm, nu ştim cum se va sfârşi această anchetă penală, acest proces. Credem în continuare că Florin Costiniu şi cei implicaţi sunt nevinovaţi, pâna în momentul în care vom avea o hotărâre irevocabilă de condamnare. CSM ar fi trebuit să aibă o reacţie mult mai fermă cu privire la chestiunile de principiu, şi mă refer aici la cum trebuie să reacţioneze un judecător în raporturile sale pe plan personal cu politicienii, până unde se întind acestea. În ce măsură ne este permis sau nu să facem verificari în dosare, la cererea unei persoane terţe până la urmă şi aşa mai departe. Deci chestiuni ce ţin pur şi simplu de conduita unui judecător, ce nu este necesar să facă şi obiectul unei anchete penale. Mai mult decât atat, noi am simţit nevoia ca sistem ca CSM să aibă o poziţie prin care să reamintească principiile ce trebuie să guverneze conduita unui magistrat astfel încât, prin tot ceea ce face, să nu aduca atingere imparţialităţii instanţelor de judecată.
Rep.: Recent, Curtea Constituţională a decis că articolele esenţiale din legea de funcţionare a ANI nu respectă legea fundamentală, încălcând dreptul la viaţă privată garantat de Constituţie. Credeţi că este vorba de o adevarată incălcare a acestora sau este doar un alt mod de limitare a atribuţiilor de control ale ANI?
D.G: Dacă Curtea Constituţională a spus acest lucru, atunci aşa este, pentru că ea este organul care hotărăşte dacă o lege contravine sau nu Constituţiei. Ceea ce este însă grav în Romania este faptul că nu este primul caz de acest gen, avem si antecedentul CNSAS. Şi considerând că este vorba despre instituţii fundamentale pentru democraţie, cum a fost CNSAS, acum şi ANI, nu este normal să se întâmple aceste lucruri. Ar trebui acordată o atenţie mult mai mare controlului “a priori” a unei legi, deci de la început, nu dupa intrarea sa în vigoare. Iarăşi sunt de nedorit schimbarile bruşte de jurisprudenţă ale Curţii Constituţionale, din cate ştiu atât în cazul CNSAS, cât şi în cazul ANI controlul constituţionalităţii fiind efectuat şi înainte de intratea în vigoare. Înca o dată, ceea ce este esenţial şi foarte important de reţinut este faptul că, în momentul în care prin lege se crează instituţii noi, este necesar un control amănunţit al conformitaţilor cu Constituţia înainte de intrarea în vigoare, pentru că altfel ajungem în situaţia în care un întreg sistem este bulversat şi se caută soluţii. Legat de soluţia dată, nu vreau să fac vreun comentariu, pentru că indiferent de părerea fiecăruia, ceea care contează este soluţia Curţii Constituţionale.
Rep.: Premierul Boc pare să fi găsit o soluţie de mijloc, şi anume aceea ca demnitarii sa depuna două declaraţii de avere, una publică şi alta confidenţială la ANI. Consideraţi că o astfel de soluţie este aplicabilă?
D.G: Teoretic da. Până la urmă se încearcă să se corecteze neajunsurile arătate de Curtea Constituţională, ca declaraţia publică să nu îl facă vulnerabil pe deputat sub aspectul protejării datelor sale cu caracter personal, însa în momentul în care această declaraţie nu mai are caracter public, nu mai există bazele acestui raţionament. Pe de altă parte, lasă totodată spaţiu pentru ca ANI să-şi îndeplinească rolul de a verifica asupra averilor dobândide de către respectiva persoană, într-un mod mai puţin transparent însă decât lasă pima variantă a legii.
Rep.: Preşedintele Băsescu a subliniat necesitatea adoptării cât mai urgente a codului de procedura civilă si a coduluid e procedură penală, in contextul aproprierii datei la care va fi publicat raportul de ţară pe justiţie. Considerând ultimele scandaluri gen cazul Voicu, noul proiect de lege ANI şi faptul că România s-a situat mereu pe loc fruntaş privind percepţia ca o ţară coruptă, cum vedeţi acest raport? Va fi unul care indică o schimbare în bine sau chiar din contră?
D.G.: Este o necesitate nu doar în contextul raportului de ţară, ci şi în contextul realităţilor în sala de judecată. Pentru noi toate legile, dar mai ales codurile şi în special codul de procedură civilă sunt principalul instrument cu care lucrăm. În condiţiile în care acesta nu este de calitate, dacă el conţine norme desuete în unele cazuri şi nu se adaptează necesităţilor sistemului, noi lucrăm cu nişte instrumente stricate până la urma, care nu ne permit să dăm justiţiabililui un act juridic de calitate. Procesele durează excesiv de mult, în mare parte şi din pricina acestor proceduri. Şi pe codul de procedură civilă, şi pe codul de procedură penală aveam nevoie de noi norme care să corespundă realitaţii curente. Suntem în 2010, nu în 1993, pe influenţe de dinainte de revoluţie. Codurile sunt foarte vechi şi nu mai corespund necesitaţilor actuale. Sunt foarte multe probleme care trebuie rezolvate prin aceste coduri, şi asta nu pentru ca o cere Bruxelles-ul, ci pentru că noi chiar îi simţim nevoia .
