O serie de propuneri de modificare a Legii pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, care aparent încurajează operatorii economici din România şi nu numai, să acorde atenţie acestui domeniu şi să îl dezvolte, ascunde în spate un pericol de a aduce prejudicii profesiei de medic veterinar și pune în pericol sănătatea românilor. Printre problemele create în urma acestor modificări unii deputaţi enumeră: abuzuri în comercializarea medicamentelor, accesul la substanţele din domeniul medicinei veterinare ce pot fi folosite pe post de droguri şi stabilirea diagnosticelor şi de către alte persoane în afară de cele specializate.

 

Pe data de cinci octombrie guvernanţii au adoptat o Ordonanţă de urgenţă privind modificarea legii pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar. Această ordonanţă a fost adoptată la o zi după ce în Monitorul Oficial s-a publicat Decizia Curţii Constituţionale a României care a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate referitoare la modificarea a două articole din respectiva lege. De asemenea, acest act normativ nu a primit nici aviz favorabil şi conform din partea Ministerului Afacerilor Externe, Ministerul Educaţiei Naţionale şi nici din partea Ministerului Justiţiei.

Motivele pentru care respectivele modificări nu au fost privite pozitiv nici de Colegiul Medicilor Veterinari şi nici de unii deputaţi, au ţinut în special de lărgirea structurii acţionariatului farmaciilor veterinare, mai exact oferirea posibilităţii şi altor persoane decât medicii veterinari să intre în acest domeniu. Dacă până acum legislaţia naţională prevedea că singura profesie care deţine competenţe obţinute în urma studiilor de a examina un animal, de a pune un diagnostic şi de a prescrie şi utiliza produse medicale veterinare, este numai cea de medic veterinar, acum cochetarea cu acest domeniu poate fi făcută de oricine.

 

Modificările propuse

Prin noile modificări s-a propus eliminarea drepturilor exclusive ale medicului veterinar de a elibera şi utiliza produse medicale veterinare, de a utiliza şi administra produse biologice, stupefiante, psihotrope şi injectabile sau de a fi singurii acţionari la farmaciile de profil.

În expunerea de motive pentru acest proiect legislativ, Guvernul susţine că: „Legislaţia naţională prevede că acţionarii farmaciilor şi punctelor veterinare pot fi doar medici veterinari, ceea ce constituie o restricţie în sensul art. 63 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, precum şi o restricţie privind libertatea de stabilire, deoarece rezervă exercitarea unei activităţi doar a unei categorii de persoane care îndeplineşte condiţii prestabilite, care descurajează sau chiar împiedică operatorii economici din alte state membre să vină în statul gazdă”.

Produsele medicinale veterinare vor fi comercializate doar din farmacii veterinare, depozite farmaceutice veterinare şi puncte farmaceutice veterinare, dar această prevedere a legii îşi pierde din importanţă deoarece aceste farmacii vor putea fi deţinute nu numai de persoanele specializate din domeniul medicinei veterinare.

 

Colegiul Medicilor Veterinari s-a arătat îngrijorat

Colegiul Medicilor Veterinari (CMV), s-a arătat îngrijorat pentru amendamentele admise la acest proiect de lege şi s-a adresat preşedintelui Comisiei pentru sănătate şi familie,  Cornel Florin Buicu, expunând o serie de observaţii negative.

Mai exact, aceştia au ţinut să precizeze în primul rând că legea pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, este o lege organică şi nu ordinară, aşa cum a fost transformată de către Comisia pentru Agricultură a Senatului.

În al doilea rând, CMV a arătat că posibilitatea a înfiinţării farmaciilor veterinare şi a punctelor farmaceutice veterinare de către orice persoană indiferent de pregătire, va creşte posibilitatea comercializării produselor medicale fără prescripţie medicală, astfel crescând riscul de afectare a sănătăţii publice şi a sănătăţii animalelor.

Această situaţie va putea duce la apariţia a peste 1.000 de medici veterinari care vor deveni şomeri sau îşi vor schimba domeniul de activitate.

