O fetiţă de 4 ani din municipiul Galaţi a ajuns, marţi, în stare gravă la spital, după ce a căzut de la etajul 4 al blocului în care locuia. Potrivit anchetatorilor, minora rămăsese singură în apartament, fără supraveghere, și s-a prăbușit în gol, de la fereastra locuinței.
IPJ Galaţi a fost sesizat, prin intermediul 112, cu privire la faptul că un copil a căzut de la etajul patru a unui bloc de locuinţe situat pe Bulevardul Dunărea, din municipiul Galaţi.
„Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Galați, ajunși la fața locului, au stabilit că o minoră, de 4 ani, care locuia în blocul respectiv împreună cu familia, ar fi rămas singură în apartament, fără supraveghere, pentru o perioadă scurtă de timp și, în împrejurări ce urmează a fi stabilite, a căzut de la una dintre ferestrele locuinței.”, a transmis IPJ Galați.
Minora a fost preluată în stare gravă de un echipaj medical de la Ambulanţă şi transportată la spital.
În cauză, va fi deschis un dosar penal pentru de vătămare corporală din culpă.
Citește și: Proxeneți clujeni care își obligau victimele să se însemneze au fost reținuți VIDEO