Societatea Constructeurs Navalas SRL, patronată de cetățeanul italian Ciro Luca Scuotto, se luptă în instanțele clujene pentru anularea unei decizii de impunere în valoare de peste 2 milioane de lei, emisă de inspectorii fiscali. Firma ar fi apelat la o șmecherie pentru a beneficia de facilitățile fiscale din domeniul construcțiilor, cu toate că s-a constatat că aceasta obține venituri preponderent din prestări de servicii pe nave, în Șantierul Naval VARD Tulcea, care nu ar avea nicio legătură cu obiectul de activitate din acte. Magistrații de la Tribunalul Cluj au respins cererea formulată de compania cu capital italian, care își are sediul în municipiul Dej, însă hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.

Societatea Constructeurs Navalas SRL a formulat o cerere de chemare în judecată, la data de 31 mai 2023, împotriva Administrației Județene a Finanțelor Publice Tulcea și a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați. Prin această acțiune, compania a solicitat  magistraților de la Tribunalul Cluj să dispună suspendarea executării unei decizii de impunere în valoare de 2.176.828 lei, privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în urma unei inspecții fiscale. 

Firma din Dej a aplicat scutiri la impozite după propriile reguli

În vara anului 2022, AJFP Tulcea a efectuat o serie de verificări asupra societății Constructeurs Navalas SRL pentru perioada 1 ianuarie 2019 – 31 martie 2022. Inspectorii fiscali au constatat că societatea a aplicat scutiri la impozitul pe venitul din salarii, contribuţia de asigurări sociale de sănătate şi reducere la contribuţia de asigurări sociale de la 25% la 21,25%. Potrivit raportului de inspecție fiscală, Constructeurs Navalas SRL a obținut venituri preponderent din prestări de servicii pe nave în Șantierul Naval VARD Tulcea. 

Potrivit documentelor cuprinse la dosarul cauzei, societatea Constructeurs Navals SRL a încheiat contracte de sute de mii de euro cu Tech Marine SRL Italia, Vard Accommodation Tulcea SRL și Vard Tulcea SA, societăți extrem de importante din domeniul industriei navale. Activitățile desfășurate de societate, cum ar fi instalarea conductelor și fitingurilor HVAC, ansamblarea și sudarea fundațiilor, încărcarea la bord, ansamblarea și fixarea utilajelor inclusiv protecții, lucrările de montaj a tubulaturii la navă, predarea tehnică, montajul și lucrările de lăcătușerie generală, confecționarea și/sau asamblarea și/sau montajul secțiilor volum și altele, nu sunt considerate a fi în legătură directă cu sectorul construcțiilor civile sau de geniu. Prin urmare, aceste activități nu se încadrează în acordul încheiat între Guvernul României și Federația Patronatelor Societăților din Construcții, care definesc sectorul construcțiilor eligibile pentru facilitățile fiscale. Astfel, firma patronată de italianul Ciro Luca Scuotto nu beneficiază de facilitățile fiscale acordate de stat în domeniul construcțiilor. De asemenea, potrivit raportului de inspecție fiscală, se reţine că societatea îşi modifică la data de 2 septembrie 2020 la ONRC codul CAEN în 2511 ,,fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice,, deși activitatea este efectiv aceeași, fiind desfăşurată în baza aceloraşi contracte. 

În cererea de chemare în judecată, Constructeurs Navalas SRL a susținut că inspectorii fiscali au recalificat obiectul de activitate fără să efectueze o expertiză în acest sens, luând în calcul numai obiectul de activitate al societăților care au încheiat contracte cu societatea italianului Ciro Luca Scuotto.

„Inspectorii fiscali au procedat la recalificarea obiectului de activitate fără niciun document justificativ sau vreo expertiză, încadrându-ne aleatoriu activitatea în prestări de servicii pe nave, raportându-se la obiectul de activitate ale partenerilor contractuali.”, a susținut  Constructeurs Navalas SRL în fața instanței. 

