O hală din Gherla a fost mistuită de flăcări, luni, din cauza unei defecțiuni la instalația elctrică. Incendiul a izbucnit de la o stivă de rumeguș defectă care a fost cuprinsă de flăcări în scurt timp.

„Pompierii din cadrul Detașamentelor Dej și 1 Cluj-Napoca au fost alertați în jurul orei 15.00 pentru a stinge flăcările care au izbucnit în interiorul unei hale de prelucrare a lemnului situată pe strada Gelu din municipiul Gherla.

Două autspeciale pentru stins incendii și un echipaj SMURD au fost dislocate la fața locului, alături și două autspeciale din cadrul SVSU Gherla, pentru a stinge flăcările care au cuprins o stivă de rumeguș, din interiorul unui depozit cu o suprafață de cca 50mp.

Nu au fost persoane care să solicite consult medical în urma acestui eveniment, iar flăcările au fost lichidate fără a se extinde mai departe de limitele în care au fost găsite”, au declarat reprezentanții ISU Cluj.

Cauza probabilă a incendiului este o defecțiune a instalației electrice a imobilului, conform pompierilor clujeni.

Sursa: monitorucj.ro

Citește și: Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj anunţă debutul zborurilor spre Bucureşti, operate în premieră de compania aeriană HiSky

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.