O CRIMĂ CU PREA MULTE SEMNE DE ÎNTREBARE
Într-o secvenţă unică, la o emisiune tv în direct, un condamnat definitiv la 25 ani închisoare s-a predat autorităţilor. Acestea se petreceau în anul 2001, în 21 ianuarie, la emisiunea “În justiţie”, realizată de cunoscuta avocată Graziela Bârlă. Povestea celui dat deja în urmărire generală de autorităţi, Moldoveanu Mihai, căutat să-şi execute pedeapsa, părea incredibilă. Nu numai curiozitatea de ziarist – deformaţie profesională de care cu greu ar mai putea scăpa vreodată reputata avocată, după destui ani de jurnalistică alături de nume sonore ca Nistorescu, Roşca Stănescu sau Ştireanu – ci şi posibilitatea de a lua contact direct cu paginile unui straniu dosar penal au determinat-o pe Graziela Bârlă să preia cazul. Este vorba despre o tâlhărie şi un omor, comise în seara zilei de 31 octombrie 1995, la distanţă de mai puţin de o oră între infracţiuni, asupra a doi taximetrişti orădeni, în aceeaşi zonă lăturalnică a oraşului. Din păcate, singurele posibilităţi de reformare a hotărârii de condamnare au rămas acum numai cele oferite de căile extraordinare de atac. Astfel, dosarul a ajuns, la sfârşitul anului trecut, din nou la instanţele bihorene, chemate să soluţioneze acum cererea de revizuire a cauzei. În paralel, condamnatul s-a adresat Camerei Deputaţilor, comisiei acesteia pentru cercetarea abuzurilor, şi Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Aici, cererea lui formează obiectul dosarului nr. PP 31642/2001 şi a ajuns la Camera a ll-a. Este foarte posibil ca Statul român să mai piardă o cauză la această înaltă instanţă internaţională, dar nu pe motivele deja “clasice” – încălcarea dreptului de proprietate sau relele tratamente aplicate persoanelor – ci pentru uşurinţa şi dezinvoltura, aproape iresponsabile, cu care se formulează în România acuzaţii, se măsluiesc probe şi sunt condamnate persoanele fără probe suficient de solide.
Pentru a nu fi bănuiţi de nici un partizanat, vă invităm să nu vă grăbiţi cu verdictul dvs: Mihai Moldoveanu recunoaşte că a săvârşit numeroase alte infracţiuni, şi încă dintre cele mai grave, pentru care merită să mai stea câţiva ani în închisoare. Însă niciodată nu a omorât pe nimeni, susţine el cu tărie. Deocamdată, subţirimea incredibilă a probelor care i-au atras condamnarea pare să-i confirme afirmaţiile. El este încarcerat la Penitenciarul Oradea din septembrie 2003, după doi ani petrecuţi la Penitenciarul Rahova.
Un cadavru în noapte
În faţa anchetatorilor era un spectacol de groază. Echipajul format din criminalişti şi procuror a ajuns foarte repede la locul crimei, în jurul orei 1. Zeci de maşini cu însemne de taxi erau oprite în toată zona. Maşina victimei avea luminile de poziţie aprinse şi portbagajul întredeschis. Fusese depistată la câteva minute după ce se dăduse alarma prin dispecerat, după un apel al taximetristului Vayna Tibor. Chiar dacă strada Făcliei era mai lăturalnică, taximetriştii au ajuns şi în zona respectivă. Au avut o surpriză macabră: porniţi în căutarea agresorilor colegului lor Vayna Tibor, nu i-au găsit, în schimb au dat peste autoturismul Dacia 1310, bleu-ciel, cu nr. BH-01-ADS şi indicativ CONFORT-03. Era plin de sânge, atât în interior, pe banchete şi bord, cât şi pe capotă. Sânge sub formă de stropi, dar şi “mânjituri”. Microfonul staţiei de emisie-recepţie era smuls, iar firele atârnau. Surprizele nu se epuizaseră. În spatele autoturismului,la circa 40 de centimetri, era o baltă de sânge, în care anchetatorii au observat rapid fragmente osoase desprinse dintr-o calotă craniană. De la ea pornea o dâră de alunecare şi stropi. La capătul ei, după aproape 30 de metri de la autoturism, au dat de cadavrul taximetristului Nagy Albert, de 29 ani. Era greu de înţeles de ce criminalii au transportat cadavrul pe străduţa înfundată, îngustă şi lăturalnică, care duce spre casele de la numerele 34-36. L-au abandonat pe terenul viran, după gardul viu,între ultimii doi stâlpi de beton. Sub cap se vedea o baltă de sânge. Fusese lovit cu sălbăticie, de mai multe ori, din spate. Ceasul arăta ora 1,30. Deja intraseră în prima zi a lunii noiembrie 1995. Mai puţin Nagy Albert.
