Reprezentanţii unei case de avocatură din Cluj au depus o plângere penală de la DNA împotriva mai multor funcţionari publici de la Consiliul Judeţean Suceava, Direcţia de Sănătate Publică Suceava, Sucursala Regională de Căi Ferate Iaşi şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Bacău pentru că ar fi folosit documente false în proiectul care a vizat construirea gropii de gunoi din Pasul Mestecăniş.

Casa de avocatură Plopeanu şi Asociaţii, din Cluj – Napoca, acuză autorităţile de abuz în serviciu şi fals intelectual în cazul gropii de gunoi din Pasul Mestecăniş, judeţul Suceava. Reprezentanţii firmei clujene susţin că autorităţile ar fi folosit documente false pentru a obţine fonduri de la Uniunea Europeană pentru construirea gropii. Vizaţi de plângerea avocaţilor clujeni sunt funcţionari publici de la Consiliul Judeţean Suceava, Direcţia de Sănătate Publică Suceava, Sucursala Regională de Căi Ferate Iaşi şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Bacău.

Conform jurnaliştilor de la G4media.ro, în anul 2011, Consiliul Judeţena Suceava a transmis Comisiei Europene mai multe documente false, prin care a reuşit să obţină o finanţare de 27 de milioane de lei pentru Groapa de gunoi din Pasul Mestecăniş. Cei de la Direcţia de Sănătate Publică Suceava, Sucursala Regională de Căi Ferate Iaşi şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Bacău sunt acuzaţi că nu au făcut verificarea corectă a conformităţii proiectului gropii de gunoi şi au emis avize necesare pentru construirea depozitului ecologic din Pasul Mestecăniş, deşi groapa ar prezenta tot felul de nereguli, care ar afecta populaţia din zonă. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Suceava urmează să facă recepţia finală la groapa de gunoi din Pasul Mestecăniş, una dintre cele mai mari aberaţii construite cu bani europeni în ţara noastră, după ce staţia de epurare a fost finalizată. Constructorii au finalizat staţia de epurare a gropii de gunoi, astfel că lucrările au fost terminate. În groapa de gunoi au fost investite 27 de milioane de lei. Această recepţie nu este sinonimă cu darea spre folosinţă, deoarece groapa de gunoi nu are încă un operator.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.