O fetiță de nici doi ani din Caransebeș a primit o nouă şansă la viaţă. Micuța, cu grave probleme la inimă, a fost salvată de medicii Institutului de Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș, potrivit Știrileprotv.ro.
Fetița ar fi avut nevoie de un transplant de inimă, însă pentru că la această vârstă este puțin probabil să se găsească donatori, medicii de aici au cerut ajutorul specialiștilor din Germania, și au intervenit chirurgical pentru a repara inima micuței.
Este prima operație de acest gen realizată în țara noastră, iar intervenția a fost încununată cu succes.
Fetița de nici doi ani a intrat în operație extrem de slăbită, iar inima abia îi mai bătea. Singură ei șansă ar fi fost un transplant de cord, însă medicii din Târgu Mureș au reușit, cu ajutorul unei echipe din Germania, să îi refacă cordul bolnav.
Horațiu Suciu, șef chirurgie cardiovasculară: „Este vorba de o procedură alternativă la transplantul cardiac. Este menit de a reface o formă, a redesena ventriculul stâng că să funcționeze și să permită acestui copi să crească. Și în 80% să nu fie nevoie de transplant.”