O familie din Fârtăţeşti, satul Dozeşti, a fost intoxicată vineri seară cu monoxid de carbon, eliberat de la o instalație de încălzire a apei. Erau aproximativ 9 oameni în casă la momentul respectiv. Din nefericire, o adolescentă de 14 ani nu a mai putut fi salvată.

„Inţial, apelantul carea sunat la 112 a cerut ajutor pentru o fată în vârstă de 14 ani, spunând că aceasta este înecată. Medicul coordonator a întrebat desore posibilitatea intoxicării cu monoxid de carbon şi a primit răspuns negativ, după care a îndrumat persoanele aflate la locul evenimentului să scoată victima afară şi să execute manevre de resuscitare”, a transmis, sâmbătă dimineaţă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

Între timp, acolo a fost trimis un echipaj SAJ de la cea mai apropiată staţie, staţia Lădeşti, şi o ambulanţă SAJ cu medic de la Râmnicu Vâlcea. Ulterior, medicul a cerut şi deplasarea SMURD Măciuca, autospecială care se întorcea de la un alt caz. Când au ajuns acolo, membrii echipajului de pe ambulanţa SAJ – Staţia Lădeşti au anunţat că sunt 4 persoane intoxicate, din care una nu prezenta semne vitale.

Astfel, o femeie de 34 de ani, semiconştientă, cu semne vitale, a fost evaluata de SMURD, o fetiţă de 3 ani cu atac de panică a fost evaluată de SAJ, o femeie de 55 de ani a primit îngrijiri medicale preliminare.

În cazul fetei de 14 ani s-au făcut manevre de resuscitare, însă fără niciun rezultat, decesul acesteia fiind declarat de către medicul de la ambulanţă la ora 00.36.

De asemenea, a fost anunţat şeful SVSU din localitate şi a fost trimis un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, pentru a verifica sursa de producere a intoxicării şi a preveni producerea altor evenimente.

Cercetările preliminare arată că în casa în care s-a produs tragedia se aflau 9 persoane, din care 3 se aflau în vizită. Victimele s-au intoxicat cu monoxid de carbon de la o instalaţie care asigura încalzirea apei în baie, un instant racordat la o butelie GPL, conform Stiripesurse.

Citește și: Un camion care transporta 600 de porci s-a răsturnat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.