O femeie în vârstă de 90 de ani a murit în cursul nopții trecute într-un incendiu care i-a cuprins locuința. Femeia a fost găsită la câțiva metri de casa în flăcări cu trupul complet carbonizat.

Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit în această noapte pentru a stinge flăcările care au cuprins o casă de locuit din localitatea Runc, comuna Ocoliș, județul Alba.

Două autospeciale pentru stingerea incendiilor au fost alertate în jurul orei 00.40, iar în momentul sosirii la locul incendiului, pompierii au găsit casa construită pe structură de lemn, cu o suprafață de cca 60mp, cuprinsă în totalitate de flăcări, iar acoperișul era prăbușit în totalitate.

De asemenea, în apropierea locuinței se afla, întins pe sol, corpul unei femei, în jurul vârstei de 90 de ani, care prezenta traumatisme incompatibile cu viața.

Operațiunile pentru lichidarea și stingerea focarelor incendiului au durat cca 3 ore, la temperaturi de – 8°C și ninsoare abundentă, fiind necesară desfășurarea unui dispozitiv de stingere cu linii de furtun de peste 100m.

De asemenea, s-a acționat pentru desfacerea elementelor de construcție în care ardeau focare mocnite. Cauza probabilă a acestui incendiu a fost amplasarea lemnelor de foc pe soba de încălzire, a transmis ISU Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.