În urmă cu câteva zile Primăria Cluj Napoca și SC Nervia Center au contestat în apel decizia prin care administrația locală clujeană a fost obligată să plătească peste 7 milioane de euro firmei private. Motivul: timp de mai mulți ani, administrația Boc a băgat bețe în roate dezvoltatorului imobiliar care, în final, s-a declarat dezarmat de artificiile folosite în această dispută urbanistică și a dat municipalitatea în judecată. Trebuie să amintim cititorilor că toate aceste sforării sunt făcute cu imobile publice și din bani publici. La fel ca și plata daunelor de 7 milioane euro care se vor face, în cazul rămânerii definitive a acestei sentințe, din bani publici, fără ca nimeni să poată fi tras la răspundere.
La începutul anul 2020, SC Nervia Center a dat în judecată Primăria Cluj-Napoca cerând rezilierea unui contract de concesiune a terenului din zona Expo Transilvania. Motivul invocat a fost că administrația locală a încercat, constant, să bage bețe în roate dezvoltatorului care urmărea edificarea unui mall. În lini general, primăria condusă de Emil Boc a încercat să primească taxa de concesiune fără a da nimic la schimb.
În 2006, consilierii locali clujeni au adoptat o hotărâre prin care s-a aprobat concesionarea unui teren de 5 ha situat în Cluj-Napoca în zona Expo Transilvania pentru construirea unui ansamblu imobiliar care ar fi trebuit un ansamblu hotelier, o parcare și un centru comercial.
Ulterior, primăria a refuzat să elibereze autorizația de construcție, astfel că investitorul a rămas cu investiția blocată.
Motivul a constat în faptul că PUG-ul făcut în 2014 a schimbat încadrarea urbanistică a terenului.
În replică, juriștii primăriei clujene au spus că în contractul de concesiune nu se specifică faptul că întreaga suprafață concesionată trebuie să fie construită, contrar susținerilor investitorului. Astfel că, în opinia lor, obligațiile contractuale ale primăriei sunt de a preda terenul și de a urmări mersul lucrărilor la obiectivul ce se va realiza, iar această obligație principală a fost îndeplinită, terenul fiind predat concesionarului prin proces verbal la data de 28.01.2009.
Ei mai spun că, de fapt, cei de la Nervia nu intenționau să construiască proiectul cu respectarea reglementărilor urbanistice existente la momentul semnării contractului de concesiune, ci pe întreaga suprafață de teren, inclusiv pe zona verde, sperând obținerea unei modificări a regimului urbanistic al terenului.
După un deceniu a primit dreptul de a construi un mall, însă s-a ales praful la CA Cluj
Reprezentanţii Nervia Center au susţinut, într-o plângere prealabilă adresată primăriei la începutul anului 2016, că la momentul aprobării Planului Urbanistic Zonal (PUZ) de către Consiliul Local în 2010, pe planşa PUZ avizată de Comisia de Urbanism s-a menţionat explicit că prin noul PUG, ce urma să fie aprobat, respectiva zonă verde îşi va schimba funcţiunea în teren construibil, tocmai pentru a face posibilă realizarea investiţiei ce face obiectul contractului de concesiune. Numai că prin noul PUG, aprobat în decembrie 2014, acea suprafaţă a rămas tot cu funcţiunea de spaţiu verde
Reprezentanţii municipalităţii au considerat atunci că reglementările urbanistice stabilite prin PUZ şi PUG pentru acea zonă „nu sunt în contradicţie cu contractul de concesiune şi nu împiedică realizarea construcţiilor propuse la articolul 2 din acesta şi au respins plângerea.
Nervia s-a adresat instanţei de judecată şi în 5 mai 2017, Tribunalul Cluj i-a dat câştig de cauză şi a dispus Primăriei Cluj-Napoca să modifice PUG-ul şi să schimbe destinaţia spaţiului respectiv din spaţiu verde în spaţiu construibil.
Municipalitatea a făcut recurs, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Cluj, care a avut ultimul cuvânt în această speţă. La sfârşitul anului 2017, magistraţii Curţii de Apel au respins acţiunea firmei Nervia
“Admite recursul declarat de pârâţii Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca împotriva sentinţei civile din 05.05.2017 pronunţată în dosarul Tribunalului Cluj, pe care o casează în tot, în sensul că: rejudecând respinge acţiunea formulată de către reclamanta SC Nervia Center SRL”.
