O femeie infectată cu noul coronavirus, nevaccinată, în vârstă de 23 de ani, era în săptămâna 28 de sarcină când a ajuns la spital din cauza virusului.
Aceasta a fost nevoită să fie indusă în comă de către medici pentru a-i oferi corpului o șansă de recuperare.
În timp ce era inconștientă, doctorii au recurs la operația de cezariană. Copilul s-a născut sănătos, cântărind aproximativ 1,6 kg.
Kelsie Routs, tânăra mamă, s-a trezit din comă șapte zile mai târziu, potrivit The Sun.
„Totul este minunat. Să te trezești din comă și să ai un nou-născut. Știu că medicii au făcut asta pentru binele copilului, dar sunt în șoc. Evident, suntem toți extrem de fericiți. Ne-am reunit ca familie alături de nou-născutul nostru. Este un miracol. Modul în care au avut grijă de noi este incredibil”, a spus Kelsie.
Tot calvarul a început în luna august.
„Mă simțeam slăbită, iar câteva ore mai târziu starea mi se agravase. Ziua următoare, simțeam că sunt extrem de răcită și nu puteam să mănânc. Mi-am pierdur mirosul și gustul, tot corpul mă durea. Eram însărcinată în 28 de săptămâni, îmi era frică și pentru mine, dar și pentru copil. La două zile după ce m-am îmbolnăvit, începusem să respir cu dificultate, iar o ambulanță m-a dus la spital unde am fost diagnosticată. Eram conectată la ventilator”, a povestit Kelsie.
„Nu puteam să nasc, așa că medicii mi-au indus coma și m-au operat pentru a aduce copilul sănătos pe lume. A trebuit să stea în spital 40 de zile până am putut să-l aduc acasă. Dar este un mic luptător, a continuat să crească și nu s-a uitat niciodată înapoi”, a mai adăugat tânăra.
sursa: stirileprotv.ro