Din cauza stării jalnice în care se află marea parte a utilitarelor de intervenție a ISU Cluj , numărul intervențiilor s-a redus cu paroape 1.000. Şeful ISU Cluj, Ion Moldovan, a declarat, miercuri, că parcul de ambulanţe SMURD este învechit, astfel că se pune o presiune din punctul de vedere al mijloacelor de intervenţie.

„Anul trecut am înregistrat o scădere cu aproape o mie a numărului intervenţiilor faţă de 2017 deoarece parcul de ambulanţe SMURD este învechit, multe ambulanţe fiind scoase din intervenţie. Aceasta este una dintre cauzele reducerii intervenţiilor în 2018, astfel că se pune o presiune pe noi din punctul de vedere al mijloacelor de intervenţie – stingere a incendiilor şi acordarea de ajutor medical calificat. În 2018, am fost în imposibilitatea de a menţine în intervenţie toate ambulanţelor SMURD, astfel că am avut 1.195 de zile, ceea ce înseamnă cumulat 3 ani, în care una sau mai multe ambulanţe SMURD au fost scoase din intervenţie. În luna mai, de exemplu, am avut 6 ambulanţe în acelaşi timp scoase din intervenţie, din cele 12 câte avem, ceea ce înseamnă că jumătate nu au funcţionat. A fost o lună grea, cu multe intervenţii”, a spus Moldovan.

Potrivit acestuia, 32% din autovehiculele de intervenţie ale ISU Cluj au norma de exploatare depăşită, iar la grupa transport 43% din autovehicule.

”Unitatea are o lipsă de 84 de autovehicule şi autospeciale, 12 bărci/ ambarcaţiuni şi 23 de remorci transport ambarcaţiuni”, a precizat Ion Moldovan.

Şeful ISU Cluj a subliniat că, în afara deficitului de autospeciale, se înregistrează un deficit şi în ceea ce priveşte personalul, în condiţile în care schema prevede un număr de 783 de angajaţi, iar numărul posturilor ocupate se ridică la 736.

”La două compartimente importante, avizare şi control şi activităţi preventive avem câte 7 persoane angajate. Dacă la avizare ne mai descurcăm, la control sunt prea puţini oameni faţă de ceea ce am avea nevoie, deoarece trebuie controlate, anual, toate instituţiile importante, printre care cele medicale sau din învăţământ. În 2016 aveam 25-30 de angajaţi la control, iar în 2018 doar 7, este dificil să ne desfăşurăm activitatea. Ar trebui să avem măcar 25 de angajaţi la acest compartiment. Noi la ISU Cluj suntem subdimensionaţi ca număr de posturi, ar trebui să avem 900 – 950 de posturi în total, astfel că am propus creşterea schemei de personal”, a mai spus Ion Moldovan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.