Concesiunea câștigată în urma unui proces
Licitația pentru concesionarea celor aproximativ cinci hectare de teren din zona Expo Transilvania a avut loc în luna iulie 2006 şi a fost câştigată de societatea Nervia Center, care a oferit o taxa de concesiune de 101 euro pe metrul pătrat. Ulterior, comisia de licitaţie şi-a anulat propria decizie, ca urmare a intrării în vigoare a noii legislaţii privind concesionările, OUG 54/2006, prin care se solicita depunerea a trei oferte valabile pentru ca o licitaţie să fie validată şi competitivă. Nervia Center a atacat, la rândul sau, decizia comisiei de licitaţie şi a câștigat procesul. Consiliul Local a refuzat însă validarea licitaţiei, astfel că, Nervia a ales calea instanţei obţinând, de această dată, o decizie definitivă şi irevocabilă din partea Tribunalului Cluj. Astfel, CL a fost obligat să recunoască validitatea licitaţiei şi dreptul Nervia la concesiune pe 49 de ani asupra terenului de la Expo Transilvania.
Nervia a plătit concesiunea timp de aproximativ 3 ani, administrația locală primind în jur de 600.000 euro.
Cum arăta proiectul Nervia
Proiectul celor de la Nervia era compus din clădiri de până la 12-13 etaje pentru locuinţe, birouri, servicii, comerţ şi spaţii hoteliere. În zona centrală, cea în care a fost proiectată piaţeta, au fost alocați 10.250 mp spaţiilor expoziţionale şi unui shopping mall. Suprafaţa construită a ansamblului ajungea la 299.395 mp, spaţiile pietonale la 22.567 mp, iar cele verzi la 23.453 mp.
Decizia contestată de Primăria Cluj-Napoca și Nervia Center SRL în urmă cu câteva zile
”Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta Nervia Center SRL în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Cluj-Napoca şi Consiliul Local AL Municipiului Cluj-Napoca. Dispune rezoluţiunea contractului nr. 17432/27.01.2009. Obligă pârâţii la plata în favoarea reclamantei, cu titlu de daune interese, a sumei de 7.383.051,91 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, din care 6.777.051,91 euro reprezintă beneficiu nerealizat şi 606.000 euro contravaloare taxă concesiune, precum a sumei de 334.932,28 lei reprezentând cheltuieli aferente contractului de concesiune. Respinge, ca nefondate, restul pretenţiilor reclamantei. Obligă pârâţii la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 390.189,42 lei, din care 375.879, 42 lei reprezintă taxă judiciară de timbru şi 14.310 lei reprezintă onorariu avocaţial”, arată soluția pe scurt a instanței. Decizia nu a fost emisă cu titlu definitiv și a fost contestată în data de 8 august 2023.
Acest caz este un exemplu de ce prețul pe metru pătrat la Cluj-Napoca este exagerat de mare în raport cu salariul mediu. În plus, Primarul Boc Emil va primi vreo sancțiune pentru faptul că cetățenii municipiului, din taxele și banii lor, vor achita factura de 7 milioane de Euro?
Mie mi se pare destul de suspect ca din 2007 de cand s-au construit Iulius Mall si Polus, nici un dezvoltator nu a mai putut deschide un mall de marimea celor doua mentionate mai sus.
Aud destul de des de la Clujenii de rand cum ca Boc ar fii in buzunarul celor de la Iulius Mall si ca prin blocarea marilor proiecte de genul acesta, practic protejeaza Iulius Mall de alti concurenti. Daca e sa analizam, municipiul Cluj Napoca are un singur mall si alte cateva mini shopping center-uri (Platinia, Central etc). Vivo (fostul Polus) este in localitatea Floresti.
Ciudat este ca nimeni nu abordeaza tema la televizor.
Dar vorba aceea, nicio minune nu tine la nesfarsit.
Primăria sa urmărească nevoile comunității nu a grupului de acoliți. Mai bine ar face un spital de urgente ca la orașul lui Boc de 10 stele ar fi mare nevoie.