Curaj de nebuni-nebuni?
Alarma fusese dată de alt taximetrist, Vayna Tibor, de la FELIX TAXI. În jurul orei 23-23,15, luase de pe Bulevardul Magheru doi tineri, care se vor dovedi mai târziu că sunt Honciuc Giorgică şi Rotariu Gabriela. I-au cerut să-i ducă pe strada Făcliei. Şi-a dat seama că nu sunt din Oradea. Nu a remarcat nimic suspect în ţinuta şi comportamentul lor. Doar o anumită nesiguranţă cu privire la adresa exactă la care vroiau să ajungă: susţineau că nu ştiu exact numărul , dar pot recunoaşte casa la care vor să ajungă. Au trecut de Ştrandul “Dinamo” şi Restaurantul “Meduza”. Giorgică i-a cerut lui Vayna să oprească, să verifice dacă nu au trecut cumva de imobilul “căutat”. Nu l-a “găsit”, s-a întors la maşină, dar şoferul de taxi ridicase între timp capota fiindcă i se oprise motorul şi nu mai putea porni. “Curioasă”, a venit şi Gabriela să vadă ce repară. I-a dat spre faţă un jet dintr-un spray paralizant, iar Giorgică i-a aplicat o lovitură cu măciuca în cap. Norocul lui Vayna a fost că are, recunoaşte, capul mai tare şi că se mişcase, astfel că nu a încasat lovitura în plin. A luat-o la fugă înspre “Meduza”, strigând după ajutor. În mai puţin de 5 minute, toată zona era împânzită de taxiuri. Leziunile lui Vayna au necesitat numai 9 zile de îngrijiri medicale.
Baia de 1 noiembrie
Deşi taximetriştii au “bătut” toată zona, pe jos şi din maşini, agresorii nu au mai fost găsiţi. Nimeni nu s-a gândit că, în disperarea lor, cei doi tineri infractori au stat 40 de minute în apa rece a Crişului Repede, în dreptul conductelor de termoficare. Când s-au liniştit lucrurile, au mers prin parc, pe malul apei, la maşina cu care veniseră în Oradea. O lăsaseră lângă Hotelui Dacia, pe un trotuar mai lateral. Îi aştepta înăuntru Mihai Moldoveanu. Nu făcuseră rost de bani să-şi poată cumpăra benzină pentru întoarcerea la Râmnicu-Vâlcea, ceea ce constituise mobilul tâlhăriei. Toţi recunosc şi acum că s-au certat din acest motiv. Au mai dormit o noapte în maşină. Deşi, imediat ce a fost descoperit cadavrul celui de-al doilea taximetrist, oraşul a fost împânzit de poliţie şi taximetrişti, nimănui nu i-a trecut atunci prin cap că cei trei tineri, care dormeau într-o noapte rece în maşina cu număr de Vâlcea, ar fi putut avea curajul nebun de a omorî un taximetrist, să-i lase maşina cu poziţiile aprinse şi uşile deschise, să-i abandoneze cadavrul într-un loc viran, la numai 30 de metri de maşina din stradă şi să o ia de la capăt, după numai o oră, atacând alt taximetrist, cu aceeaşi armă, fără să se schimbe de hainele care ar fi trebuit să fie năclăite de sângele primei victime. Care, spun doi martori, un coleg şi dispecera, la ora 22,30 răspunsese scurt apelului: “da, este 03”. În limba maghiară, ca de obicei, declară Zalai Edith. Iată un reper temporar cert, la fel ca şi cel oferit de al doilea taximetrist, “norocosul” Vayna Tibor: el îi luase de pe Magheru la ora 23 – 23,15! Un interval aprope imposibil!
Satanişti abandonaţi
Sălbăticia cu care fusese omorât Nagy Adalbert i-a făcut iniţial pe anchetatori să creadă că ar fi vorba de fapta unor satanişti. Le-a sugerat această variantă de anchetă un abţibild de formă rotundă, cu diametrul de 6 cm, cu chenar de culoare roşie, având desenat în interior o bilă neagră de popice, cu trei găuri şi inscripţia “SUNTEM ÎN ZONĂ! – Agressione – EXPRES – CHIRYS OPERA PRESS 1995”. Ulterior s-a dovedit o pistă falsă, fiind o simplă reclamă a unui nou local, deschis atunci în Oradea şi prea puţin cunoscut tuturor.
