Poliţia de Frontieră a anunţat că au intrat în ţară 20.200 de persoane, 13.700 din Ungaria. De joi dimineaţă sunt deschise zece puncte de trecere a frontierei la frontiera româno-ungară şi totuşi autoturismele aşteaptă 100 de minute pentru a intra în ţară pe la PTF Nădlac, conform Mediafax.

”În data 20.05.2020, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control aproximativ 38.200 persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 22.400 mijloace de transport (din care 15.800 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 20.200 persoane cu 11.600 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 18.000 persoane cu 10.800 mijloace de transport”, a transmis azi Poliţia de Frontieră.

Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 24.500 de persoane şi 14.200 de mijloace de transport (9.300 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 13.700 de persoane cu 7.600 mijloace de transport.

În urma verificărilor suplimentare efectuate în linia a doua, au fost trimise spre izolare/carantină la locuinţă de către specialiştii de Sănătate Publică 6.538 de persoane.

Principalele puncte de trecere unde au fost dispuse astfel de măsuri sunt: PTF Nădlac I – 3.403 (din care 1.263 pe jos), PTF Borş – 1.632, PTF Petea – 686, PTF Nădlac II – 516, PTF Vărşand – 93 etc.

Începând cu ora 06.00, sunt deschise la graniţa româno-ungară, pentru traficul de turisme şi persoane, zece puncte de trecere a frontierei, pentru efectuarea formalităţilor specifice pe sensul de intrare / ieşire în / din ţară şi cu respectarea măsurilor dispuse pe linie de sănătate publică din cele două state:

 P.T.F. Petea – judeţul Satu Mare

 P.T.F. Urziceni – judeţul Satu Mare

 P.T.F. Valea lui Mihai – judeţul Bihor

 P.T.F. Borş – judeţul Bihor

 P.T.F. Salonta – judeţul Bihor

 P.T.F. Vărşand – judeţul Arad

 P.T.F. Turnu – judeţul Arad

 P.T.F. Nădlac I – judeţul Arad

 P.T.F. Nădlac II – judeţul Arad

 P.T.F. Cenad – judeţul Timiş

”Poliţia de frontieră foloseşte la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora, iar personalul planificat să desfăşoare activităţi la controlul de frontieră lucrează neîntrerupt, acesta fiind dotat inclusiv cu terminale mobile pentru efectuarea formalităţilor de frontieră”, a mai transmis Poliţia de Frontieră.

Potrivit aplicaţiei ”Trafic nline” a Poliţiei de Frontieră, joi, autoturismele aşteaptă 100 de minute pentru a intra în ţară pe la PTF Nădlac, 40 de minute la Borş şi 30 de minute la Petea.

Pentru ieşirea autoturismelor din ţară, cel mai mult se aşteaptă la PTF Borş, respectiv 60 de minute.

În ceea ce priveşte camioanele, pentru intrarea din ţară se aşteaptă 30 de minute la Nădlac II şi Siret, iar pentru ieşirea din ţară se aşteaptă 110 minute la Borş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.