Firma Planimob Cad din Cluj-Napoca face parte din asocierea care va construi cel mai lung traseu de sanie de vară din România. La Poiana Brașov, asocierea de firme formată din RS Activ (Brașov – Ghimbav) – lider, împreună cu Josef Wiegand GmbH & Co KG (Germania) și Planimob CAD (Cluj – Florești) a depus singura ofertă în cadrul licitației.

„Chiar dacă acum ne putem bucura de pârtiile din masivul Postăvarul, în paralel continuăm implementarea strategiei noastre de a transforma Poiana Brașov într-o stațiune pentru toate cele patru anotimpuri. Una dintre investițiile importante în realizarea acestei strategii este construirea saniei de vară, un proiect de care Poiana are nevoie pentru a fi atractivă și în afara sezonului de schi, mai ales că vizează zona agrementului pentru familie. Săptămâna aceasta a fost termenul limită pentru depunerea ofertelor și avem o ofertă, depusă de o asociere din care face parte cea mai importantă companie din acest domeniu, cu peste 300 de instalații de alpine-coaster, construite în 40 de țări. Chiar dacă mai există astfel de facilități de agrement în țară, noi am gândit un proiect cu un traseu complex, cu mai multe spirale de întoarcere, zone supraînălțate, în cadrul natural oferit de Poiana Brașov, pentru a le putea oferi brașovenilor și turiștilor o experiență de neuitat. Faptul că Wiegand dorește să se implice în acest proiect este o garanție a calității pe care o vom putea oferi”, a precizat primarul Allen Coliban. Sania de vară va fi amplasată în partea stângă a pârtiei Bradul (pe partea opusă teleschiului), cu punctul de acces în apropierea stației inferioare a telecabinei Capra Neagră, pe platoul de lângă Centrul de Agrement. Pentru a-i crește spectaculozitatea, traseul prevede mai multe zone de întoarcere, care oferă o mai bună panoramă, cu înălțimi cuprinse între 7 și 13 metri, și zone supraînălțate pentru supratraversarea unor trotuare sau căi de acces sau pentru a crea pantele necesare pentru urcare sau coborâre. Instalația va avea o urcare de 550 m, 990 m de traseu de coborâre și 60 de sănii. Acestea vor fi echipate cu un sistem de monitorizare a distanței între două vehicule succesive, astfel încât, la detectarea saniei din față, senzorii montați pe sania din spate să acționeze automat frânele magnetice. Acești senzori sunt alimentați cu baterii, montate și ele pe sănii, care se vor încărca rapid în stația inferioară, între zone de debarcare și cea de îmbarcare.

Accesul pe tot traseul instalației va fi blocat de un sistem de protecție (gard sau similar). Durata lucrărilor de proiectare și execuție este de maxim 14 luni, dintre care cinci luni proiectare și nouă luni realizarea lucrărilor. Durata cât mai scurtă de execuție este și un factor de evaluare în cadrul procedurii de achiziție, atât pentru partea de proiectare, cât și pentru partea de execuție. Valoarea estimată a lucrărilor este de peste 17 milioane de lei (17.250.475 lei) fără TVA, fondurile fiind asigurate de la bugetul local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.