Membrii asociației Pro Apahida au reușit să stopeze autorizarea construcției unui bloc într-o zonă de case. Potrivit unui comunicat al asociației, „mesajul nostru pentru administraţie a fost că fără o viziune clară despre cum vrem să dezvoltăm Apahida, pe soluţii sustenabile, murim, ne sufocăm. Partidele care ajung la putere au o viziune pe  4 ani, dar noi considerăm că pentru a realiza ceva avem nevoie de o strategie de dezvoltare pe următorii 10-20 de ani. Noi ca părinţi, dacă vrem să ne rămână copiii acasă, trebuie să ne gândim la ce poate să le ofere Apahida ”, susţine Marius Corîci, unul dintre fondatorii asociaţiei. 

Asociaţia Pro Apahida, care are deocamdată 10 membri,  a fost înfiinţată la începutul anului şi are o viziune clară privind dezvoltarea oraşului. „Vrem ca Apahida să devină cel mai mare furnizor de produse agro-alimentare sănătoase pentru Cluj-Napoca, iar lacurile din Câmpeneşti  să devină o zonă de leisure cunoscută în toată ţara”, explică Corîci. Cât despre dezvoltarea imobiliară, membrii Asociaţiei au o poziţie fermă:   „Nu vrem haosul din Floreşti şi suntem conştienţi că nu ai cum să împaci calitatea vieţii pe care ne-o dorim cu dorinţa de profit a dezvoltatorilor imobiliari. Asta nu înseamnă că nu dorim ca aici să existe proiecte imobiliare, dar mai întâi trebuie să existe infrastructură, apoi blocurile şi celelalte investiţii imobiliare. Pentru Primărie este mai simplu să fie invers, dar degeaba pui dezvoltatorul imobiliar să facă un drum de 4 benzi spre bloc, pentru că îţi rămâne o mare problemă: unde se „varsă” acel trafic? Tot pe o infrastructură care deja este depăşită”, spune Corîci pentru adevarul.ro.

Existenţa asociaţiei a produs deja efecte – dezvoltatorii unui bloc într-o zonă de case, care ar fi blocat circulaţia în zonă, au fost blocaţi să obţină autorizaţia de construire. Membrii Asociaţiei au fost la şedinţa de urbanism de la Consiliul Judeţean în care trebuia aprobat planul urbanistic zonal şi au explicat arhitecţilor judeţeni că blocul va aduce cu sine un trafic suplimentar, în condiţiile în care traficul în zonă are deja o încărcare de 100%. Primarul comunei a susţinut că intenţionează să cumpere terenul de la dezvoltator pentru a realiza acolo un spaţiu comunitar.    „Am invocat un raport de mobilitate din martie, care arăta că pe 6 străzi încărcare este de peste 100%. Azi probabil vorbim despre 7-8 străzi în această situaţie. Constructorul dorea un ansamblu imobiliar pe 7 etaje cu 5-600 de apartamente într-o zonă de case. Dacă punem 800 de maşini în total cu o media de 4 metri pe maşină, avem 3.200 de metri de maşini bară la bară. Am ridicat problema la Consiliul Judeţean şi arhitectul-şef domnul Salanţă ne-a dat dreptate. S-a respins proiectul, iar Primăria a anunţat că va demara proceduri de achiziţionare a terenului, este vorba despre fosta platformă industrială, unde pot fi amenajate spaţii comunitare”, explică Corîci. El susţine că e posibil ca declaraţia primarului să fie doar de formă, aşa că Asociaţia va continua să supravegheze cazul.

 

1 COMENTARIU

  1. Cu cap, nu ca în Cluj. Felicitări apahidenilor! La Cluj regula e întâi blocurile, apoi dacă ne amintesc cumva cetățenii revoltați, drumuri, grădinițe, parcări, centură… o rușine pentru un oraș pretins locuit de către oameni deștepți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.