În ciuda faptului că nu au avizele necesare, 11 centre educaționale din Cluj oferă cursuri pentru preșcolari și „se cred” grădinițe.
Inpectoratul Școlar Județean Cluj nu poate să le cuprindă în rețeaua școlară a județului deoarece nu îndeplinesc cadrul legal necesar și nu au cerut evaluare instituțională pentru obținerea autorizației de funcționare. Șeful ISJ Cluj a sesizat Primăriei că autorizațile sunt de fapt centre, iar pe internet figurează ca și grădinițe.
În total, în judeţul Cluj au fost descoperite 11 instituţii cu probleme: nouă dintre ele în Cluj-Napoca şi două în Floreşti. Potrivit unui anunţ al ISJ Cluj, unităţile de învăţământ neînregistrate sunt: Grădiniţa Daisy, Grădiniţa particulară germană „Lustige Freunde”, Grădiniţa Alle Kinder, Creşa şi Grădiniţa Playful Learning, Grădiniţa Tini Boo Boo, Grădiniţa Golden Kids, Grădiniţa Shiny Stars, Grădiniţa Kinderfreunde, Grădiniţa Miniworld, Grădiniţa Cuiburi de Soare sau Centrul Educaţional Continuum cu pedagogie Montessori (Floreşti), Grădiniţa Hansel şi Gretel (Floreşti).
Unităţile de învăţământ preuniversitar, inclusiv cele particulare, au dreptul de a înscrie copii/elevi şi de a desfăşura activităţi de educaţie numai dacă dispun de autorizare de funcţionare provizorie sau de acreditare.
Atât primăria, cât şi Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Cluj, derulează în prezent controale la cele 11 centre educaţionale, însă reprezentanţii celor două instituţii nu au putut furniza un punct de vedere oficial până la ora publicării materialului.
Sursă: Ziua de Cluj