Banca Transilvania a devenit proprietarul pachetului majoritar de acțiuni (99,15%) deținut de Eurobank Group la Bancpost, respectiv al acțiunilor deținute la ERB Retail Services IFN şi ERB Leasing IFN. Odată cu finalizarea tranzacției dintre Eurobank Group şi BT începe integrarea acestor entități în Grupul Financiar Banca Transilvania, conform unui comunicat al Băncii Transilvania.

Bancpost a fost achiziţionată la 75% din valoarea activului net, pentru aproximativ 178,67 milioane euro. Pentru ERB Retail IFN, BT a plătit 40,42 milioane euro (77% preţul de piaţă al acţiunilor/valoarea contabilă), iar pentru ERB Leasing IFN, 6,79 milioane euro (63% preţul de piaţă al acţiunilor/valoarea contabilă). În plus, Banca Transilvania a preluat un împrumut subordonat în valoare de 80 milioane euro pentru Bancpost, conform capital.ro.

“Achiziţia Bancpost este un moment foarte important în povestea Băncii Transilvania şi un pas înainte în strategia noastră de consolidare a poziţiei pe piaţă. Urmează un plan ambiţios de integrare în Grupul BT, bazat pe sinergiile Banca Transilvania – Bancpost. Suntem pregătiţi să ne adaptăm noii dimensiuni pe care banca o va avea, iar angajamentul ferm al BT rămâne susţinerea antreprenorilor şi economiei româneşti. Mulţumim reprezentanţilor Eurobank şi Bancpost pentru abordarea profesionistă şi colaborarea care a dus la succesul acestei tranzacţii”, declară Horia Ciorcilă, Preşedintele Consiliului de Administraţie, BT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.