Un medic de la Spitalul Municipal Turda, de la Unitatea de Primiri Urgențe, este criticat în mod public de către mama unei fetițe, care spune că a avut un incident nefericit, din care ar fi reieșit lipsa de omenie a cadrului medical, dincolo de lipsa de profesionalism de care a dat dovadă, scrie turdanews.

”În ce vremuri am ajuns să trăim… a dispărut omenia, bunul simț, mila și nu în ultimul rând, responsabilitatea la locul de muncă, mai ales în urma unui jurământ făcut de către un medic pediatru din spitalul municipal Turda… Mai precis secția Urgențe Turda, din data de 12 februarie.

M-am prezentat la Urgențe cu fetița de 5 ani jumătate cu febră, vomă, stare de moleșeală, durere de cap și amețeli, ochii înlăcrimați… o stare generală rea… Nu mi se pare normal și firesc ca medicul pediatru să fie revoltat pentru că ne prezentăm cu copii la urgențe și nu la medicul de familie… Nici măcar nu s-a uitat la fetiță…. A întors spatele spunând că are alți pacienți sus, și revine.

Da, domnul doctor avem medic de familie, dar dacă programul lui este după-masă la cabinet, eu să las copilul în starea pe care o avea atâtea ore?! SĂ VĂ FIE RUȘINE. Păcat că țineți locul ocupat în spital și arătați mai ales față de un copil nepăsare și lipsă de profesionalism.

Sunt foarte curioasă dacă domnul manager al spitalului este mândru de așa medic pediatru, cu așa atitudine.”, a relatat Ioana Bernat Ciontos.

Spitalul Municipal Turda suferă grave prejudicii de imagine de pe urma unor incidente de acest gen, mai ales dacă se tot perpetuează. Ori există o problemă cu cadrele medicale (medici, asistente), în sensul că în contactul cu persoanele care ajung la spital, există o relație care nu este gestionată prea bine.

Citește și: Emil Boc, povești nemuritoare: „În 3 ani am putea avea gata aquapark-ul”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.