Constructeurs Navalas SRL se teme de insolvență

Societatea a subliniat faptul că decizia de impunere emisă de inspectorii fiscali va avea consecințe extrem de serioase asupra activității sale, punând în pericol capacitatea de a plăti salariile angajaților și, în consecință, de a onora facturile. De asemenea, firma cu sediul în municipiul Dej a menționat și faptul că punerea în executare a documentului emis de inspectorii fiscali ar putea atrage deschiderea procedurii de insolvență sau incapacitatea de plată. 

„În ceea ce priveşte condiţia complementară prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la prejudiciul iminent, a arătat că punerea în executare a actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă a acţiunii contencioase formulate îi produce grave prejudicii. Din Statul de plată cu salariaţii permanenţi se poate observa că la luna aprilie 2023 a avut un număr de 23 de angajaţi, cu menţiunea că toţi angajaţii au autorizaţii speciale pentru că lucrează într-un domeniu cu tangenţă la activitatea navală, unde orice eroare umană/profesională poate avea consecinţe dramatice. Imposibilitatea plăţii salariilor va determina solicitări de desfacere a contractelor de muncă pentru că, orice muncă trebuie remunerată, iar dacă ar fi în situaţia imposibilităţii remunerării, personalul angajat va dori să plece. (…) Neplata furnizorilor și a subcontractanților a determinat încetarea relațiilor contractuale, rezilierea unor contracte și nerespectarea de către subscrisa a unor termene amânate față de beneficiari. Datoriile către furnizori, imposibilitatea derulării contractelor vor putea atrage situația în care subscrisa am putea să intrăm în incapacitate de plată/insolvență, ceea ce ar putea fi cu atât mai complicat, plata sumelor către bugetul de stat și derularea activității societății.”, a invocat firma cu capital italian în fața magistraților de la Tribunalul Cluj. 

Prin întâmpinarea formulată la data de 20 iunie 2023, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galați, prin Administraţia  Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea, a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării deciziei de impunere ca fiind nefondată.

AJFP Tulcea a menționat că societatea Constructeurs Navals SRL, „în mod eronat și nejustificat a susţinut că organele de inspecție fiscală au stabilit debite suplimentare asupra reclamantei (…) astfel, invocarea unor termeni generali, nu pot justifica suspendarea unui act administrativ fiscal, emis de organele competente, în baza prevederilor fiscale în vigoare”. 

Activităţile companiei țin de construcţia de nave – sectorul industriei prelucrătoare și nu de sectorul construcţiilor

De asemenea, instituția publică a arătat în fața magistraților că din documentele existente la dosarul cauzei, precum şi din cele reţinute de organul de inspecţie fiscală în decizia de impunere contestată s-a reținut faptul că activitatea de construcţii metalice prestate de Constructeurs Navals SRL în relaţiile comerciale cu cei trei agenţi economici, în speță Tech Marine SRL Italia, Vard Accommodation Tulcea SRL și Vard Tulcea SA, beneficiari ai lucrărilor executate de societatea din Dej, „nu reprezintă o activitate în sectorul construcţiilor astfel cum acestea au fost definite în Acordul încheiat între Guvernul României şi Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii privind măsuri pentru o creştere   economică sustenabilă a României, bazată pe investiţii, în următorii 10 ani, semnat în data de 29 noiembrie 2018, motivat de faptul că aceste activităţi țin de construcţia de nave, sectorul industriei prelucrătoare și nu de sectorul construcţiilor”.

La sfârșitul lunii iunie, magistrații de la Tribunalul Cluj au respins cererea formulată de Constructeurs Navals SRL ca neîntemeiată. 

„Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C N SRL, în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TULCEA Și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE GALAȚI, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată astăzi, 28.06.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.”, arată soluția pe scurt a instanței. 

1 COMENTARIU

  1. Sunt multe firme pe platforma care sau in oricare alt șantier naval care practică această șmecherie. Nu au mai dat șpagă si acum platesc ce se cuvine la bugetul se stat. Stați linisti nu dau faliment, vine saptamanal masina cu bani din italia sa le plătească salariile, mult peste 50% la negru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.