La nici 24 de ore de la caderea motiunii PSD împotriva Guvernului Tariceanu II, în Monitorul Oficial nr. 678/4 octombrie 2007, a fost publicata Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 95/2007, de modificare a Legii raspunderii ministeriale. Premierul joaca tare, dar câstigul va fi minor: Comisia speciala de la Cotroceni nu poate fi desfiintata, iar avizul acesteia ramâne, oricum, consultativ pentru Presedinte. Daca Traian Basescu sau cine va mai trece pe la Cotroceni va socoti ca un oarecare dosar trebuie sa ajunga musai la parchet, va ajunge. Singura sarcina suplimentara pentru Presedinte va fi sa-si argumenteze, în fapt si în drept, decizia de a respinge concluziile raportului comisiei. Ceea ce e o bagatela, cu atâtia mercenari capabili sa demonstreze orice. Meciul dintre palate continua, dar efectul principal al noiii modificari a Legii raspunderii ministeriale va fi focalizarea si mai puternica pe jocul de imagine, strict politicianist.
Pe planul dosarelor individuale, ministrii lui Calin Popescu Tariceanu au câstigat un ragaz de maxim doua-trei luni, ceea ce nu e un capat de tara, care sa compromita normala derulare a viitoarelor anchete penale. Multe evenimente decisive pentru solutia finala nu se mai pot întâmpla în acest interval. Daca, fie si cu aceasta întârziere, dosarele vor ajunge în cele din urma la DNA, urmarirea penala poate începe. Balul e înca foarte departe de final. Dosarele ministrilor suspectati de fapte ce atrag raspunderea ministeriala se vor transforma în romane fluviu, în telenovele interminabile. Codrut Seres va deveni bunic, Zsolt Nagy îsi va scrie memoriile într-o limba româna impecabila, iar lui Chiuariu s-ar putea sa-i vina mintea la cap.
Nici scoaterea DNA dintre institutiile ce pot cere aviz pentru începerea urmaririi penale nu e o tragedie. Gesturile mari, semnificative, trebuie asumate întotdeauna doar de seful cel mai mare al unei institutii. Cu atâtia procurori generali câti a ajus sa aiba România pe metru patrat, era destul de greu sa calci de ei, daramite sa-i împiedici sa nu-si suprapuna pretentiile si atributiile. În plus, nu e deloc sanatos – în orice configurare politica si indiferent de conjunctura de putere în care ar evolua procurorii – ca aceiasi oameni sa si centreze si sa si dea cu capul. Potrivit noii legi, numai Procurorul general al Romaniei sau Primul ministru îi pot solicita Presedintelui acordarea avizului pentru începerea urmaririi penale fata de actuali si fosti ministri.
Schimbarile esentiale vizeaza procedura de urmat în fata Comisiei. Ele trebuie salutate, indiferent de partidul sau persoanele carora le profita momentan. Conform noilor modificari aduse legii, ministrul pe numele caruia s-a facut o sesizare are dreptul sa prezinte înscrisuri si sa propuna administrarea de probe pentru a-si dovedi nevinovatia. Ori, pâna acum, el putea doar sa fie audiat de Comisie, într-o atmosfera aproape kafkiana, marcata de tot soiul de note secrete si rapoarte confidentiale. În plus, concluziile judecatorilor- care propun sau nu Presedintelui urmarirea penala sau clasarea – vor fi facute publice.
A doua modificare de fond priveste calitatea oamenilor din Comisie. Acestia trebuie sa fie profesionisti ai dreptului: ei urmeaza sa fie propusi de catre Consiliul Superior al Magistraturii din rândul judecatorilor. Actuala Comisie ar urma sa-si încheie activitatea imediat, chiar din ziua trimiterii Ordonantei la Parlament, urmând ca CSM sa aiba la dispozitie 30 de zile pentru a propune noii membri.
Dupa toate aceste precizari, singura întrebare ce ar mai trebui pusa cititorilor este urmatoarea: îsi mai aduce cineva aminte care a fost ratiunea adoptarii Legii raspunderii ministeriale în 1999? În show-urile ce vor urma, acesta va fi cea mai putin importanta preocupare a beligarantilor.
Alexandru Lele