Reporter: Cum va fi noul raport de ţara pe justiţie?
D.G.: Eu pot să vă spun cum se percep lucrurile din interior, dacă se simte sau nu inbunătăţirea. Anul acesta cel puţin a fost marcat de un document important şi anume de strategia pe justiţie trimisa de Ministerul Justiţiei în dezbatere publică. Faptul că nu am avut o strategie timp de atâţia ani s-a vazut în mod clar în mersul justiţiei, pentru că nu se ştia ce e greşit, ce nu e greţit, ce trebuie reparat, în ce direcţie trebuie mers. Acest document dat acuma publicitaţii arată cel puţin intenţia Ministerului Justiţiei de a-şi asuma o astfel de strategie şi de un plan de acţiune. În forma în care ea este acuma nu înseamnă, din punctul meu de vedere, mai mult decât o declaraţie de intenţie. Rămane de vazut cum o să se concretizeze, în ce măsură va fi înbunătăţit în urma dezbaterilor publice. Acest aspect va fi un punct în plus care va conta în raportul de ţară, împreună cu demararea unor anchete de corupţie la nivel înalt ,cu faptul ca Parlamentul şi-a înteles mult mai bine rolul său de aviz în situaţia ridicării imunitatii, şi-a schimbat aspecte de la verificarea probelor sau a oportunităţii măsurilor, la aceea de a vedea dacă există suspiciuni de abuzuri în spatele celei de ridicarea imunitaăţii formulate de parchet, şi acesta este rolul până la urmă al imunităţii parlamentare. De a proteja parlamentarul de abuzuri, nu de a-l proteja de ancheta penală. Acestea sunt lucruri, care, din punctul meu de vedere, ar trebui să conteze. Pe de altă parte, ceea ce ne-a surprins într-un mod absolut neplăcut a fost respingerea pactului de pe justiţie şi a raportului privind starea justiţiei în Parlament. Erau pentru noi nişte documente extrem de importante, a fost vorba despre lucrările unei comisii speciale constituite în Parlament , aţa că rezultatul acesta de respingere, în două minute, fără nici un fel de dezbatere, pe lipsa de cvorum, corelat cu refuzul reluării acestui vot a aratat pentru noi încă o dată că problema reformei justiţiei ţine doar de demagogie politică şi nu de o dorinţă reală de reformare a justiţiei.
Reporter: Lipsa de cvorum pare a fi o soluţie elegantă folosită de Parlament pentru a se debarasa de răspundere. Se poate spune că reforma justiţiei este un instrument util în timpul campaniei electorale si nimic altceva?
A fost încă o dată o dovada în plus a faptului că nu există dorinţă de reformare, şi de la acest fapt fiecare poate trege ce concluzii vrea. Comisia a fost constituită în Parlament în cursul campaniei electorale în urma presiunilor judecătorilor care în toamna au blocat activitatea instanţelor. Deblocarea acestei situaţii a fost consecinţa tocmai a constituirii acestei comisii în Parlament, Comisia privind starea Justiţiei. Aceasta a întocmit un raport cu participarea judecătorilor şi a asociaţiilor profesionale ce cuprindea şi un proiect privind pactul puterilor privind justiţia. S-a terminat campania electorală, zbuciumul din toamna, lucrurile au revenit la normal, s-a asternut liniştea, acest raport a fost prezentat Parlamentului, a fost pe ordinea de zi, nu a existat cvorum , a fost votat respins, celelalte puncte fiind anulate toate pe lipsă de cvorum. Asociaţiile profesionale au cerut reluarea voturilor, dar ni sa respins această cerere fără nici o justificare. Pentru că dacă ar fi fost supus dezbaterilor, am fi înţeles şi noi că raportul nu este complet,că trebuie retrimis comisiei, că trebuiesc făcute noi analize,că e gresit. De ce respingi un raport privind starea justiţiei aşa pur şi simplu, fără nici un fel de motivare şi fără nici un fel de semn de întrebare. Ori mesajul pe care îl transmite Parlamentul puterii judecătoreşti este unul clar. Nu ne interesează starea justiţiei şi rămâne în continuare subiect de campanie electorală, de declaraţii politice şi mai puţin de interes real faţa de acesta. Şi asta dovedeşte că tot ce s-a făcut în România dupa 2006 în domeniul justiţiei este foarte puţin. Şi tot ce sa făcut a fost consecinţă a presiunii Comisiei Europene, a judecătorilor, a societăţii civile dar nimic din iniţiativă şi voinţă proprie. Ceea ce denotă o mare vulnerabilitate. În raportul Comisiei sa arătat de la început că fără voinţă politică şi fără un acord între cele trei puteri nu o să avem o reformă. Nu o puteam face nici noi din interior, nu o pot face nici legislativul şi nici executivul fără judecători. Dacă nu se întelege până la urmă acest lucru, vom continua în acelaşi mod la infinit, într-un fel de dialog al surzilor.
Sabin Ripan
