Asta las moștenire Muzeului Național!” – Erico Verissimo, „Domnul ambasador”
Trăim timpuri interesante – este maximum ce ne-au putut livra ca esență conglomeratul a ceea ce numim azi „intelligentsia”. Cam puțin… Dacă vrem acces la chestiuni de esență, nu văd cum am putea face, fără să facem apel la baze. La filosofia adevărată.
Ni se pare posibil să ne situăm permanent dincolo de bătaia de joc. Credem cu tărie că este posibil să ducem o viață foarte bună, fără a părea în mod regulat niște idioți pe deplin. Iar dacă n-avem capacități intelectuale prea mari, cu este aceea de a citi filosofie, – așa cum sunt eu, bunăoară – am putea măcar să citim autori care cu curaj, în timpurile acestea gri, încearcă să ne traducă, într-un fel lejer ceea ce se întâmplă cu noi, în raport cu marii gânditori de demult ai Lumii. Unul dintre aceștia este Alain de Botton, cu siguranță, unul dintre cei mai lucizi autori ai vremurilor pe care le trăim.
În timp ce ni se urlă în creier că Statul nostru, prin pigmeii (o fi politically correct?) care ne stăpânesc politic și administrativ dorește STABILITATE, Botton ne descifrează ce se întâmplă de fapt, cu noi, dar mai ales, ne ajută să ne explicăm ce înseamnă pentru noi – p***mea -, și pentru ei – stăpânii prin procură numiți deasupra noastră de birocrația bruxelleză, conceptul mincinos și ipocrit, ”STABILITATE”.
Norocul nostru este Erasmus din Rotterdam, cel care a scris ”Elogiul nebuniei”, – spune de Botton. Erasmus ne amintește clar că orice om, oricât de școlit și important ar fi, este, de fapt, un prost. Toți, începând cu el, Erasmus. Nu există nici o excepție. Oricât de școlit ar fi el însuși, a rămas, ne spune el, un bou la fel ca oricare alt om. Judecata sa este defectă, pasiunile lui îi consumă tot ce are mai bun, este influențat de superstiții și frici ireale, este timid când trebuie să cunoască oameni noi, scapă cuvinte porcoase la câte o cină cu oameni sofisticați. Ori, asta e absolut salvator: ne demonstrează că propriile noastre prostii repetate, nu ne privează de cea mai bună companie și de cercurile pe care le considerăm prețioase și sofisticate. Chiar dacă arătăm ca niște imbecili, facem, cu toții chestii care nu ne fac total nepotriviți pentru societate. Suntem asemeni unuia dintre dei mai mari cărturari ai Renașterii europene.
Din ce vedem pe ecranele televiziunilor constatăm că marea atenție a Europei este îndreptată către… încălzirea globală, orele de educație sexuală în grădinițe, noile tendințe culinare ale mișcării progresiste, de râgâitul și beșinile a vacii, de distrugerea fumătorilor, a agriculturii tradiționale,de supravegherea cât mai acerbă a omului simplu, de amprenta de carbon a fiecăruia dintre noi și de înarmare.
În ce privește România, cu un tupeu nemărginit, reprezentanții Comisiei Europene au cerut din nou scăderea pragului la microîntreprinderi de la 500.000 de euro la 50.000 de euro încă din acest an pentru a crește încasările la buget. După atacul fără precedent la proprietatea privată care a avut loc prin ordonanța-trenuleț din 15 decembrie 2023, cu aplicare din 1 ianuarie 2024, antreprenorii sunt hăituiți din nou, ne spune într-o analiză serioasă afaceri.news.
După ce ne-au închis minele de cărbuni, când toată Europa le deschidea, stăpânii români conveniți prin procură cu Bruxelles-ul, se pregătesc să dea o ultimă lovitură propriului popor. Renunțarea la centralele pe gaz și prăbușirea întenționată a satului românesc, deja părăginit, prin interzicerea încălzirii cu lemne…
Una dintre sarcinile pe care ar fi ideal să le îndeplinească operele de artă – ne spune tot de Botton -, este pătrunderea mai credibilă în mintea oamenilor care ne intimidează și relevarea experiențelor obișnuite, ce se desfășoară în lăuntrul trupurilor acestora.
