Sub pretextul unei anchete bancare false, o femeie de 42 de ani a fost determinată să acceseze un credit de 100.000 de lei și să transfere întreaga sumă către escroci, prin intermediul unui bancomat de criptomonede dintr-un centru comercial din Florești. Cazul este anchetat de polițiștii clujeni ca infracțiune de înșelăciune.

„La data de 09.04.2025, la sediul Poliției municipiului Cluj-Napoca, s-a prezentat o persoană care a sesizat faptul că, în data de 8 aprilie a.c., în jurul orei 11.00, a fost contactată telefonic de persoane necunoscute, care s-au prezentat drept reprezentanți ai unor instituții bancare. Persoana, identificată ca fiind o femeie de 42 de ani, ar fi fost indusă în eroare printr-o notificare falsă referitoare la o presupusă anchetă privind tentativa de deschidere a unui credit pe numele victimei.

Sub pretextul unei investigații, victimei i s-a sugerat să acceseze un credit în valoare de 100.000 lei de la o instituție bancară și să depună întreaga sumă într-un bancomat destinat criptomonedelor, situat într-un centru comercial din comuna Florești.

Persoana vătămată, în urma inducerii în eroare, a efectuat acțiunile solicitate de către persoanele în cauză.

În prezent se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, în vederea identificării și tragerii la răspundere a autorilor.

Recomandări pentru prevenirea unor astfel de situații:

1.  Verificarea surselor de contact: Persoanele sunt sfătuite să verifice cu atenție identitatea celor care le contactează telefonic, mai ales atunci când se prezintă ca fiind reprezentanți ai unor instituții financiare sau publice. În cazul unui apel suspect, este recomandat să se contacteze direct instituția menționată prin numere oficiale de telefon.
2.  Nu divulga informații sensibile: În cazul în care sunt solicitate informații personale sau financiare, inclusiv datele cardurilor bancare sau ale conturilor bancare, este important ca acestea să nu fie oferite niciodată prin telefon sau mesaje nesolicitate.
3.  Suspecți de fraude: Dacă o persoană este abordată de cineva care invocă un pretext nesigur (investigații, premii, solicitări urgente de bani), este indicat să refuze orice acțiune fără o verificare prealabilă a cerințelor.
4.  Protejarea datelor personale: Utilizarea aplicațiilor de securitate pentru protejarea telefonului mobil și a conturilor bancare este esențială pentru prevenirea accesului neautorizat la datele personale.
5.  Contactarea autorităților: În cazul în care o persoană are suspiciuni că a fost victima unei înșelăciuni sau a unei fraude, este important să contacteze imediat autoritățile competente și să depună plângere. Cu cât cazul este raportat mai repede, cu atât cresc șansele de identificare și prindere a autorilor.

Aceste măsuri sunt esențiale pentru reducerea riscului de a deveni victimă a unor fraude financiare” a transmis IPJ Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.