Simina este, categoric, o mare ghinionistă. După ce pe data de 8 aprilie 2016 s-a ales cu o fractură de braţ, în incinta hipermarket-ului Auchan – Iris din Cluj-Napoca, din partea unui paznic furios pe ea, tânăra de 26 de ani s-a trezit purtată pe drumuri şi de către medicii de la Clinica de Ortopedie din Cluj. Aceştia – deşi i-au pus mâna în ghips imediat după incident – i-au dat un verdict vag, „suspiciune de fractură”, insuficient medicilor de la I.M.L. Cluj pentru a-i elibera Siminei un certificat. Abia după mai multe zile de alergătură, între clinici, victima a reuşit să afle diagnosticul corect şi să obţină certificatul medico-legal.
Amânată zile întregi din pricina unei neglijenţe
Luni 11 aprilie 2016: Simina aşteaptă, răbdătoare, pe coridoarele I.M.L. Cluj , după mai multe persoane ce trebuie să intre la consult. Are mâna dreaptă pusă în ghips, iar faţa ei trădează o suferinţă intensă. Tună şi fulgeră pentru că susţine ea – în urmă cu trei zile, pe data de 8 aprilie, un paznic de la hipermarketul unde lucrează, Auchan – Iris, i-a răsucit mâna şi i-a fracturat-o. “Totul pentru că i-am refuzat amabilităţile şi n-am vrut să-l mai salut. Însă, nu înţeleg de ce sunt obligată să-l salut pe omul de la pază, dacă efectiv nu-l cunosc?” – se întreabă ea, retoric. Îmi mărturiseşte apoi că personajul respectiv, având aproximativ 40 de ani, nu i-a plăcut niciodată – în primul rând datorită faptului că se poartă extrem de autoritar cu angajatele, „de parcă el ar fi cel puţin şef de magazin”. “Intrasem în incintă, la ora 12.00, şi m-am dus la bancomatul din galerie ca să-mi scot nişte bani, iar el m-a luat în primire întrebându-mă, răstit, ce caut la ora aceea. Eu i-am spus că nu-i treaba lui, fapt care l-a înfuriat teribil şi l-a determinat să-mi răsucească, puternic, mâna. Apărându-mă, i-am dat şi eu un pumn peste spate, dar cu o forţă mult mai mică. Oricum, trebuie să fie totul înregistrat pe camera de supraveghere şi să confirme spusele mele”, arată ea. Îşi întrerupe relatarea, pentru că o asistentă medical o pofteşte în cabinet. Intră, în sfârşit, după ce aşteptase circa o jumătate de oră şi se întoarce curând, profund dezamăgită. Explică tânăra: “Medicii de la Ortopedie, cei care mi-au pus mâna în ghips, au scris doar evaziv pe hârtia pe care mi-au eliberat-o – “suspiciune de fractură” – fapt care a avut darul să-i deruteze pe medicii legişti, care nu pot elibera certificate pe baza unor simple prezumţii, ci numai pe certitudini”. Apoi, supărată, se retrage ca din puşcă. Dezamăgiţi, la rândul nostru abandonăm subiectul, neputându-ne lansa într-un subiect ce nu părea să “ţină”, lipsit de argumente viabile: mărturisirea completă, liber consimţită a victimei şi dovezile medicale.
“Cei de la magazin spun că mi-am rupt mâna singură!”
Miercuri, 20 aprilie 2016. În dimineaţa zilei respective îşi face din nou apariţia Simina, de data aceasta “înarmată” cu toate hârtiile necesare. Îmi povesteşte că a tot umblat, “în prostie”, până ce le-a procurat, iar acum e hotărâtă să urmeze toate căile legale posibile pentru ca paznicul V.D., cel care i-a răsucit mâna să plătească. Arată apoi că imediat după prima noastră întâlnire, cea din 11aprilie, s-a deplasat la poliţie unde a întocmit o plângere penală împotriva paznicului, acuzându-l de lovire şi alte violenţe. “Mai am un lucru de făcut, înainte de a-l da în judecată, împreună cu avocata pe care mi-am angajat-o: să adaug la plângere şi certificatul medico-legal care să ateste agresiunea”, adaugă tânăra în vârstă de 26 de ani. Intră pentru a doua oară la consult şi se întoarce rapid, cu un certificat în care medicii îi recomandă între 22 şi 24 de zile de îngrijiri medicale, cu următoarea menţiune: “persoana prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin torsiune”, iar diagnosticul este următorul: “linie de fractură la nivelul scafoidului”. Se mai opreşte câteva minute ca să povestim pe marginea evenimentului care a traumatizat-o. Îşi exprimă o nouă temere, care o macină – mărturiseşte ea – zi şi noapte: “Am fost în concediu medical, însă am probleme la magazin, fiindcă cei de acolo nu vor să mă înţeleagă. Spun că pe cameră nu se distinge momentul agresiunii şi susţin că eu mi-am rupt singură mâna, vrând cu toţii să mă scoată nebună. De altfel, eu l-am evitat mereu pe paznic, dar el m-a şicanat tot timpul, ajungând chiar să-i zică unui coleg de-al lui, când vorbea cu mine: “Cu nebuna aia îţi faci de lucru?” Iar imediat după incident, după ce le-am spus şefilor ce mi s-a întâmplat, aceştia au refuzat să mă lase să depun reclamaţie şi notă explicativă. Mi-au zis că n-are rost să fac acest lucru – şi, pe deasupra nici n-au sunat poliţia – lăsându-mă să lucrez în halul în care eram, până mi s-a umflat şi mai tare mâna. De altfel, eu am mai avut probleme cu ei, fiind – în cei aproape trei ani decând lucrez acolo – de două ori dusă cu salvarea, direct de la lucru, pentru că făcusem ulcer pe bază de stress. În orice caz, n-am să-i las în ruptul capului să mă facă nebună şi să-l scoată basma curată pe agresor”.