Cauza a fost înregistrată la “autori necunoscuţi” şi se întrezăreau puţine speranţe de soluţionare. Poliţia Bihor încă nu dobândise neinvidiatul statut de inspectorat judeţean cu cei mai mulţi criminali neprinşi, după Bucureşti. Trista faimă i-a venit abia în anii următori, iar GAZETA a publicat, în urmă cu un an, un serial vast cu amănunte din dosarele care ascund şi acum aceste crime nerezolvate, subiect greu de digerat pentru comandantul Gheorghe Chereji. Domnia sa era atunci un simplu şi blajin ofiţeraş de economic, unde îl puneai, acolo stătea, că de aia a devenit plăcut ochilor de stăpâni. Ofiţerii de stil vechi au pus suflet, poate mai mult decât ar fi trebuit, la soluţionarea cazului. Ştiau ce înseamnă să fii luat mereu la întrebări pentru un AN. S-a implicat şi odiosul serviciu “Doi şi un sfert”. Colonelul de tristă amintire, Cornel Sime, s-a prezentat cu doi martori.
Ideea care trebuia probată cât de cât era că ambele infracţiuni au fost săvârşite de aceleaşi persoane. Şanse pentru identificarea autorilor tentativei de tâlhărie erau mai multe, fiindcă Vayna Tibor i-a văzut şi a putut să-i descrie.
Practici securistice
Martorul Tivadar Gheorghe este din judeţul Maramureş. a fost audiat numai de poliţişti şi de procuror, iar judecătorul Popa Adrian – care i-a judecat şi condamnat pe Moldovean, Honciuc şi Rotariu la instanţa de fond – nu a stăruit pentru audierea lui publică, mulţumindu-se cu sumara declaraţie din timpul urmăririi penale. Tivadar le-a spus anchetatorilor tot ce ar fi vrut aceştia să audă. Lui i s-ar fi destăinuit Mihai Moldoveanu, cum că ar fi atacat un taximetrist, l-ar fi lovit cu levierul în cap şi a aruncat “obiectul” compromiţător în Criş. Datele lui personale, astfel cum au fost menţionate de anchetatori, l-ar prezenta cetăţean credibil, “militar angajat”. Numai că, 3 ani mai târziu, audiat de judecătorii de la Curtea de Apel Oradea, se va dovedi o altă realitate. Să-l ascultăm ce a spus: “În data de 23 februarie 1996 am fost arestat de către Parchetul Militar pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care şi luare de mită. Am stat în arestul Poliţiei Bihor circa 4 luni şi jumătate. În această perioadă am fost dus de mai multe ori la procurorul militar, am fost mutat în mai multe celule. Îmi recunosc semnătura de pe declaraţia dată în dosarul de urmărire penală, dar înainte de a-mi fi citită azi în instanţă nu i-am cunoscut conţinutul. Precizez în mod categoric că nu îi cunosc pe cei trei inculpaţi şi nici nu am purtat nici un fel de discuţii cu inculpatul Moldovean Mihai legat de săvârşirea unei infracţiuni de omor de către acesta cu privire la un taximetrist şi o altă infracţiune în legătură cu alt taximetrist. Astăzi, în instanţă, deşi în două rânduri m-am uitat la cei trei inculpaţi la cererea completului de judecată,declar categoric că nu-i cunosc. Eu nu am fost ascultat ca martor la Tribunalul Bihor şi nici nu am primit citaţie pentru a mă prezenta la această instanţă. De fapt, în 12 decembrie 1998 m-am liberat din Penitenciarul Jilava.”
Nu avea să fie singurul punct deficitar, falsificat în timpul cercetărilor menite să găsească vinovaţi cu orice preţ. Ele sunt mult mai multe şi urmează să vi le prezentăm în numărul următor. Nu ne substituim instanţelor, dar avem avantajul unei perspective suplimentare, temporale, a cazului. Din motive greu de înţeles şi acceptat, au fost abandonate alte variante de anchetă şi s-a insistat pe cea mai la îndemână. Care sunt preţul şi pericolele unei astfel de mentalităţi, urmează să evaluaţi singuri.
Cornel Melinte, Sorin Badea
