O adolescentă din Brașov a fost bătută de altele două în timp ce un grup de prieteni se amuzau copios pe seama ei. Nici unul nu a intrevenit să-i ia apărarea fetei, ba chiar dădau indicații bătăușelor cum și unde să lovească victima.

O adolescentă din Braşov a fost bătută şi umilită de alte două fete, în faţa unui grup zgomotos format din alţi adolescenţi. O persoană a filmat scena violentă şi imaginile au ajuns virale pe reţelele sociale, însă nimeni nu a intervenit în timpul bătăii. Abia când cele două agresoare şi-au încheiat „reprezentaţia”, un băiat a ajutat-o pe victimă să se ridice. Poliţiştii braşoveni au deschis un dosar penal.   

„Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov – Secţia 5 Poliţie efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „lovirea sau alte violenţe” şi „tulburarea ordinii şi liniştii publice”, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, în care se va propune soluţie legală la finalizarea cercetărilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, comisar Alina Ivan.  

Fenomenele de bullying şi violenţă în şcoli au luat amploare în ultimii ani, motiv pentru care şi poliţiştii braşoveni au demarat acţiune preventive în acest sens, în special în liceele braşovene, dar şi în şcolile gimnaziale. Cu toate acestea, vedem că astfel de evenimente continuă să apară. 

Citește și: O femeie a fost bătută în plină stradă de soț. VIDEO

Sursă: adevărul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.