Punctul de vedere al firmei şi al I.P.J. Cluj
Mă deplasez, în dimineaţa zilei de joi, 21 aprilie la “Auchan – Iris”, unde o caseriţă mă pofteşte să mă adresez doamnei de la sectorul “Relaţii cu clienţii”. Acolo, dau faţă în faţă cu o tânără amabilă care îmi mărturiseşte, cu titlu personal – refuzând să se prezinte – că tânăra respectivă le-a făcut probleme tuturor celor de aici şi consideră că tânăra suferă cu “capu’”. Adaugă apoi că nici înregistrările de pe cameră nu prea vin în favoarea declaraţiilor acesteia, sugerând că fata a venit cu mâna “aranjată” din oraş. “Într-adevăr, în ziua respectivă mi-a arătat chiar mie vânătaia de la mână, dar nu părea nicidecum a fi fracturată”, explică tânăra, făcându-i loc reprezentantei magazinului să aibă o discuţie cu subsemnatul. Aceasta – refuzând, la rândul ei, să se legitimeze – mă “linişteşte” instantaneu, cu următoarea frază: “Nu avem nimic de declarat. Suntem o reţea de magazine, iar singurii care pot să facă declaraţii sunt colegii de la sectorul marketing, de la Bucureşti”. Cu timiditate, o rog pe aceasta să raporteze mai “sus” situaţia ivită, fiindcă un comunicat cu poziţia instituţiei mi-ar pica bine – chiar şi după mai multe ore de aşteptare. Răspunsul pică, necruţător, precum o ghilotină: Niet! Mai fac o încercare: o rog să mă pună în legătură cu şeful pazei hipermarket-ului, pentru a-i afla poziţia în legătură cu acest caz, însă răspunsul ei este din nou negativ. Mă retrag, aşadar, şocat de stilul de abordare a problemelor angajaţilor, precum şi a relaţiei cu presa a factorilor decizionali dintr-o multinaţională…
“La nivelul Secţiei 1 Poliţie, o femeie a depus o plângere prin care a sesizat faptul că a fost victima unei agresiuni. În fapt, aceasta a reclamat că a fost agresată de către un agent de pază al unui hipermarket. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul savârşirii infractiunii de lovire sau alte violenţe, urmând a se stabili cu exactitate împrejurarile evenimentului sesizat”, a declarat, pentru Gazeta, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.
Indiferent de situatie, orice hypermarket din oras nu doreste publicitate negativa, de aceea aceasta abordare si tentativa de musamalizare. Pe ei ii doare in cot de problemele angajatilor care sunt doar niste sclavi paziti de hingheri (paza) si de cei cativa sefi! Singurul lor Dumnezeu este profitul, cu orice pret!
nu va mai luati dupa oameni nebuni si mincinosi, verificati realitatea
e fake
Adică ce fake? Și dumneavoastră susțineți că tânăra și-a rupt mâna singura? Sorin Grecu
Serviciul de paza de la magazin este condus de dl.REBREANU fost ofițer in armata .Din pacate există niste specimene care sunt tolerate de catre acesta din diferite motive.
Niciodata nu am vazut o stire despre cat poate sa fie de idiot cate un client…
Cum a zis și Dra de la relații cu clientii : la toti a arătat mana si insistă pe vanataie cu mici variațiuni…nu zicca minte dar nici ca are dreptate dar …nu o cunosc dar alții zic ca vorbește în bășcălie prea mult…oricum nu am văzut că agenții de pază indiferent de Auchan să aibe atitudine violenta fizic sau verbal cu client sau angajat…nici măcar cu hoții…poate are dreptate ea sau alții care zic ca a venit cu mâna aranjată…nu stiu nu am văzut secena live sau în reluare doar ce a zis ea ..