Însuși Montaigne în celebrele sale ”Eseuri” ne informează că ”Regii și filosofii se cacă, la fel și doamnele”. Montaigne se crede că poate noi nu ne vom fi gândit că oamenii măreți stau, și ei pe budă. Iar aste ne strecoară în minte ideea că noi nu putem fi filosofi, regi sau doamne, din cauza trupurilor noastre. Și, dacă ar fi posibil să ocupăm aceste roluri, am fi doar niște impostori.
În fond, dacă am fi în locul lor, n-am fi decât niște oameni absolut normali. Făcând un act de credință față de cum sunt alți oameni ne este mai ușor să umanizăm lumea. Oricând întâlnim un străin, nu întâlnim o astfel de persoană uriaș sofisticată, ci întâlnim o persoană care ne seamănă în ciuda suprafeței evident contrare. Ne seamănă în modurile elementare. Asta însemnând că nu ne separă nimic fundamental de posibilitatea de responsabilitate, succes și împlinire. Sună frumos, iar Alain de Botton intră pe parcursul unei întregi cărți în studiul a ceeace înseamnă – sau însemna pe vremuri ”educația emoțională”, care avea ca rezultat un mod de viață european, cu bunele, relele și sensibilitățile lui. Adevărul remarcilor lui Alain de Botton e, cumva o explicație a faptului că încă europenii nu dau încă foc Parlamentului European și nu-i scot în furci pe cei dinăuntru.
De frica partidelor suveraniste sunt în ascensiune stăpânii birocrați de la Comisia Europeană, niște persoane fără chip, nevotați niciodată de nimeni, au ordonat pentru România vasală, comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare. Un anus contra naturii în politica românească. PSD și PNL sunt partide care se urăsc, dar care vor candida pe liste comune la europarlamentare și că vor susține candidați comuni. Dar ordinul e ordin: se execută, nu se discută. Floarea mizeriei clasei politce românești este în genunchi, de mult. Paraziții politici trebue să se mențină în funcții. Ei și toate încrengăturile lor puturoase, formate din farți, surori, curve, lipitori de afișe, etc. Ei conduc România, prin procură de la Bruxelles. Își distrug cu bună știință poporul, pentru că pot: ei nu mai sunt REPREZENTANȚII României, ci STĂPÂNII ei. Fără consultări publice, fără referendum-uri, ei iau decizii majore în numele nostru, decizii care ar impune obligatoriu o consultare publică.
Este exact ca în ”Domnul ambasador” romanul lui Erico Verissimo. Pare că ni se derulează în fața ochilor o acțiune care pare o simplă satiră a moravurilor politice. Dar nu, e mult mai mult: mizeria politicianului român este în plin elan, carierele făcute în genunchi, răsplata vânzării țării urcă vertiginos. Desigur, se îmbată acum, ei și pletora care trăiește în huzur, ciocnind în pahare fine, ”Franciacorta”, privilegii nesimțite, ale unor veritabili ”stăpâni, obținute din trădarea propriului lor popor.
Au impresia că au reușit să prostească toată suflarea românească, atunci când s-au dat de 3 ori peste cap transformându-se din ”reprezentanți” ai noștri, în ”stăpânii” noștri…
Dar, răbdare: inevitabil va urma și darea de seamă, explozia violentă. Căci această aparentă satiră se va nărui, oricum, într-o intr-o tragedie. Vor face ceeace firesc a făcut și personajul principal din romanul lui Verissimo, ambasadorul, înainte de a fi executat. Vor arăta spre acea parte a propriului corp și vor spune:” Asta las moștenire Muzeului Național!” Oricum, doar asta au, și cu asta gândesc…
Octavian Hoandra canal33.ro
