Joi, 15 martie, A.D. – o englezoaică mignonă, cu pielea măslinie, în vârstă de 28 de ani – păşeşte hotărâtă în sala de aşteptare a I.M.L. Cluj. Se află aici pentru a treia oară după ce în zilele precedente medicii refuzaseră să-i emită un certificat, tânăra neavând emisă o ordonanţă de la poliţie, care să certifice faptul că se prezintă la I.M.L., pe baza unei plângeri făcute – şi nu a unei simple supoziţii, impresii sau dorinţe de a obţine vreo despăgubire bănească de la salonul de înfrumuseţare pe care-l acuză că a vătămat-o fizic. Aceasta arată că, nici mai mut, nici mai puţin, a fost arsă în zona inghinală cu un aparat de epilare definitivă, prost folosit sau defect, la un salon din apropiere de Iulius Mall.  

„E a doua oară când sunt arsă, la Cluj, într-un astfel de salon”!

Englezoaica, stabilită temporar la Cluj-Napoca, unde munceşte în industria IT, se arată extrem de deschisă – însă până la punctul în care mă roagă să nu-i dezvălui identitatea şi nici numele salonului de înfrumuseţare, renumit de altfel, unde a păţit pocinogul. Îmi mărturiseşte că nici cei de la salon nu cunosc deocamdată cazul, dar îl vor cunoaşte la momentul potrivit, prin avocatul pe care şi l-a angajat. Apoi descrie împrejurările în care sâmbătă, 10 martie, s-a produs incidentul care a traumatizat-o – şi îi provoacă dureri continue în zona afectată:

„E un salon renumit, situat lângă Iulius Mall dar trebuie să vă mărturisesc faptul că nu demult am mai fost arsă, la altul, la fel de renumit, situat tot în zonă. Atunci m-au ars cu aparatul de epilare definitivă cu laser (n.n. –„hair removal”), în zona pulpelor, spre deosebire de data aceasta, când am fost arsă în zona inghinală – dar am omis să fac plângere pentru că în România mi se par teribil de complicate formalităţile ce trebuie îndeplinite pentru aşa ceva. Însă, de data aceasta, suferinţele pe care le-am îndurat – şi le îndur încă – sunt atât de mari încât nu pot renunţa. Probabil că dacă le-aş fi spus imediat ce s-a întâmplat, mi-ar fi spus un simplu „sorry”, ori eu nu am nevoie de aşa ceva. Dar, ce mă supără şi mai tare e faptul că aceste saloane sunt atrăgătoare, extrem de spectaculoase, însă din păcate cei de acolo nu ştiu să-şi facă meseria, te păcălesc şi, pe deasupra, nu au acolo un medic specialist care să supravegheze toate aceste operaţiuni sau să intervină atunci când e cazul ”! Arată mai departe că, deşi nu şi-a păstrat chitanţa cu care a plătit şedinţa de epilare, consideră că fotografiile pe care şi le-a făcut – imediat după incident, chiar acolo – pot constitui oricând o dovadă în faţa autorităţilor, după cum, de asemenea pot constitui o dovadă şi imaginile camerelor de supraveghere ale salonului.

„Săptămâna viitoare îi acţionez în justiţie”!

Declară apoi că, imediat după incident, s-a prezentat la Clinica de Dermatologie, unde medicul de gardă i-a eliberat o adeverinţă prin care se certifică faptul că a suferit o arsură post-tratament de epilare. Aşa că, pe baza acestei hârtii, de data aceasta cu fermitate, tânăra insistă să fie consultată din nou şi să i se emită un certificat medico-legal. Medicul de gardă de la I.M.L. o consultă din nou – şi îi eliberează, nehazardându-se, un certificat în care îi recomandă englezoaicei zero zile de îngrijiri medicale, putând fi vorba aici de o arsură, dar şi de anumite particularităţi ale pielii pacientei. O lămureşte însă că, pe baza acestui certificat, va putea depune plângerea dorită la poliţie, astfel ca autorităţile să înceapă cercetările la respectivul salon de înfrumuseţare şi să se convingă cu ochii lor dacă aparatura a fost de vină sau nepriceperea angajaţilor. Uşor dezamăgită – dar în continuare hotărâtă – englezoaica a declarat reporterului „Gazeta de Cluj” că va face demersurile necesare doar săptămâna viitoare, când va sosi şi avocata ei, aceasta fiind cea care va face toate demersurile necesare pentru a obţine câştig de cauză.

 

Cum se face epilarea definitivă:

Epilarea definitivă prin lumină terapeutică se numeşte fotoepilare şi se poate realiza prin două modalităţi: epilarea laser sau epilarea IPL (Intense Pulsed Light). Majoritatea cabinetelor cosmetice oferă tehnologia IPL deoarece echipamentele sunt mai ieftine, motiv pentru care nici perfomanţele nu sunt la fel de uimitoare ca în cazul epilării cu laser. Un laser performant costă în jurul a 100.000 euro, în timp ce un echipament IPL costă uneori chiar şi sub 10.000 euro. Sigur că există şi IPL-uri de calitate, care ajung la 30.000 euro, iar clinicile de top deţin astfel de echipamente. „Laserul acţionează pe o singură lungime de unde, în timp ce IPL utilizează un spectru larg de lungimi de undă a luminii. De aceea, IPL este nespecific în comparaţie cu laserul care este specific, motiv pentru care laserul este mai eficient, fiind necesare mai puţine şedinţe decât în cazul IPL”, a explicat Andreea Iftimie, medic estetician şi manager medical al clinicii Coquette. Clientele ar trebui să ştie că laserele pentru fotoepilare sunt accesibile numai în centrele medicale şi sunt manevrate exclusiv de către medici. Singurul dezavantaj al laserului faţă de IPL este că poate distruge numai foliculii ce se găsesc în punctul focal specific, corespunzător lungimii de undă emise.

 

Ce riscuri există

Există un număr de contraindicaţii pentru tratamentul cu laser sau IPL, printre care anumite medicamente ce fotosensibilizeaza pielea sau expunerea recentă la soare. În afară de acestea, uneori pielea poate răspunde neaşteptat, ceea ce are că rezultat arsuri minore şi tranzitorii, fără a lăsa urme în timp. În schimb, specialiştii explică faptul că laserul sau lumina intens pulsată nu pot afecta organismul sau determina apariţia cancerului de piele, aşa cum se tem unele femei.(…)Nici un sistem nu se potrivește tuturor pacienţilor. Fotoepilarea eficientă necesită combinarea a 2-3 sisteme pentru a obţine efecte maxime pentru majoritatea tipurilor de păr şi piele. Caracteristicile firului de păr se pot schimba pe durata tratamentului de la gros la fin, ceea ce poate conduce la schimbarea echipamentului şi parametrilor cu care se lucrează. Persoanele cu un contrast cât mai mare între culoarea pielii şi a părului vor avea mai mult succes folosind laserul. De asemenea, firul de păr mai gros dă rezultate mult mai bune în cazul laserului, decât în cazul IPL, la fel cum se întâmplă şi în cazul gambelor şi zonelor bikini şi axilă. În principiu toate zonele care sunt mai dense în păr răspund mai bine la epilarea laser decât IPL. (România liberă)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here