O clujeancă se află de la 7:30 la Policlinica de Ortopedie pentru un control dar mai are de așteptat din cauza proastei organizări. Ea îl invită pe ministrul sănătății să vadă cum funcționează sistemul pe care-l administrează:
”Îl invit pe domnul ministru al sănătatii și pe domnii parlamentari să stea măcar o zi pe an într-o unitate de primire urgențe, dacă se poate chiar la ortopedie, ca să își facă o idee despre sistemul pe care îl coordoneaza!
Programe informatice făcute în bătaie de joc, doctori transformați in secretare, personal medical insuficient, o mare de bolnavi care stau in picioare așteptând să le vină rândul.
Ce ușor e să arunci vina pe OAMENII aceștia, medici, asistente, brancardieri, infirmieri, când de fapt sistemul trebuie reformat de sus in jos!
Mulțumesc oamenilor și aștept cu nerăbdare reformarea sistemului! Altfel o sa murim cu zile pentru ca personalul medical, puțin cât mai este, va pleca din țară”, !”, a scris pe Facebook, Mihaela Margareta Dejeu.