Totodată, Colegiul Medicilor Veterinari şi-a exprimat îngrijorarea şi asupra faptului că profesia de medic veterinar va deveni mai puţin atractivă pentru tineri şi va creşte dorinţa acestora de a imigra în alte state.

farmacie veterinara

Deputaţii  PNL critică schimbările acestei legi: „ Se va crea haos în medicina veterinară”

Deputatul liberal clujean, Adrian Oros a criticat în spaţiul public ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvern şi totodată a adresat şi o interpelare către Prim-Ministrul României, Mihai Tudose, prin care atenţionează că aceste modificări pun în pericol siguranţa alimentară şi sănătatea românilor.

Oros spune că aceste modificări ce oferă dreptul de a deschide farmacii veterinare şi altor persoane decât medicii veterinari aduc prejudicii majore profesiei respective şi favorizează companiile apropiate de PSD. De asemenea, acesta a atenţionat încă de la început că această ordonanţă va produce disfuncţionalităţi şi abuzuri în comercializarea şi utilizarea produselor de uz veterinar, pentru că oricine va putea vinde şi administra medicamentele animalelor, fără diagnostic şi fără prescripţie medicală. Astfel, riscul privind prezenţa rezidurilor medicamentoase în produsele de origine animală va creşte, lucru ce va avea consecinţe grave asupra siguranţei alimentare şi sănătăţii publice. Eliminarea drepturilor exclusive a medicului veterinar de a elibera şi utiliza produse medicinale veterinare, va putea produce confuzie, iar o dată cu aceasta, haos în domeniu medicinei veterinare.

Un alt deputat PNL din Sibiu, Mircea Vasile Cazan, este de părere că prin aceste modificări nu numai că se aduc prejudicii profesiei de medic veterinar, dar creează şi riscul apariţiei accesului la substanţe din domeniul medicinei veterinare ce pot fi folosite pe post de droguri.

„Ideea a fost că cei de la PSD au propus ca fiecare să poată comercializa medicamente pentru medicina veterinară fără să aibă o pregătire în spate, orice firmă, orice persoană care doreşte. Am depus o interpelare la prim-ministrului Mihai Tudose, încă nu am primit un răspuns , după ce îl primesc vom putea vedea exact cum va decurge această chestiune. Eu personal cred că în spatele acestor modificări se află interesele unor oameni de afaceri şi aici putem să îl luăm ca exemplu chiar şi pe fostul deputat şi secretar de stat din Piatra Neamţ, Liviu Harbuz care are foarte multe business-uri în acest domeniu.

Având în vedere că oricine va putea avea acces la medicamentele veterinare putem chiar să vorbim despre un risc în ceea ce priveşte consumul unor substanţe din medicina veterinară pe post de droguri, deoarece în produsele farmaceutice din acest domeniu există substanţe folosite în acest scop.

Dacă la medicina umană, reţetele le dau medicii de familie şi cadrele medicale specializate, cred că acest lucru ar trebui să fie aplicat şi în cazul medicinei veterinare. Acesta a fost semnalul de alarmă pe care am vrut să îl trag”.

Având în vedere că în legislaţia naţională din acest domeniu nu există meseria de farmacist veterinar ca în  medicina umană, între medicii veterinari şi investitorii în farmacii au apărut de-a lungul timpului dispute legate de înfiinţarea punctelor veterinare. Datorită faptului că industria medicamentelor pentru oameni este reprezentată bine pe piaţa de profil, a apărut un interes venit din partea posibililor investitori şi pentru domeniul medicinei veterinare.

În multe state membre, precum Franţa, Olanda, Danemarca, Austria sau Polonia, nu există farmacii veterinare, medicamentele fiind comercializate numai în unităţi veterinare sau în urma unor contracte directe între medicii veterinari şi unităţile comerciale.

În Germania de exemplu, există farmacii, dar acestea aparţin exclusiv medicilor, iar în Grecia acţionariatul majoritar din farmacii este deţinut de medicii veterinari care coordonează activităţile din acest domeniu, atribuţiile financiare revenind investitorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.