Decizia Sinodului BOR din data de 9 iulie 2008 cu privire la situatia Mitropolitului Nicolae al Banatului si al Episcopului Sofronie din Oradea prin care s-a respins propunerea aripii traditionaliste prin care s-a cerut caterisirea celor doi ierarhi este indiscutabil una rezonabila. În comunicatul dat s-a aratat printre altele ca: „Sfântul Sinod a dezaprobat gesturile necanonice ale celor doi ierarhi”; se mai arata ca Sinodul „are datoria de a apara unitatea interioara a Bisericii în fata extremismului de tip sectar si a fanatismului justitiar”. S-ar parea ca este o decizie ce priveste numai credinciosii ortodocsi, dar are un impact mult mai mare, deoarece majoritatea covârsitoare a românilor apartin acestei confesiuni. Pe de alta parte, în tara noastra, mai ales în Ardeal, sunt si catolici de rit bizantin, deci de spiritrualitate rasariteana, foarte apropiati de credinta ortodoxa.

Cum am remarcat si în articolele precedente, m-a deranjat caracterul furibund al campaniei împotriva celor doi ierarhi, utilizându-se un limbaj incalificabil, demn de polemicile primelor secole ale mileniului trecut si acuzatiile în care s-au lansat promotorii acestui linsaj mediatic. Între altele, s-au invocat Nae Ionescu (plagiatorul), Nichifor Crainic si altii. Ma mir ca nu a fost considerat ghid spiritual Capitanul Corneliu Zelea Codreanu. N-a lipsit si acuzatia total aberanta cum ar fi aceea ca guvernul nostru nu are în componenta sa ministri români. De toate necazurile României sunt vinovati „ereticii si schismaticii” greco-catolici, care urmaresc anihilarea a tot ceea ce este national. Cuminecarea Mitropolitului Banatului într-o biserica unita din Timisoara a fost calificat act de desfrânare mult mai grav decât unul trupesc, etc, etc.

Rolul Bisericii greco-catolice în desteptarea nationala, a Scolii Ardelene a fost subliniat de toti marii istorici ortodocsi, începând de la Nicolae Iorga si pâna la David Prodan. Studiile Scolii de istorie de la Cluj adauga noi valente în stabilirea importantei Blajului in istoria Transilvaniei si nu numai. Este cel putin deplasata tendinta unor monahi încrâncenati si a unor ziaristi elogiati de România Mare de a întretine samânta conflictului între religii. Pe buna dreptate spunea prof. Marga, atunci când a declarat ca nu accepta sa fie considerat membru fondator al Fratiei Ortodoxe deoarece trebuie privit spre viitor si sa nu ramânem ancorati în trecutul dureros.

De altfel, în istoria relatiilor dintre cele doua culte exista si momente faste cum a fost 1848 si 1918.

Nu am nicio idee preconceputa fata de fratii ortodocsi. Frecventez si Catedrala ortodoxa, în care ascult cu mult interes predicile IPS Bartolomeu, ascult Radio Renasterea si urmaresc postul de televiziune al Patriarhiei, sunt în relatii bune cu un distins teolog si preot ortodocs, m-am casatorit la ortodocsi, sotia, nora si nepoata apartin acestei confesiuni, ce o respect sincer.  Aceasta si-a pus amprenta inconfundabila asupra culturii românesti, dar si alte religii au dreptul la un loc sub soare. Dezideratul invocat trebuie realizat nu în teorie, ci în practica. M-a revoltat demolarea dupa 1990 a mai multor biserici de ale noastre sau neexecutarea unor hotarâri judecatoresti pronuntate cu privire la lacasurile de cult aflate în litigiu, dupa cum mi se pare straniu ca, în satul lui Maniu, biserica construita în secolul XIX sta închisa.

Ura nu are nimic crestinesc si este contrara tendintelor de apropiere între culturi si religii. Sa ne gândim ca majoritatea ortodocsilor români din Occident asculta liturghiile ortodocse în biserici „schismatice” oferite cu generozitate de catolici si protestanti.

Desigur, respectarea canoanelor unei biserici este o cerinta pentru orice cult, dar acest lucru se poate îndeplini fara fanatism sau exces. În acest mod a procedat Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe române. Sa le multumim Providentei ca a dat ierarhilor bisericii sora gândul cel bun.

Adrian Man                                                             10.07.2008

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here