Nadia Mișcov, una dintre farmacistele condamnate de judecătorii clujeni pentru trafic de droguri a murit. Femeia fusese condamnată în prima instanță la o pedeapsă de 4 ani și 8 luni de închisoare, cu executare, precum și interzicerea exercitării profesiei de farmacist pe o perioadă de 5 ani.

Ancheta în cazul celor două farmaciste a plecat de la un anunț găsit pe un site de mică publicitate, unde erau puse la vânzare medicamente interzise. Cel care a pus anunțul este un clujean, Kosa Laszlo, care a fost arestat în luna septembrie pentru trafic de droguri. Acasă la Kosa, procurorii au găsit medicamente interzise, sume mari de bani, dar și două numere de telefon, al unei anume „Nadia”, și un număr de cont bancar.

La percheziții au fost găsite 11.000 de pastile, ambalate în 1.100 de blistere. Toate medicamentele erau pe lista interzisă. Judecătorii clujeni au dispus arestarea pentru 30 de zile a farmaciste Nadia Mișcov, în timp ce pe numele mamei acesteia, Radmila, a fost emis un mandat de arestare la domiciliu.

Procurorii au dezvoltat ancheta și așa au ajuns la cele două farmaciste din Variaș, județul Timiș. „Mai mult, în doar două luni, Kosa a alimentat contul bancar al numitei Nadia Mișcov cu suma de 50.000 de lei, valoarea medicamentelor expediate prin poștă, de către cele două farmaciste”, susțin anchetatorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.