O fetiță de 9 ani din Brockton, statul american Massachusetts a acționat rapid, a gândit și mai rapid și și-a salvat familia de la moarte în timpul unei pene prelungite de electricitate provocată de ploi abundente pe coasta de est a Statelor Unite, relatează CNN.
Pe 28 octombrie, Jayline Barbosa Brandao era în pat, când l-a auzit pe tatăl său țipând.
Ea a fugit către locul unde se afla bărbatul și și-a găsit ambii părinți doborâți lângă un generator pe care familia îl folosea pentru a face față așa-numitului blackout.
„Mi-am auzit tatăl țipând și am văzut-o pe mama cum leșină”, avea să povestească ulterior fetița.
Ea a luat telefonul tatălui, afectat între timp de aceleași simptome ca și mama sa.
Însă prima tentativă de a suna la numărul de urgență a fost un eșec: terminalul avea activată recunoașterea facială.
Recunoașterea facială era cât pe ce să schimbe soarta familiei Brandao
Așa că micuța a plasat telefonul în fața tatălui său, pentru a-l debloca. Apoi a sunat la 911, a anunțat urgența și a comunicat adresa.
Ulterior, și-a scos din casă sora mai mică, de 7 ani, și a fugit să caute ajutor în vecini.
Incidentul, care ar fi putut să se transforme într-o tragedie, a fost provocat de monoxidul de carbon acumulat în casă în urma utilizării generatorului de curent.
Acest gaz este incolor și inodor și provoacă moartea instantanee la concentrații mai mari sau egale de 10% în aerul atmosferic.
Monoxidul de carbon se leagă de hemoglobina din sânge, formând carboxihemoglobina.
Astfel, sângele nu mai transportă oxigen iar victimele mor asfixiate.
Un blackout de trei zile, după ploi abundente, și un generator periculos
Marcelina Brandao, mama fetiței, a precizat că membrii familiei trăiau de trei zile fără electricitate, motiv pentru care au decis să împrumute generatorul.
Inițial, aparatul a fost amplasat în afara locuinței, în apropiere de ușa din spate a casei.
Pentru că făcea prea mult zgomot, dispozitivul a fost oprit și adus în casă.
Femeia a spus că o durea capul, era amețită și avea grețuri înainte de a leșina, dar a pus simptomele pe seama unei migrene.
Ea s-a trezit în ambulanță, în drum spre spital.
Brian Nardelli, șeful pompierilor din Brockton, a declarat că, în total, cinci persoane aflate în casa familiei Brandao au ajuns la spital cu intoxicație cu monoxid de carbon în diverse grade.
În casa unde s-a produs incidentul concentrația de monoxid era de cinci ori peste limita periculoasă
Salvatorii au găsit generatorul în casă și au detectat un nivel de monoxid de carbon de 1.000 ppm (părți pe milion).
Conform autorităților americane, concentrațiile continue de 150 – 200 ppm pot provoca dezorientare, pierderea cunoștinței și moartea.
Soții Brandao sunt în prezent în stare bună iar cele două fiice și bunica lor nu au fost afectate de gaz.
„A fost atât de deșteaptă! Este înfiorător. Dacă n-ar fi sunat imediat (după ajutor), nu știu ce s-ar fi întâmplat”, a spus Marcelina Brandao, conform CNN.
Autoritățile din SUA avertizează că generatoarele de curent pe bază de combustie internă trebuie amplasate la cel puțin 6 metri de uși, ferestre și conducte de ventilație și recomandă instalarea detectoarelor de monoxid de carbon în locuință.
sursa: antena3.ro
Citește și: REVOLTĂTOR: Fetiță abandonată de mamă fiindcă fusese infectată cu covid!