În comuna Râșca, județul Cluj, unde abia mai trăiesc 1.180 de locuitori, autoritățile locale s-au hotărât să arunce peste 800.000 de euro pe reabilitarea școlii gimnaziale. Nu e vorba de bani europeni, ci de fonduri bugetare – adică, în bună parte, direct din buzunarele contribuabililor.

Proiectul prevede nu doar zugrăveală și schimbarea acoperișului, ci și montarea de panouri solare, rețele noi de canalizare, sisteme de evacuare și alte „modernizări” care par mai degrabă destinate unui campus urban decât unei școli cu câteva zeci de elevi.

Primăria Râșca susține că renovarea va dura 18 luni, iar ofertele se pot depune până în 23 iunie. Contractul, cu o valoare de peste 4,1 milioane de lei (fără TVA), va fi acordat în funcție de preț, ca într-un joc al cine-dă-mai-puțin-pe-ceva-scump.

În timp ce alte comune abia pot plăti salariile profesorilor sau repararea ușilor din sălile de clasă, la Râșca se pompează o sumă impresionantă într-un proiect care ridică semne de întrebare privind prioritizarea fondurilor publice.

„Execuție lucrări în vederea realizării obiectivului „Reabilitarea și creșterea eficenței energetice a clădirii de învățământ din localitatea Râșca, județul Cluj”. Număr de referință: 5774428_2025_PAAPD1558975 II.1.2) Cod CPV principal: 45214200-2. Lucrări de construcții de instituții școlare (Rev.2). II.1.3) Tipul contractului: Lucrări / Executarea, prin orice mijloace, a unei lucrări, conform cerințelor specificate de autoritatea contractanta.

Valoarea estimata a contractului este de 4112809,95 lei fără TVA. Perioada de execuție a contractului este de 18 luni .Autoritatea Contractanta va răspunde în mod clar și concret la toate solicitările de clarificări cf. obligației prev. la art. 160 alin(2) din Legea 98/2016 modificat prin OUG 107/2017, adresate cu cel puțin 12 zile înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor.

În măsura în care solicitantarea de clarificări sau informațiile suplimentare au fost adresate în termenul prevazut anterior, răspunsurile autorităților contractante vor fi publicate în SEAP în a 6 a zi înainte de data limita de depunere a ofertelor”, este menționat în anunț.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.