Cercetătoare de origină română Daniela Rus, directoarea Laboratorului de Informatică și Inteligență Artificială al prestigioasei universităţi MIT, a fost selectată, la începutul săptămânii, pentru a face parte din Consiliul Consultativ pe Știință și Tehnică al președintelui SUA Donald Trump.

“Sunt onorată să pot adăuga perspectiva mea de informatician acestui grup într-o perioadă în care atât de multe probleme ce implică Inteligenţa Artificială şi alte aspecte ale informaticii ridică importante întrebări ştiinţifice şi politice pentru naţiune şi lume”, a spus Daniela Rus, citată de MIT News.

Consiliul Consultativ pe Știință și Tehnică oferă consiliere la Casa Albă pe teme critice pentru securitatea și economia Statelor Unite, inclusiv recomandări de politici privind viitorul muncii, leadership în știință și tehnologie și sprijinul cercetării și dezvoltării din SUA.

Daniela Rus este o româncă imigrată în Statele Unite ale Americii, s-a născut în 1963, la Cluj, şi a terminat în 1981 Liceul Nicolae Bălcescu din localitate. A imigrat în SUA în anii 80, iar în 1993, la 30 de ani, devenea doctor în ştiinţa computerelor la celebra Cornell University, notează Transilvania Reporter.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.